E un cuvânt anume care mă scoate din sărite. Bine, ce nu te scoate pe tine din sărite?! Ar adăuga mamanu în timp ce ar pufni pe nas. Are dreptate. Expirația ei scurtă și zgomotoasă mă scoate din sărite. Plus altele. Mama mea prezintă concret atitudinea defetistă. Dacă aude pe oricine vorbind despre lux sau despre capricii, atunci răspunde profetic cu latura nefavorabilă a lucrurilor. Așa a încercat să mă crească și pe mine. Nu a reușit. Pentru că pe mine mă scoate din sărite cuvântul economie.

Nu fac economie. Detest să fac economie. Mă împotrivesc acțiunii.

Cât am fost mică nu am băut ceaiul din porțelanurile bune. Porțelanurile stau acum în casa de la Schela nedorite de nimeni. Nu m-am acoperit cu plapuma nouă, cusută special de mamaie. Plapuma stă acum în casa de la Schela nedorită de nimeni. Obiectele din casă s-au protejat. Multe dintre obiecte au ajuns la gunoi sau zac într-o casă care mie îmi amintește tot mai mult de Miss Havisham.

Și nu e vorba numai despre porțelanuri și despre plapumă. E vorba despre un stil de viață cultivat de mamanu și respins de mine. De câte ori ajung la Severin și zăresc porțelanurile, refuz să mă uit cu atenție la ele, furia mă ia în stăpânire. Mamanu încă pretinde de la mine economie. Să las deoparte frumosul. Ce are reutilizarea borcanului de murături pentru miere? Nu e frumos. Mamanu expiră scurt și zgomotos pe nas.

Cheltuiala inteligentă o prefer și eu risipei. Risipa mă scoate din sărite. Nu suport să arunc mâncare. Stau cu frigiderul gol și cumpăr punctual ce am nevoie. Diferența dintre mine și mamanu stă în darurile scumpe cu care mă răsfăț: rochiile negre, parfumurile, cremele etc. De ce nu mă mulțumesc cu ce am? O să vezi tu, treaba ta! Strâng atunci din dinți și mă întreb ce șanse reale am să-mi salvez direcția în viață când într-o ureche mereu o aud pe mamanu presimțind sărăcia din viitor?!

Bunăstarea ține și de atitudine. În viața mea nu am fost săracă, dar mai ales nu m-am simțit sărăca. Economia mă îngrețoșează. Vreau să mă bucur de tot ce am acum. De porțelanuri, de lenjerie albă și scumpă, de parchet de lemn, de flori proaspete, de cuțite japoneze, de fois gras, de rochii negre, de cașmir și de parfumuri.

În ciuda profețiilor funeste, nimic nu mă convinge că greșesc. Trăiesc azi. Și mâine e o zi. Azi și mâine sunt reperele mele.

Foto: Bogdan Mosorescu