GENUL NU E UN CONSTRUCT SOCIAL, E UN DAT

De 30 ian., 2023 0 No tags 0

Merge înainte proiectul #poartariduri. Crește. Se fixează în memoria urbană. A trecut dincolo de memoria urbană. Bogdan Mosorescu a fotografiat-o pe Andra Tautu care locuiește la București. Mi se pare extraordinar câte femei interesante și educate am descoperit!

Lipsă n-am dus și nu ducem de femei educate. Aceste femei lipsesc însă din ansamblu. Le zărești rar. Le auzi și mai rar. Fiicele noastre nu au habar despre ele. Mara mea legitimează fetele de pe Insta sau Tik Tok după numărul de urmăritori. Faima are ultimul cuvânt. Care e alternativa? Asta propun eu, o alternativă pentru frumusețea coruptă din prezent.

La Timișoara, când imortalizăm riduri și purtăm discuții, mă las pur și simplu absorbită de femeia invitată să pozeze. O ascult. Ultima dată am ascultat-o pe Olga Torok. La un moment dat am ajuns să discutăm despre identitatea de gen. I-am mărturisit și vă mărturisesc. Nu sunt capabilă, cel puțin în acest moment, să înțeleg deruta din jurul genului. Cresc o fată și cresc un băiat. Genul nu e un construct social, e un dat. Am văzut și văd diferențele în fiecare zi. Ea, el, feminin, masculin, Mara și Mateiu se înfățișează cu diferențe și trăsături proprii.

Olga m-a ascultat și ea. M-a invitat la un spectacol. Zicea că se potrivește și completează conversația noastră. Apoi a adus în discuție iubirea. Oamenii vor să fie iubiți indiferent de gen. Am exclamat provincial. Adică din lipsă de iubire ne pierdem genul?! Olga m-a privit blând.. Mi-am corectat tonul. Blândețea schimbă comportamentul oamenilor. Mi-am îndreptat spatele. Am zâmbit, dar n-am renunțat. Am ținut-o tot pe a mea.

În 5 februarie urmează să se joace Katzelmacher, spectacolul recomandat de Olga, iar eu sunt tare curioasă. Îmi doresc mult să ajung, dar Mateiu, băiețelul meu scump, face tărăboi seara la culcare daca nu o are pe mama. Îmi țin pumnii. Merge cineva?

Foto: Carmen Vulpea boemă

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
20 + 8 =