Adevărul este că atunci când ai copii începi să prețuiești, să valorifici, să sublimezi momentele liniștite ale vieții. Liniștea înseamnă în primul rând lipsa zgomotului. O casă cu copii e zgomotoasă, iar asta descrie starea naturală și firească a vieții. Credeți-mă, nu vă doriți o casă cu copii liniștită. Liniștea se traduce atunci ca boală.

Azi am stat în apartament fără urlat, tropăit, trântit, aruncat. Mateiu a început grădinița. Revenită acasă, m-am așezat pe canapea cu ceaiul și cartea în mână. Din păcate pentru mine, Kissinger n-a reușit să-mi capteze atenția. M-a prins puțin Iranul cu revoluția lui Khomeini, dar am abandonat ca să scriu un mesaj către grădiniță. N-am avut stare până n-am primit asigurări că Mateiu este bine. Verificarea și asigurarea au fost balsam. Am început să mă mișc prin casă și să-mi ordonez gândurile. Să citesc? Să scriu, blog sau manuscris? Să merg la cumpărături?

Ce credeți că am ales? Să vă spun, să nu vă spun?!

Manuscrisul a câștigat. Am recitit ce am scris. Am șters o frază. Am scurtat altă frază. Am reușit să scriu jumătate de pagină.

Între timp, până la această oră când scriu, am făcut cumpărăturile și am pus două oale la foc. Cinăm ca de sărbătoare, în porțelanuri fine, cu cartofi franțuzești și vin de pe dealurile Olteniei. Adulmecarea unor ore de libertate m-a însuflețit. Viața e mai frumoasă și mai apăsătoare în același timp. Râd. Plâng. Mă bucur. Mă mâhnesc. Mi-e dor de Mateiu. Asta o să-i zic prima dată când o să-l iau de la grădiniță. Mă simt vinovată că-l las cu fața creață dimineața. Pendulez. Firesc! Firesc! Firesc!

Liniștea dimineții m-a deconcertat pentru câteva minute. Nu știam ce-i cu mine. Nu știam unde-i de mine. Mara m-a scos azi din impas. Hai să ne bucurăm, mama, și să ne jucăm ceva. Și ne-am jucat.

Să râdem înainte de toate.

Foto: Lorena Dumitrașcu