De ani de zile mă întind în lectură, beletristică, filozofie, psihologie, istorie. Ieri am ajuns să aprofundez. Eram foarte adâncită în eul și sinele lui Jung. Citeam despre concepte și diferențieri când au început clopotele să bată.
Mă aflu la Dublin de marți. Hotelul meu e situat peste stradă de catedrala Christ Church. Nu m-am clintit din eu, din sine. Îmi repetam în barbă subiectul conștiinței și subiectul psihicului, eul și sinele când mi s-a părut că aud corul cântând. M-am lipit de geam cu fruntea și am ascultat. Liniște.
Câteva secunde am auzit doar zgomotul mașinilor și al semaforului din colț. Apoi corul. M-am răsucit de la geam, am tras pantalonii pe mine, am apucat paltonul și căciula, iar într-un minut piciorele mă purtau deja prin curtea catedralei. Am intrat sfioasă, bisericile mă intimidează. Un preot m-a întrebat dacă mă aflu acolo pentru slujbă. Am zis da și mi-a dat programul slujbei.
Am participat la slujbă doar pentru a asculta corul. Lumea își imaginează Raiul atunci când cerul e plin de cumulus, eu îmi explic Raiul atunci când ascult corul. Vocile acelea unite mă tulbură mult sufletește, îmi produc niște senzații pe care conștiința mea le scapă. O, Doamne, măreția Ta stă și în vocile unite ale oamenilor.
Am dat mâna cu oamenii din jurul meu, nu am habar de ce, am mers în fața preoților și am mâncat, și am băut. Un vin dulce dintr-un potir. M-am așezat la loc, am încercat să cânt și eu, dar am renunțat. Am zis amen, mi-am luat la revedere de la bătrânica de lângă mine și am ieșit afară.
Afară ploaie. Plouă în fiecare zi de când am venit, dar în fiecare zi am avut sufletul plin de soare. E cald, e tare cald la mine în suflet.