Am trecut pe lângă o fostă colegă în parc. Născută ca mine în 1983, m-au surprins umerii ei copleșiți de toate greutățile lumii. Prin comparație, presupun că eu plutesc pe pământul ăsta. Importantă și serioasă, această colegă mi-a grăbit pașii și mi-a provocat un episod introspectiv. Ce naiba au umerii mei de nu s-au cocoșat de importanța și seriozitatea adultului?

Citesc literatură de specialitate de când am născut-o pe Mara. Nu știu de ce nu citesc toți părinții că o școală a părinților nu avem. M-am apucat și de o carte despre adolescenți, dar nu pot să nu mă întreb: De ce e necesar ca adulții să învețe despre adolescenți? Chiar am uitat cum a fost? Chiar ați uitat? Draga mea colegă, chiar ai uitat?

Aș putea să povestesc nopți și zile despre adolescența mea: ce s-a întâmplat de ora de mate, de ce m-am certat cu, de ce am plâns, de ce m-am simțit umilită, cum m-am distrat într-o zi sau alta, la o petrecere sau alta. Firește, și memoria mea a selectat, dar nu am uitat perioada aceea. Perioada aceea este ieri pentru mine. Dacă nu ieri, atunci săptămâna trecută.

Asta mă face să cred că aș putea, pe la 60 de ani, să-mi dau întâlnire cu bărbați de 30 de ani. Pentru că nu e vorba despre nepotrivire, când mintea sfidează trupul. Mintea mea sigur îmi sfidează trupul. Genunchiul îmi trosnește de la căzătură, dar ieri am sărit ca o gazelă peste o baltă. Au!

Să rămână întrebarea: De ce au nevoie adulții să învețe despre comportamentul adolescenților?

Foto: Bogdan Mosorescu