Încep anul 2022 pe blog cu un articol despre cartea lui Philip Roth, Pastorala americană.

Găsiți cartea aici: Cărturești.

Dacă nu ați părăsit deja pagina, ah, iar vorbe despre cărți, plictisitor!, atunci credeți-mă pe cuvânt că Roth e demențial. A câștigat premii peste premii, Pulitzer-ul pentru Pastorala americană. Menționarea premiilor are de-a face cu cititorii. Pentru unii contează. Eu imediat cum aud de premii reacționez ca o cățea. Mi se ridică urechile. Iau cartea autorului, o răsfoiesc, citesc câteva rânduri. Firește, ca scriitoare ratată, fără validarea intelectualilor, premiile sunt la fel de departe ca planeta Saturn.

Să notez repede câteva cuvinte despre subiectul romanului. Mateiu m-a ridicat deja de două ori de pe canapea. Așa este cu alăptatul la cerere. Oriunde și oricând îți ridici bluza în cap. Plus că am fiert niște castane, iar castanele sunt ca semințele. Până nu le termin, nu mă las.

O familie de evrei americani se confruntă cu o tragedie. Un tată cu calități excepționale suportă ticăloșia vieții cu o atitudine de rege. Regele reprezintă. Regele nu prezintă. Așa și personajul nostru, Suedezul. Suedezul reprezintă un elev talentat, un fiu minunat, un frate înțelegător, un soț incredibil, un tată blând și conciliant. Asta până viața îl fute. O să descoperiți în text cuvinte vulgare. O să citiți pulă și futut peste care o să treceți fără uimire.

Intervine aici talentul autorului căruia îi curge imaginația ca apa potabilă la robinet. Nu citești nimic forțat. Nici un cuvânt nu pare aruncat, nici o descriere umplută cu adjective plictisitoare sau inutile. Naturalețe și firesc ca în viață, iar în viață fututul stă uneori lângă un interes diplomatic.

Ca cititor te cufunzi în acțiune. Parcurgi ca vrăjit pagini despre felul cum se taie mănușile, despre războiul din Vietnam, despre atitudini evreiești sau catolice, despre suflet, despre industrie, despre violență, despre nebunie. E o nebunie absolută cartea asta! Nu ține cont de condiții și structuri literare. Ține cont de seducție, de seducția cititorului și numai a cititorului.

Vă las. Mateiu pesemne are un puseu de creștere. Nu mă lasă și pace. Insistă să mă mângâie pe mâna dreaptă. O scuză, îmi oferă o scuză pentru întruparea în scriitoarea ratată. Nu e vorba că nu m-am străduit, știți, dar am crescut o fată, acum cresc și un băiețel. Eh, am nevoie de paliative puternice să-mi justific ratarea.

În 1 ianuarie 2022 revin la motto-ul blogului:

Să râdem înainte de toate.