Cu fiecare zi care trece, cu fiecare carte pe care o citesc, puzzle-ul vieții mele afective devine mai clar. Aproape văd clar în ceea ce sunt.

Mi-am însușit de la Freud imaginea și părerea despre Tatăl Atotputernic.
Mi-am însușit de la Huxley convingerea că viziunile pot fi explicate prin formule chimice.
Mi-am însușit din Marele Atlas ilustrat al Corpului Uman informația despre sistemul limbic al copilului care se află într-un stadiu capabil să resimtă, dar nu să controleze (crizele copiilor răsfățați). Nu o să mă satur niciodată să repet asta: copiii nu au creier să manipuleze, iar crizele au o explicație!

Mi-am însușit.
Tot mai fac asta.

Așa că m-am trezit într-o dimineață și mi-am zis: cred că yoghinii sunt cei mai odihniți oameni din întreaga lume. Mi se pare firesc ca orice întâlnire cu ei să poarte numele de eveniment, să se resimtă ca o mișcare de iubire, ca o perihoreză.

Yoghinii dorm. Oamenii care dorm sunt zei.

perihoréză, perihoreze s. f. (Grecism) Mișcare de iubire și de întrepătrundere a Ipostazelor în interiorul vieții treimice. Dumnezeu este unul în ființa Sa și subzistă în Ipostazele Sale într-o desăvârșită împreună-petrecere. – Din gr. perihoresis.

Notă: perihoreză este cel mai nou cuvânt pe care l-am învățat. O să scriu într-un text viitor despre evenimentul unde l-am auzit folosit.