E liniște. E liniște în casă, e liniște în suflet și e aproape liniște în cap. A trecut Crăciunul și în câteva zile trece anul. Mă gândesc la familiile asemănătoare, ca alcătuire, cu a mea. Sărbătorile pot fi teribile pentru unii dintre noi. Despărțirile, prin comportamentul părinților care refuză să acționeze corect și responsabil, sfârtecă sufletul și caracterul copilului.

De Crăciun stă cu mine, De Anul Nou vine la tine. Da? Nu? Aceasta ar fi o situație. A fost situația noastră în ultimii opt ani. Anul acesta l-am așteptat pe Moș Crăciun cu toții. Cum așa? Cele mai frecvente întrebări: Cum poți să stai pe același loc cu ea? și Cum pot ei să stea pe același loc? și-au pierdut orice putere. În ceea ce mă privește, n-am investit cu putere egolatria. Nu m-a interesat persoana mea. Nu m-au interesat celelalte trei persoane din familia noastră extinsă. M-a interesat exclusiv Mara. Mara, ca orice copil, a venit pe lume fără să ceară. Tatăl ei și cu mine am acceptat acest dans, iar când ne-am împiedicat, pentru o perioadă scurtă, Mara ne-a simțit tălpile, iar eu uneori port tocuri. Salvarea mea este că port și cărți. Cărțile m-au îndrumat să-mi cresc copilul într-un mod corect și nu neapărat cum am simțit. Am simțit și eu să-i rup în bucăți tatăl.

A trecut. Au trecut anii peste noi și mizeriile s-au spus, s-au țipat, s-au aruncat, și-au micșorat intensitatea. Cum pot să stau pe același loc cu ea? Ea nu are nimic de-a face cu distrugerea relației dintre mine și tatăl Marei. Ne-am distrus reciproc relația, iar eu am dat tonul. Cum pot ei să stea pe același loc? Probabil sunt ceea ce se cheamă bărbați pe lumea asta. Organele genitale nu-i definesc. Ne trăim viața cât putem cu romantism și cât mai puțin pornografic. Ne străduim să controlăm primitivismul rasei.

O nouă întrebare s-a pus anul acesta. A ieșit ca ghioceii în ianuarie. Mara m-a întrebat: Putem să facem Crăciunul împreună? Și așa vorba s-a transformat în faptă. O familie extinsă a gătit, a pus masa, s-a jucat, a râs, a plâns, iar s-a jucat, a împodobit bradul. În ultima seară i-am privit pe toți și m-am gândit că împreună am găsit echilibrul.

E greu de sărbători pentru părinții despărțiți. Le simt durerea, le cunosc durerea. Îmi pare nespus de rău. Dacă aș putea să ajut, atunci aș ajuta, dar nu e nici o rețetă, nici o regulă, nici o șmecherie. Pentru înțelegere e nevoie de comunicare. Vorbiți, vorbiți, vorbiți! Exprimați-vă durerile în loc de critici și pretenții. Ascultați-vă și nu vă condamnați la distrugere împreună când iubirea a secat. Uneori iubirea moare. Nu insistați. Nu aruncați vina.

Tatăl Marei și cu mine am încetat să ne iubim. Femeia și bărbatul au dispărut. Mama și tatăl se iubesc pentru că amândoi o iubim pe Mara. Cum aș putea să-mi iubesc copilul fără să-i iubesc tatăl? Tatăl reprezintă 50% din genele ei. Copilul te leagă de celălalt, dar nu te oprește să-ți trăiești viața, iar viața se găsește uneori în drumuri separate pentru părinți. Nu e complicat dacă vă lăsați ghidați de bunul simț. Nu cunosc busolă mai bună.

Pentru toate familiile despărțite, vă urez zile cu înțelegere. Experiența mi-a confirmat că se poate. Priviți-vă copiii, amândoi sunteți acolo.

Ho! Ho! Ho!

Foto: Simona Nutu