Cum s-au abătut numeroase boli pe capul meu, săptămână trecută, ca o șchiopă, ca o știrbă, alegeți, dar mai ales ca o femeie cu voce, enervantă pentru unii bărbați, puternică pentru unele femei, aici nu alegeți, am comandat aproape zilnic mâncare. La vecinii de la Valahia m-am plâns că sunt cu orteză și mi-au livrat chiar doamnele cu care am dialogat cordial la telefon. Le mulțumesc și să fie sănătoase. Dacă mă iau ca reper, să nu pice din picioare și să-și ademenească bubele bătrâneții. De exemplu artroza. Am făcut și eu căutări pe Google despre o ruptură parțială de ligament și m-am îngrozit: operație, artroză, sfârșitul genunchiului. Cu ceva tot am sfârșit, cu informațiile despre ligamente de pe Google.

Sâmbătă m-am trezit bine. Piciorul meu s-a recuperat favorabil. Stau chiar picior peste picior. În fiecare seară trăiesc Povestea porcului. Adaptat, trăiesc Povestea purcelei. Îmi dau orteza jos, îmi trag piciorul sub pătură și mă simt frumoasă. În fiecare seară, de câteva săptămâni, aștept să-mi arunce cineva orteza pe foc. Făt Frumos s-o arunce ca să mai poată să iasă și el în lume cu mine.

Cu dispoziția grozavă de sâmbătă, am intrat la bucătărie și mi-am răsfățat odrasla cu ouă și sparanghel. Am ținut-o așa până seara, când am preparat adevărate paste carbonara fără smântână. Diferit, am deschis o sticlă de vin de la Oprișor. Strigă Oltenia după mine. Mi-am turnat lichidul în pahar și mai mult mi s-au scurs ochii. Am pupat vinul. Am gustat vinul. Am poftit. Am savurat câteva guri.

O zi extraordinară din punct de vedere gastronomic. Asta până la un punct. Mamanu mi-a reproșat că e rușine să comanzi supă. Mi se scurseseră deja ochii după vin, la replica cu supa mi-au ieșit din cap. Asta e gândirea ei. Uneori m-aș arunca în apă și aș înota până pe o insulă în Grecia, dar simt că nu e suficient. Aș pune un ocean între noi. Cu un ocean între noi aș înceta să lupt pentru a fi. Aș fi. Părinții rar le permit copiilor să fie. De ce? Pentru că se bosumflă cum se îndepărtează copilul de gândirea lor.

Sunt de câțiva ani, dar duc lupte. Nu par să se sfârșească. Trag concluzie că nu or să se sfârșească niciodată. De ce? Din motive stupide ca rușinea de a comanda supă.

Foto: Bogdan Mosorescu