Pentru o vizită la dentist, am scos-o pe Mara de la ore mai devreme. În curtea școlii, un copil de la grădiniță plângea lipit de poartă. A întrerupt lamentația câteva secunde. M-a zărit printre zăbrele. A reluat lamentația după ce am trecut de el. A trecut o mamă pe lângă el, nu mama.

Mara s-a zgâit la el. Nimeni nu poate să ignore plânsul unui copil. Mara, îmi amintesc de tine. Așa ai plâns și tu luni de zile. Văicăreala unui copil după mamă declanșează instant tristețe. Programul genetic l-am ignorat. Nu m-am aplecat să-l îmbrățișez, să-l liniștesc. Convențiile sociale au fost respectate. N-am atins copilul nimănui lăsat în grija unei instituții. Copilul m-a atins pe mine sufletește, semnificația plânsului.

În primele luni de grădiniță ale Marei, din cinci zile, în patru plecam plângând. La prânz, în drum spre casă, cu un zâmbet pe tot chipul, Mara răspundea mereu că nu știe de ce plânge dimineața. Îmi place, mama, la grădi. Ne-am obișnuit în timp. S-au adunat luni, au trecut ani. La început nu m-a interesat de nici un fel socializarea cu părinții. Refuzam orice activitate în afara școlii. Într-o zi Mara mi-a comunicat cu tristețe că ea nu a fost invitată la petrecerea lui. Din acel moment a devenit clar că plăcerile noastre nu coincid, iar eu am obligația să țin cont de nevoile ei.

Am ajuns la zile de naștere, în parc, în vizită, la concerte. M-a scos Mara la evenimente în piață. Fără a cere cineva dovezi sau argumente, am demonstrat că în orice activitate neplăcută, chiar detestată, poți să descoperi un oarecare farmec prin abordare. La atitudine am avut de muncă. La primul concert în piață cu Mara m-am certat cu niște părinți și câțiva adolescenți. Într-adevăr abordarea schimbă dispoziția, dar nu caracterul. Acționez și reacționez la mârlănia oamenilor.

Altfel s-au petrecut lucrurile la ultimul concert la care am mers împreună. Pe drum, cu capul plin de Wittgenstein, de parchet, apartamentul comunist suportă o rașchetare, un aparat netezește un lemn lipsit de noblețe, am parcat mașina, am coborât, ne-am luat de mână și am întrebat: Cum ai descrie tu relația noastră?

În parcare la Shopping City, datorită unui turneu organizat de Carrefour, Live&Crunchy, timișorenii au avut șansa de a asculta live Holograf și Andra. Firește, Mara m-a tras de mână cât mai aproape de scenă. Statura, curiozitatea și fascinația o împing mereu în rândurile din față. Când l-a zărit pe Dan Bittman, mi-a făcut semn să mă aplec. De ce e bătrân? Am privit și eu pe scenă, l-am văzut pe Bittman. Pentru că și la bătrânețe continuăm să facem ceea ce ne place, iar 5 Gang, ce asculți tu, dacă asta le e vocația, vor cânta și la o vârstă înaintată.

Spune ce vrei, dar întoarce-te acasă. Publicul fredona, Dan Bittman îndemna. M-am lăsat purtată de val și am strigat. Mara s-a rușinat puțin. Mama!!! M-a tras de mână, atenționare. Seara la duș, a fredonat. Spune ce vrei, dar întoarce-te acasă. Mama, tu nu auzi ce cânt. Nu vrea să aud. O fană 5 Gang a îngânat Holograf. S-ar putea să nu fie cool, dar nu am întrebat și m-am abținut de la comentarii.

Înainte de concert, am dat o tură. Ador turele. Văd oameni, iau aminte de comportamente, privesc nestingherită chipuri, ținute, burți, pantofi, buze umflate. Zâmbesc la unele persoane. Zâmbesc cu. M-am oprit prinsă de nas de mirodenii. Chef Ciprian Ogarca și-a etalat abilitățile. La microfon anunțau ofertele Carrefour, iar eu deja făceam cumpărături în gând, îmi completam farfuriile și castroanele. Mă încântă Carrefour-ul la partea de vase de bucătărie. Găsesc ce vreau, ce nu vreau, dar e necesar. Recipient mic pentru ardei iute tocat mărunt cu pătrunjel, sare și piper de exemplu.

Mara a cerut un balon. Am discutat despre balon. În plină argumentație, a urcat Holograf pe scenă. Mara m-a tras de mână cât mai aproape de scenă. Statura, curiozitate și fascinația o împing mereu în rândurile din față. Când l-a zărit pe Bittman…

Spune ce vrei, dar întoarce-te acasă. 

Foto: Zenobia Lazarovici

Loc: Jecza Gallery