Ieri seară am avut o nouă întâlnire pentru proiectul #poartariduri. Carmen, muza și cu mine ne-am dat întâlnire la Cazarma U care adăpostește sculpturile a aproape 80 de artiști. În următoarele șapte luni Cazarma U poate fi vizitată. Expoziția se numește după sculptură / sculptura după. Mergeți, priviți și întrebați-vă! Aflați cine sunt organizatorii și cine sunt artiștii. Reveniți pe blog la secția comentarii.

Noi trei, Carmen, muza și cu mine, am căutat locuri cu lumină pentru a evidenția chipurile ridate. Sunt ridurile de disprețuit?

În fiecare zi îmi apar pe rețelele de socializare reclame despre intervenții asupra chipului, în special injecții. În fiecare zi îmi apar reclame despre cum anume să mă îmbrac, să mă machiez, să-mi cresc copiii. În fiecare zi primesc invitații la evenimente.

În acest context, vin și eu și le spun femeilor să poarte riduri. Să-și hrănească mintea. Să accepte îmbătrânirea. Nu mai ocolesc acest cuvânt. Orice intervenție asupra trupului nu oprește procesul de îmbătrânire.

E alegerea și misiunea mea să-i arăt Marei că frumusețea nu presupune tăierea trupului ca pe consum. Frumusețea este subiectivă și schimbătoare.

M-am ferit să mă adresez direct femeii. Mereu i-am vorbit femeii, dar m-am ascuns cu ajutorul limbajului. Asta ca să nu dau și să nu mi se ceară socoteală. Cine ești tu să ne spui nouă?! Pentru că nu sunt nimeni în acest context. De aceea am preferat exemplul personal. V-am arătat ce fac, cum fac eu. Eu stau departe, de prezent, de intervenții. Eu citesc. Eu umblu la conferințe. Eu ies la teatru, balet, filarmonică. Eu îmi duc copiii să-i infectez cu artă. E o tot o formă de ipocrizie. Nu v-am cerut să faceți la fel, dar am sperat să vă influențez.

Începând de azi sau doar azi, mă adresez direct, fără fofilare, fără limbaj subversiv. Unele femei, în urma operațiilor, arată ca păpușile de plastic. Datorită vremurilor, întâlnirile dintre noi au devenit absurde. Cele operate pretind că nu ne sare nimic în ochi. E plin de regi goi care se plimbă pe stradă, dar nici măcar un copil nu mai atrage atenția.

Ca femeie, mă îngrijesc. Îmi vopsesc părul, mă pensez, îmi fac manichiura și pedichiura, merg la epilat. Vara, de câteva ori, îmi vopsesc și sprâncenele. Se decolorează. S-a întâmplat o dată ca Mara să aibă o criză. S-a pus pe plâns din cauza sprâncenelor. Au trecut ani de atunci. Am povestit ca să arăt că Mara s-a exprimat. Adulții nu o fac. De ce? Deoarece provoacă răni emoționale. Deoarece fiecare alege cum intervine asupra corpului. A doua afirmație o înțeleg și o respect. Fiecare alege cum intervine asupra corpului. Prima parte mă derutează. Observăm buzele imense, mușchii paralizați. Ne prefacem că nu observăm și ne forțăm să nu ne holbăm. Nimeni nu reacționează ca Mara sau nu strigă că regele e gol.

Am în familie femei cu buze imense. Am prietene cu diferite intervenții. Am vorbit despre. Fiecare femeie are motivele ei. Indiferent de motive, să te prefaci este contrar firii umane care se miră instinctual când nu recunoaște ceva. Femeile se recunosc din ce în ce mai puțin, iar eu m-am poziționat în tabăra femeilor cu riduri.

Port riduri. Vă arăt ridurile. Vă arăt alte femei care poartă riduri. Îngrijiți-vă cu apă și săpun, cu botox și colagen, dar nu vă transformați în păpuși de plastic. Sunt absolut convinsă că nu o să vă îmbunătățească viața.

Azi asta susțin.

Foto: Carmen Vulpea boemăpa