Port în mine o poveste de ani de zile. În manuscris am început-o de vreo două ori. Orice formă i-am dat nu m-a mulțumit. Azi, la plimbarea la care mă scoate piciorul handicapat, am conceput capitolele. Totul se desfășoară la mine în cap. Or să fie cu siguranță 4 capitole. Nu sunt sigură de un capitol 5.

Pentru a publica este nevoie în primul rând să scrii. Firește! Deoarece m-am chestionat despre publicare, dar n-am străbătut calea.

De la plimbare am revenit mulțumită de mine. Capitolele mi-au dat scopul: scrierea cărții. Rămâne să mă descurc cu planificarea timpului pentru scris propriu-zis.

Până atunci haideți să vă povestesc despre Târgul de Carte Gaudeamus. Am ajuns și în acest an în ciuda perioadei nepotrivite pentru mine și familia mea. Îmi displace că trebuie să aleg între a petrece Moș Nicolae cu copiii acasă sau să călătoresc la București pentru scriitori, lansări de cărți, teatru, cafenele și restaurante. Mă irită și gaura din bugetul lunii decembrie. În noiembrie, așa cum s-a organizat până acum 2 ani, pica excelent.

La târg am ajuns 2 zile, vineri și sâmbătă. Vineri am pășit cu Mara de mână. La Humanitas se lansa o carte. Am salutat-o zâmbind pe Moni Stănilă. Ne-am despărțit, Mara și cu mine, avantajul de a avea o fiică adolescentă. Ne-am plimbat fără grabă printre standuri. Când ne-am regăsit, ea a scos o carte de Joseph Conrad, iar eu romanul Laurei Ilea și încă o carte despre socializarea copiilor până în 5 ani.

Sâmbătă, datorită puhoiului, mai mult am înotat printre standuri. La ora 12 și-a lansat cartea actorul Marius Manole. N-am reușit să aud nimic din ce a vorbit. Am fost mai mult spectator de teatru. Comparam în capul meu prezența lui Marius Manole la târg în 2012 și prezența lui Marius Manole la târg în 2025. În 2012 și-a dat seama că niște fete vorbeau despre el, dar nu îndrăzneau, așa că le-a întrebat: Spuneți fetelor, cu ce vă pot ajuta? În 2025 lumea l-a atins ca pe moaște, iar una dintre fete, acum femeie de 42 de ani, a stat liniștită în mulțimea care se împingea pentru autograf.

După nebunia de la Manole, m-am pierdut din nou printre standuri. Așa am descoperit standul Arhivelor Naționale de unde am plecat cu o plasă de cărți-document: soldați români în armata austro-ungară, stenograme din guvernarea lui Ion Antonescu, stenograme ale ședințelor Biroului Politic și ale Secretariatului Comitetului Central al P.M.R., catalogul documentelor Țării Românești. Când o să mă apuce pofta de teorii ale conspirației, atunci o să am ce să răsfoiesc.

Revenită acasă, spăl haine de două zile și încerc să fac față fricii și nebuniei: Mateiu s-a lovit la cap. Toți copiii o pățesc, dar cu istoricul nostru, eu mă confrunt cu gândul nimicitor că-l pierd. Îi datorez excesul de frică și nebuniei doctoriței Smaranda Arghirescu de la Louis Țurcanu care m-a asigurat de fatalitatea bolii copilului meu.

Mă tratez cu filme polițiste. Cărțile nu mă ajută în altfel de momente. Sunt redusă la o existență de primată. Stau paralizată de frică.

Capitolul I din carte se va numi Bunica. Titlul îl am deja de vreo 2 ani: Cel dintâi care iartă.
Când o să scriu?
Când o să public?
Nu știu.
Nu știu.