Am tot incercat, in ultimii ani, sa schimb cate ceva in felul meu de a fi. Uneori am luptat de-a dreptul. Deunazi, m-am surprins intr-un monolog bizar.
Nu trebuie sa schimb nimic la mine, ci doar sa controlez.
Schimbarea se impune cu sau fara bunavointa noastra. Te schimba inceputul de clasa a V-a, liceul, facultatea, absenta acesteia. Te schimba contactul cu parintii, cu bunicii, cu amicii, cu prietenii, cu diferite cunostinte.
Schimbarea se impune, este o constatare a unei stari de fapt.
Tot ce iei din aceste stari de fapt, dupa filtru personal, capul si inima ajung la cantar. Rareori se pun de acord, iar aici intervine controlul.
Influenta unor persoane asupra caracterului te poate indraci sau imblanzi.
In adolescenta, trairile sunt intense, ii lasi capului prea putin timp sa aseze intr-o ordine a bunului simt ceea ce traiesti.
De exemplu experienta cu mama.
Complet dependent de ea in anii copilariei, la adolescenta irumpe in relationarea mama-copil o violenta respingere. Pe la 30 de ani incepi sa corectezi si sa te bucuri din nou de placutele si blandele momente langa mama.
Intr-o oarecare interpretare laica, capul e ca o matura. Vine sa adune mizeriile unor ani si sa scoata la iveala bunul material uman, caci un bun material uman isi incepe dialogurile cu sinele, iar sinele ii aminteste intr-o banala zi de control.
Analiza permanenta ce o constituie controlul ne ajuta in cruntele si irespirabilele momente ale vietii. Ne ajuta sa depasim, chiar daca cu doar jumatate de pas, nepotrivirile vietii, o moarte, o cearta, o despartire, o ratare, o concediere, o dezamagire.
Cu jumatate de pas primim o gura de aer, uneori capul doar de atat are nevoie pentru a-si relua functia de suveran.
Imi place inima mea sensibila si aristocrata, dar nu as face din ea niciodata o suverana.
Cand o sa-mi impac capul si inima, cand o sa ajung sa detin controlul nervilor mei, ramanand totusi o entuziasta, o sa fiu si eu o knecht, magister ludi.