Am avut o săptămână de pomină. Întâlniri sublime cu câteva femei pentru proiectul #poartariduri, Mateiu cu febră, un porumbel și-a făcut nevoile la mine în ochi, am rezervat hotel la Paris. Mara urmează să împlinească 13 ani și a renunțat la petrecerea de ziua ei. Vrea să călătorească în schimb. Am fost mândră de ea.

Sărbătorile se apropie, iar inboxu-ul meu numără și câteva mailuri în care mi se solicită ajutorul. O să mă laud. Este necesar deoarece o să declar ceva care o să-i rănească pe sensibili, pe credincioși și pe cei care o dau înainte cu corectitudinea politică. De-a lungul anilor m-am făcut utilă cum am putut. Am donat haine și jucării. Am colectat pachete. Am participat la serbări la Centrul de autism. Am petrecut timp cu un băiețel operat pe inimă în spital. A murit. Am rămas una dintre puținele persoane marcate de scurta lui existență.

Am încheiat lauda neexagerată. Sunt faptele mele. Urmează gândirea. Într-un mail mi se solicită ajutorul pentru o familie sărmană cu șapte copii.

Nu ajut familiile sărmane. NU. NU ajut. Nu mă miră ignoranța lor. Nu mă întristează nenorocirea lor. Nu mă afectează mai mult ca foametea din Somalia, ca războiul de la vecini sau ca boala unui apropiat. Îmi strică dispoziția, dar refuz să acționez după emoție.

Aceste familii sărmane beneficiază de servicii de la stat. Femeile primesc anticoncepționale gratuit. Ar primi dacă le-ar lua. Pentru că nu le iau. Bărbații amenință asistenții sociali care le vorbesc femeilor despre legarea trompelor uterine. Dacă vi se pare necunoscut ceea ce povestesc, înseamnă că nu aveți habar de viața satului românesc. În familiile românești de la sat, bărbatul încă bate cu pumnul în masă, încă fute când vrea și unde vrea.

Refuz să ajut aceste familii. Refuz să-mi las emoția să-mi acapareze rațiunea. Copiii nu au nici o vină. Nu au. Cum nu au de altfel nici un viitor. Cutiile cu haine și mâncare nu le asigură nici o educație, iar satul românesc și orașele de provincie au nevoie în special de educație. Trăim în plin Ev Mediu pe care-l ignorăm, iar asta se cheamă culpă comună. Noi nu acționăm pentru binele comun, noi ignorăm pentru greșeala comună.

Că ajutați familii cu cinci, șase sau șapte copii înseamnă că eliminați involuntar emoție și grandoare. Permiteți șantajul emoțional. Cel mai sigur aveți copii sau o droaie de pisici, sau trei-patru câini. Scăpați pe undeva o manie de om însemnat și valoros care se apleacă asupra nenorociților vieții. Nu rezolvați nimic. Ei rămân ignoranți. Noi facem posibilă ignoranța lor. Ei se îmbată cu apă rece. Noi ne îmbătăm cu apă rece.

Animalele trebuie castrate. Familiile cu mulți copii trebuie învățate să facă sex protejat. Cu siguranță și copiii or să refuze la rândul lor sexul protejat. La început nu-i învață nimeni, apoi refuză să păcătuiască. E păcat să nu se înmulțească și e păcat să nu-i ajutăm.

Ajutați. Eu și blogul meu nu ajutăm familiile care refuză educația sexuală.

Foto: Carmen Vulpea boemă