Recunosc că vârsta devine irelevantă după 40 de ani. E deosebit de importantă la anii lui Mateiu: Am 4 ani și 10 luni, afirmă plin de mândrie. E mega importantă în adolescență: Mara împlinește 16 ani.

La 42 de ani ai mei îmi număr chipurile. Da. Așa e. După ce mi-am pierdut chipul copilăriei, după ce am defilat prin adolescență și după ce am pășit ritmat prin tinerețe, vârsta și-a pierdut forța. Nu mă mai impresionează. În schimb mi-am identificat cel puțin două chipuri distincte.

Un chip am avut înainte de Mara. L-am schimbat fără să prind de veste după ce am născut-o. Fotografiile mi-au dat indicii. Pomeții, buzele, părul s-au reconfigurat diferit pe aceeași față cu care trec prin viață. Un alt chip am de aproape 5 ani încoace –  de 4 ani și 10 luni, ca să fiu exactă. Deosebit de importantă vârsta lui Mateiu. La fel, fotografiile mi-au atras atenția. Pomeții, buzele, părul s-au reconfigurat pentru a doua oară.

Aș fi curioasă să-mi cercetez creierul. Să-l studiez la laborator după fiecare naștere. Pot să-l fotografiez, dar la ce m-ar ajuta? Am așteptat ani de zile să înțeleg lumea. Am așteptat ani de zile să-mi dau seama de mine. Cât bine aleg? Cât rău hrănesc? Câtă corectitudine practic? Câtă demnitate dovedesc?

Un lucru am priceput sigur. Sunt caracter prin educație și autoeducație, și sunt, totodată, produs al vremurilor. Caracterul s-a îmbunătățit și s-a înrăutățit de la condițiile de viață actuale. Gândesc și simt politic. Totul mi se pare intens politizat în aceste zile. Pisicile care dorm încolăcite pe canapea au destin politic. Nici Motan și nici Luna, motanul și pisica, nu s-ar fi alintat pe o canapea italienească prin iarna anului 1900. Rolul, statutul și ierarhia erau impuse, acceptate și practicate diferit în secolul trecut.

Nu pot să nu mă întreb de necesitatea unei revoluții azi. În haos – politic, economic și uman – oricum ne ducem zilele. Să refacem hărțile minții și sufletului uman ține de o nouă etapă în evoluție? Și cum îi alegem pe cei mai capabili și corecți dintre noi să rescrie legile imperfecte, dar funcționale pentru supraviețuire?

Vorbărie goală, vomă literară pentru activitate pe blog înseamnă toate aceste întrebări. Nimic practic, util, funcțional, cu excepția propriului bine. Îmi exersez scrisul cu speranța netăinuită de a scrie, într-o zi, cărți adevărate: literatură. Cărțile adevărate au cititori puțini sau nu au deloc. Atunci ce îi încălzește pe cei care scriu?

Nevoia de a scrie e mai mare decât dorința de a fi citit. Femeile nu pot alege dacă să aibă sau să nu aibă menstruație. Au cu tot ce implică, sângerare, ovarele muncitoare, eliberarea ovulului, producția de progesteron. Nu e întotdeauna plăcut, dar uneori femeilor le sclipesc ochii și exercită o forță de seducție covârșitoare. Nu e întotdeauna plăcut să scrii, dar uneori povestea smulsă din sine pune lumini în priviri. Și viața merită trăită. Mă conving și eu de remarcabilul vieții.

E ceva în noi.
Nedescoperit de știință sau literatură.
Mister.

Foto: Cristina Siminiceanu