La postul acesta o sa mai pun cateva poze, poze, nu fotografii, caci in prezent se intampla sa fiu departe si de boemul Silviu Parjolea si de Diana Bodea, fotograful meu simandicos.
Pun cateva poze cu mine ca sa va arat ca nu exagerez deloc cand spun ca merg la opera, teatru sau filarmonica cu cele mai frumoase rochii, ale mele bineinteles.
Aseara trebuia sa merg la un spectacol de flamenco, mai este necesar sa termin aceasta propozitie cand conjunctia dar se subintelege?
Nu am mai fost, caci spectacolul a fost anulat, iar eu, impreuna cu fetele mele am aflat chiar la ora 18. 50, cu zece minute inainte de spectacol.
Am intors spatele elegant, trecusem si pe la coafor, si ne-am asezat picior peste picior intr-un bar din apropiere, apoi am sfarsit seara la film.
La film, la mall, in rochie de culoare fistic, cu parul impletit, cu manusi si perle, am devenit rapid subiect pentru multi carcotasi care critica si rad din margine.
Acasa, in intimitatea dormitorului, am intarziat mult sa ma lepad de rochie, sunt asa rare ocaziile cand pot sa exagerez in preferintele mele vestimentare, incat m-am eliberat de matasuri trista.
Iar acum cand scriu, amintirile zilei de ieri nu vor sa se aseze, topaie in simtiri, izbucnesc cu o senzatie, ma amagesc cu suvite de par impletit.
Cumva, nu inteleg inca cum, constiinta mi-a lasat timpul zilei de ieri oprit la ceasul serii.
Altfel, realizez ca este inevitabil sa pornesc acele acelui ceas ca sa nu-mi pierd timpul zilei de azi.
Concret, folosesc cititorii ca mijloc si indraznesc sa fac primul pas din 15 martie.