Azi s-a oprit timpul în loc. Așa am simțit. Așa simt. Scenariul e ușor diferit prin comparație cu alte zile. Mă ridic din pat dimineața. Încep cu primii pași la baie, bla, bla, ceaiul, bla, bla, micul dejun preparat pentru Mateiu, bla, bla, privesc ceasul și este deja amiază trecută. Azi am verificat ora și mi-a arătat 9, dar mă încerca senzația amiezii. Am verificat ora la 14, dar m-a încercat senzația serii.

În secunda trecută a celor trei cuvinte, în, secunda și trecuta, îmi vine să mă trântesc pe pat și să dorm. O zi mai ciudată, cu timpul oprit în loc și cu o răzvrătire a măruntaielor în magazinul DM. Cumpăr de ani și ani anumite produse de la DM. Mi-am fixat două magazine. Rareori schimb. Azi am intrat în cel din Piața Victoria. M-am pierdut cu firea după ce m-am rotit de câteva ori după elastice de păr, folosesc unele anume. Le-am descoperit pe cele colorate. Pe alt rând m-au frapat elasticele roz, doar roz. În acel roz a urlat un pitic în mine. Când le-am cuprins cu ochii pe cele folosite de mine, complet întâmplător și la distanță de cele colorate și de cele roz, intestinele s-au răzvrătit. O durere neașteptat de puternică m-a făcut să mă gândesc că voi deveni protagonista unui episod penibil de evacuare a fecalelor. M-am potolit înjurând strategiile de marketing care transformă niște simple cumpărături într-o antrenare a minții. Cumpărăturile au fost de la un capăt la altul un fiasco. Bâjbâiala după o piatră ponce de negăsit la raftul cu ceară sau cu aparate de ras pentru picioare, nici la raftul cu forfecuțe sau cu pile de picioare, mi-a smuls o văicăreală. Mi-am compătimit nervii și am cedat. M-am dus cu coada între picioare la o angajată și i-am cerut îndrumări.

Cu siguranță e vină mea că m-am agitat. Am emis pretenția de a nu-mi solicita mintea când ies să cumpăr prosoape de hârtie, saci de gunoi, bureți de bucătărie, elastice de păr și piatră ponce. Experiența am perceput-o ca pe o evaluare națională.

În drum spre casă mi-au picat ochii pe ceas, ora 16. Atunci mi-am zis că azi timpul s-a oprit pentru mine. Complet năucită, l-am privit pe Mateiu adormit cu frică. O să se trezească plin de energie și va cere să se joace.

Nu știu ce se întâmplă. Știu că o să treacă. Știm cu toții că timpul nu mai are răbdare.

Foto: Bogdan Mosorescu