Anul acesta mi-am propus să ajung la Paris. Am citit Dimineți la Cafe Rostand de Ismail Kadare. Pentru mine a ajuns ceva obișnuit să mă las dusă în lume de ceea ce citesc prin cărți. Nu mă plâng. Așa am vizitat Zanzibarul, Cabo Verde, Cadaques și Egipt.

Am călcat pe urmele unor persoane sau personaje și de cele mai multe ori nu am simțit nimic. Mereu în expectativă, promisiuni imaginare din timpul lecturii, în fiecare loc vizitat mi-a lipsit fiorul. Poate la Londra, în vizită la Casa Freud, m-a cuprins un soi de agitație. Cum agitația nu e ceva străin de mine, n-am luat-o în seamă.

Zilele acestea, cu jumătate de carte citită, Dimineți la Rostand, și cu câteva pagini citite din Diplomația lui Kissinger, mi s-a făcut frică. Mi-am imaginat pentru o secundă lumea condusă de comuniști. Ce mai fior m-a trecut! Vă puteți imagina un Paris comunist? Nu încercați, e dureros și inutil. Ziua în care dictatura de orice fel va conduce lumea, ziua aceea va însemna dispariția speciei umane. Vor supraviețui indivizi care aprobă comunismul pentru locul de muncă și apartament. Ceaușescu a făcut asta pentru cetățenii români. Nu contează că oameni nevinovați au murit în închisori, au fost torturați, au înghețat de frig, și-au curățat fecalele cu mâna. De ceva s-or fi făcut ei vinovați!

Dictatura de orice fel se aseamănă cu cancerul. Distruge. Omoară. Produce durere intensă. Ține indivizii în întuneric și suspiciune.

Cu ani în urmă, m-am simțit pregătită să-mi declar și să-mi trăiesc ateismul. În acest an mă simt pregătită să-mi declar atitudinea pro americană. Diplomația din Europa cu echilibrul puterilor a dat greș, iar diplomația americană o văd ca pe o mamă. Nu este cea mai bună, dar se străduiește. În toate eforturile ei, își favorizează fiii, dar cumpără pantofi și verișorilor de la țară.

Semnat: verișoara de la țară.

Foto: Bogdan Mosorescu