România nu mă definește. România mă deosebește în lume

Poftesc la o poveste bună! În ultima vreme, în ultimii ani, m-am concentrat pe literatura de specialitate. Mi-am băgat nasul adânc în istorie, psihologie, medicină, politică. Bine am făcut! M-am potolit în reacții. Nu mai iau totul personal. Mă enervez în continuare, dar mă chestionez. Oare nervii celuilalt, cuvintele supărătoare mă privesc cu adevărat pe mine? Rar mă privesc. M-am eliberat de specificul național. Trăiesc în România. Doresc să rămân să trăiesc în România. România nu mă definește. România mă deosebește în lume.

Încerc să scriu cu seriozitate, dar m-a lovit mirosul de ceapă prăjită. Se coc vinete. Se coc ardei. Se prepară zacusca. Se pregătește lumea de iarnă. La mine în minte, dintr-un motiv neindentificat, își tot face apariția Andrei Bolkonski. Andrei Bolkonski e un personaj din Război și pace de Tolstoi. V-am zis la început că poftesc la o poveste bună! Așa se întâmplă în viața de toate zilele. Nu-ți pot înfrâna gândurile. M-am așezat să scriu despre devenire, dar m-a lovit mirosul de ceapă.

Nu mai pot să-mi adun gândurile. Mașina de spălat merge, Ilie Moromete a aflat că băieții vor să-i fugă la București. Elevul select și cu mine citim Moromeții. Ne apropiem de final. Timpul nu mai are răbdare. Moromete și-a schimbat înfățișarea de când a descoperit planul băieților. M-a obsedat tot timpul această subită transformare. Mă trezesc dimineața. Îmi beau ceaiul. O zi obișnuită. Ceva se întâmplă în timpul zilei. Ceva intens, ceva marcant, iar tot chipul și întreg corpul se preschimbă. Îmbătrânești într-o oră. Albești într-un minut.

Totul trece. Pandemia trece. Trecem peste boală, peste despărțiri, peste jigniri. Dar cum trecem? CUM e important, e definitoriu uneori. Am nevoie de o poveste.

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
30 + 24 =