Articolul meu din Jurnalul elevului, An I / Nr IV / Noiembrie 1999, sub indrumarea profesoarei Loredana Dragolici

Cel care nu-si poate gasi inlauntru cuvintele pentru a le gasi apoi cu voce tare, poarta conversatii imaginare. Este o fiinta pustie, singuratica. Dar singur este oricum, izolat in propriul turn de fildes. Curajos, vorbaret, indraznet? Iata ceea ce nu este el in realitate. Este, de fapt, un mic geniu neputincios. Gandeste mult, dar nu poate asterne pe hartie nimic. Nu poate lasa mostenire decat orele de sudoare pierduta. Aceasta persoana trece prin diferite stari: depresie, bucurie, nebunie. De nebunie ii e frica, nu vrea sa o ia razna.
Plange ca un copil si cutreiera dealurile la apus. Observa natura si o simte in toata splendoarea ei. Mii de cuvinte ii navalesc in minte. Iarasi incearca sa scrie ceva. La sfarsit rade de ceea ce a scris, nu gandise asa, dar mana nu l-a ascultat.
Se afla pe marginea unei rape. Da cu piciorul intr-o piatra si asculta zgomotul sec. Ridica mainile si o pala de vant ii umfla hainele. Simte cum pamantul ii fuge de sub picioare, dar nu. Se da un pas inapoi, se arunca la pamant. Rupe iarba. Insulta.
In biroul lui viseaza in fata masinii de scris. Este incordat. Scrie ce-i trece prin cap, apoi se culca. Va continua dimineata.
A doua zi reciteste ce a scris. Se mira: a scris el asa ceva? Citeste in continuare, din ce in ce mai mirat; nu a iesit ceea ce vrusese el, dar ii place. Multumit de sine, incepe sa fredoneze o melodie din copilarie. Dar privindu-se in oglinda, framantarile apar iar. O sparge. Sangele picura si el priveste pierdut. Se spala si iese. Are programare la psiholog. Azi, la sedinta, se descopara pe sine insusi. Nu va mai scrie un timp. Va lua pauza, va pleca in concediu pana se va stinge focul din interior. Apoi o va lua de la capat. Daca framantarile nu vor disparea, va lupta cu ele pana le va birui. Isi promite asta.
Dunia Tuel
cls a X-a, Liceul Pedagogic