De câteva zile am o oarecare iritație de sine. Centrul psihicului meu s-a oprit la Andreea Esca, la părul ei.
Poporul o știe pe Andreea Esca, elevii îi pot citi numele în manualul de istorie. Bună dimineața, România, bună dimineața București.
Și freza ei.
Românul postcomunist a crescut cu freza prezentatoarei de știri. Ce nu a crescut? Părul ei. Parcă și ecranul s-a acomodat în niște centimetri.
Scriu despre Andreea Esca, despre părul ei deoarece mi-am pus o întrebare. Andreea Esca este părul ei? De ce se identifică atât de mult cu această freză?
Dacă și-ar lăsa părul să crească nu ar mai fi ea? De ce aleg oamenii, pe ce rațiuni, să se identifice într-o singură notă?
Cu judecata am înțeles că freza ei este o strategie de marketing, o imagine, aproape un personaj, dar m-am și îndoit de toate acestea. Concret, am judecat că o freză păstrată ani de zile poate să însemne și o anumită teamă. O teamă de nonidentificare. Poporul s-ar putea să închidă televizoarele la 1 Decembrie, iar Andreea Esca nu ar mai ști cine este, ea având o freză.
Fraza de mai sus nu este o răutate, o observație malițioasă, ci o reală curiozitate a mea de a înțelege de ce oamenii se pierd în propriile alegeri, alegerile devenind mai puternice ca sinele. Eul pare devorat. Iar omul care se identifică așa mult cu ceva pierde cumva liberul arbitru, pare un personaj într-un condei suveran.
Andreea Esca a pierdut firescul persoanei și s-a turnat într-un personaj fără voință. Ea trăiește după o voință a publicului inventată de ea. Și mi se pare trist, deoarece Andreea Esca este o femeie deșteaptă, iar de la dotații intelectual ai pretenții de originalitate și firesc.
Freza ei este un fel de botox, unele femei aleg să-și împietrească fața cu substanțe chimice, ea a ales să-și înghețe imaginea.
Oare ce ar descoperi la ea dacă și-ar permite o altă freză? Probabilitatea e mare să se piardă de ceea ce este, căci de ani ea a avut o freză și a devenit o freză.