Febra Craciunului, nu, febra cumparaturilor. Emotia sarbatorilor de iarna a apus, zapada s-a retras, designerii prezinta moda bradului de Craciun.
Multi ani in urma, probabil 15, posibil 20. In jurul orelor 16. 30 mamanu ajungea acasa de la serviciu. Iar probabilul si posibilul celor 15 sau 20 de ani imi evoca imaginea mamei tinand in brate o plasa de hartie plina cu betea.
Hartie colorata, fasii taiate drept, cu o mana iscusita, lipite extremitatile. Rotunduri expresive, vopsite, imbinate intr-un lant multicolor. Trecuse Mosul sa scape imbracamintea pomului de anul acela, iar noi, fetele, nu auzisem. Cu cate intrebari am asaltat-o pe mami, cata ciuda si furie am incercat datorita ratarii Mosului. Stiu ca m-am asezat cuminte pe un scaunel, cu obrajii lasati in palme suspinand si mormaind negatia, imposibil de crezut esecul intalnirii cu Mosul.
La liceu am invatat sa fac coronite. Crengi de brad, o sarma, nuci invelite in staniol, fundite, conuri de brad din curtea scolii, margelele lui mamaie si o lumanare mare si rosie.
Si cununa, bricolaj de adolescenta, ardea in fiecare seara in holul casei. Apoi au aparut pe piata.
Si bradul…
La gradinita mamaie imi aranja parul ornandu-l cu o fundita alba sau rosie de matase, mamaia mea a fost croitoreasa de meserie, iar eu si sorela eram papusile si modelele ei.
Fundite in par nu mai am, dar s-au pastrat in casa parinteasca metri de asemenea podoabe. Iar domnisoara le-a agatat in brad. Panglici-flori si ingerasi, ce brad frumos, ce brad simplu, ce suflet fericit!
Azi: Sarra Blue, Bamboo, Praktiker, fara panglici, fara nuci in staniol, fara ingerasi. Si ce brad sublim, si ce oftat curios si impertinent!