Absența telefonului schimbă valoarea timpului

De câteva luni fac meditație. Cum fac asta? Mă întind pur și simplu jos, pe o pătură, închid ochii și las toate gândurile să vină la mine.
Prima încercare pe care am avut-o în această direcție descrie o Dunia fetiță. Ca urmare a unui film pe care l-am experimentat senzorial, am căutat în sertarul unde ținea mamanu lumânările, am înșfăcat una, am aprins-o și m-am pus la meditat.
Secunde, atât a durat. M-am plictisit și m-am simțit caraghioasă să stau și să mă holbez la o flacără, oricât de mult atrage privirea.
A doua încercare se situează undeva prin liceu. De data aceasta ceva mai cumpătată sau doar mai educată în această direcție pe care niciodată nu am respins-o, m-am așezat și m-am străduit să nu gândesc, să mă relaxez.
Am transpirat. Oricât am încercat, gândurile se îngrămădeau, se organizau, concurau să iasă din conștiință.
Am abandonat meditația.
Am reluat-o în vara acestui an. M-am așezat fără așteptări și amuzată. Am oprit telefonul. Nu am încercat să-mi opresc gândurile, din contră, cu orice gând mergeam înainte sau înapoi. M-am dus înapoi, m-am învârtit prin griji zilnice, am ascultat zgomotele străzii și am adormit de foarte multe ori.
De două ori s-a întâmplat să mă întâlnesc în cele câteva minute de meditație cu câteva persoane. Una a fost un profesor al meu de la facultate care mi-a zâmbit dintr-un costum de arlechin și cu o pereche de ochelari fumurii.
A doua persoană, am stat cu un actor la masă. Un actor bătrân cu ochi albaștri și îmbrăcat într-o cămașă albă. I-am uitat numele.
În afara acestor experiențe curioase aș zice, doar stau întinsă în jur de 10-15 minute și 30 de minute dacă adorm.
Din vară, de când am început să-mi trăiesc oarecum altfel timpul, am început să am întâlniri la care pur și simplu închid telefonul. Telefonul reprezintă o dependență prea mare. Nu sunt multe persoane în preajma cărora fac acest lucru, să opresc telefonul, dar vă reamintesc că e un timp în care se reînvață senzația de libertate.
Iar ieri am căutat pe internet cursuri de meditație și am descoperit cursurile Vipassana. Am citit puțin, dar mi-a rămas în minte faptul că aceste cursuri presupun 9 zile de tăcere.
Tăcere. Tăcere. Tăcere. Tu cu tine 9 zile întregi. Fără telefon, fără familie, fără prieteni, doar tu.
Ce îndrăzneală, ce timp pe care să-l trăiești atât de intim cu ființa ta! Aș îndrăzni, dar oare aș face față la 10 zile fără să știu nimic de copilul meu?
Și acum am la ce să meditez când mă așez, oare maternitatea mi-a eliminat sau doar mi-a suspendat individualitatea?
10 zile, imaginați-vă 10 zile la munte în compania voastră. Hm!!! Asta e frumusețe pură.

9 Comments
  • drstoica
    februarie 6, 2014

    Ești o sursă de încercări frumoase, să știi! Adică, știi. 🙂
    De aproape un an de zile, telefonul meu este permanent pe silence. Nu pe vibrații. Pe silence. Nici măcar atunci când cineva, un colaborator important, mi-a zis: „lasă și tu telefonul ăla să sune, ca să răspunzi dacă e nevoie”, nu m-am conformat lui. Tot pe silence. Dacă a fost necesar să răspund, l-am scos din buzunar fix atunci când suna sau la un minut după. Și sunam înapoi. Dacă nu ardea cu adevărat, am putut să văd și după un ceas. Doar omul crede că arde continuu, că dacă nu-i răspunzi la tel, îl sfidezi, nu-l respecți. În realitate, natura e mult mai blândă, mai puțin agitată decât viețile noastre.

    Apropo de tăcere… La orientali se numește „post”. Și arată în diverse feluri. Mie îmi place varianta în care taci o zi pe săptămână. 9-10 zile parcă-s prea multe, n-am ajuns încă la acel nivel de evoluție personală. 🙂

    • dunia
      februarie 6, 2014

      Ar fi bine să materializez cumva încercările astea. Să nu rămână doar încercări. 🙂

      Telefonul pe mut? Oau! Nu pot să-mi exprim altfel admirația. Oau! Ai toată admirația mea.

      E mult, 9 zile, da, dar nu ai vrea să încerci măcar?

      • drstoica
        februarie 6, 2014

        Stai, abia mă obișnuiesc cu o zi. 🙂 Deocamdată, chiar mi-e imposibil să tac 9 zile. Ar însemna să renunț la niște colaborări o perioadă. Dar mă gândeam să încerc asta undeva în Tibet. Mergem? 🙂

  • dunia
    februarie 6, 2014

    Mergem. Fără să clipesc accept. Doar că mai amânăm câțiva ani, da? Să-mi crească și mie fata mai mare.

    • drstoica
      februarie 7, 2014

      Va merge și ea? 🙂
      Oricum, nu mă gândeam să mergem acolo pentru totdeauna. Nu cred că aș rezista. 🙂 Doar cât să luăm o gură de aer tibetan și să învățăm puțin, dar cu adevărat, curățenia interioară, liniștea, acceptarea… Ai citit „India Dashran – 18.000 km de călătorii interioare”? Merită.

      • dunia
        februarie 9, 2014

        Nuuuuu! Dar nu o să plângă după mama ei ca acum.

        Nu am citit, dar am notat. Mersi.

  • arakelian
    februarie 7, 2014

    ajunsa in Be, am avut si 1 luna cand nu am purtat tel. cu mine. Daca voiam sa vb cu cineva, dadeam un email, sau la intalniri ne propuneam cand sa ne vedem. Nu am intarziat niciodata, nu au intarziat niciodata.

    Inca mai am tel. romanesc, sa primesc mesaje de la banca, si de la electrica/rds cand chiriasele nu platesc abonamentul 🙂

    • dunia
      februarie 9, 2014

      Ce să zic, tu și drstoica sunteți de admirat. Eu cam sunt sclava telefonului meu.

      • arakelian
        februarie 10, 2014

        incearca pt o zi. Nu il inchide, nu il pune pe modul silentios, pur si simplu lasa-l acasa. Incearca sa iti traiesti ziua ca de obicei. Intalneste-te cu vreo amica, fixeaxa ca si cum nu ai avea tel., specifici locul si stalpul/banca, ora. Si du-te. Stai fara nicio grija de vorba, si bucura-te 30 min de fiecare clipa.
        Vino acasa pe jos, lejer. Nu va grabeste nimeni. Jucati-va si tzopaiti in toate baltile

        Nimic grav se intampla.

        (pasii tre respectati).

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
6 × 15 =