Au trecut aproape două luni de la ultimul curs de filozofie povestită. Ultima dată am vorbit despre David Hume, iar azi o să scriem o pagină despre George Berkeley.
George Berkeley a trăit între anii 1685- 1753.
Opera sa principală: A Treatise Concerning the Principles Human Knowledge.
A fost filozof și episcop irlandez, unul dintre cei mai consecvenți empiriști.
Credea că filozofia și știința vremii constituiau o amenințare pentru concepția creștină despre lume.

Berkeley se îndoiește că lumea fizică ar fi o realitate, așa cum au susținut Locke, Descartes, Spinoza.
El susține că singurul lucru care există este ceea ce simțim. Noi nu simțim materia sau materialul. Nu simțim lucrurile ca fiind lucruri.

Exemplu: izbim cu pumnul în masă. Simțim ceva tare; impresia senzorială despre ceva tare, dar materia mesei nu o simțim.

Unui om i se poate sugera că simte tot felul de lucruri. Prin hipnoză simți căldură, frig, mângâieri, lovituri.

Așadar avem întrebarea: ce ne determină să simțim tare când lovim o masă?

Berkeley credea că ar fi voința sau spiritul. Ideile noastre au o cauză în spirit. Sufletul poate fi cauza reprezentărilor noastre. Spiritul influențează totul.
Spiritul este firește Dumnezeu. Existența lui Dumnezeu este simțită de noi în mod mai limpede ca existența omenească.
Tot ceea ce vedem și simțim este un efect al puterii lui Dumnezeu.
Dumnezeu este prezent în conștiință și provoacă ideile și senzațiile cărora noi le suntem expuși.
A fi sau a nu fi nu este suficient. CE suntem?
Suntem oameni adevărați din carne și sânge? Lumea constă din lucruri adevărate sau suntem doar înconjurați de conștiință?

Berkeley se îndoiește de realitatea materială, de timp și de spațiu că ar avea o existență independentă. Trecerea timpului și spațiului se poate afla doar în conștiința noastră.

Acesta a fost George Berkeley. La următorul curs o să ne reîntâlnim în Iluminism.
Mai vreau să amintesc că acest curs îl fac după cartea lui Jostein Gaarder, Lumea Sofiei.