Am înaintat cu lectura la Micile plăceri ale morții de Goran Mrakic. Am râs. Am căutat cuvinte la dicționar. Mi-am rememorat copilăria. Subiectul și descrierile mă țin captivă. Slavko, un personaj capricios, mi-a provocat un fel de nostalgie.

Nu prea am regrete pentru felul cum mi-am trăit copilăria și adolescența. În schimb, pe zi ce trece, simt cum se instalează o absență. Ceva din mine, din anii mei, lipsește. Până de curând m-a însoțit senzația de dedublare, eu și un alt eu care m-a privit fără să-mi transmită nimic. Nici o emoție, nici o senzație, nici o vorbă. N-am halucinat niciodată, nu sunt atât de specială. Nici un Copil al cețurilor nu m-a salvat de la opărirea piciorului sau fracturarea claviculei.

Încep să-mi lipsească amintirile. În fiecare zi descopăr goluri. Pierd controlul minții și asta mă face să mă întreb cât de relevant mai este trecutul. Ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat și cum cred eu că s-a întâmplat înseamnă trei niveluri de realitate.

Nu m-am întrebat, la modul serios, până în prezent, ce am făcut cu viața mea. Acaparată de micimile vieții, ocupată să-mi șlefuiesc gândirea, am ajuns la 40 de ani. Am trecut de jumătatea vieții. Aș minți dacă nu aș recunoaște că uneori mă deprimă anii numărați. Nu-mi doresc altă vârstă, dar ceva îmi doresc. Să fiu fericită? Fericirea e supraevaluată. Fericită mă fac singură. Dacă tot divulg vise, cel mai erotic vis al meu ar fi să mă îmbogățesc ca să-mi răscumpăr trecutul și prezentul de măgar închiriat. Abandonez acest tărâm cu zâne și elfi, revin la societatea actuală în care mă desfășor.

M-a persiflat o doamnă la o sindrofie. La televizor cânta Florin Salam. Dunia, ce ne facem cu cultura?! Am râs. Când vine vorba de ieșit, dau dovadă de o atitudine versatilă. Ascult orice gen de muzică, cred că la house aș ceda la un moment dat. Depinde de companie, de țigări, de mâncare, de dispoziție. Întâlnirile din societate alcătuiesc o categorie aparte. Mai multe persoane pe același loc înseamnă tot atâtea gusturi. Prefer să mă simt bine, să ascult, poate unii oameni știu ceva ce eu nu știu, să privesc, să râd. Puțin îmi pasă de Salam, de Delia, de Coldplay etc. Mă afectează separarea dintre femei și bărbați. Nu o agreez. Am citit însă că bărbații, niște băieței deghizați, preferă separarea deoarece le amintește de zilele când plecau părinții de acasă. Nu este o glumă, ci o observație a unui psiholog. Aș completa studiul psihologului, dar mă citesc doamnele și or să mă tragă la răspundere pentru ceea ce gândesc. Acum este o glumă.

Să râdem înainte de toate. S-a terminat mașina de spălat, iar mamanu e pe așteptare. Am nevoie de o frecție.

Foto: Carmen Vulpea boemă