În curte, la casa părintească, am avut două tufe de bujori și una de cerceluș. În curte, la casa bunicilor, creșteau trandafiri, o tufă albă, una roz și una altoită lângă robinetul de afară. Imense tufe de hortensii făceau legătura dintre poartă și intrarea în bătrâna casă de lut. Câteva flori nu le pot identifica. Știu cum arată, habar n-am cum se numesc. Nici cu cercelușul nu cred că am nimerit-o, dar noi așa l-am numit, mai ales că-l purtam după ureche.

Asta când îndrăzneam să le rup. Draga mea bunică, mămaie au strigat-o nepoții, ne-a învățat să nu rupem flori. Că le doare, că mor repede în vază, că ne încântă cu mirosul și frumusețea când ieșim în curte. În copilărie, vara, afară stăteam toată ziua. Seara intram în casă după ce ne spălam picioarele la robinetul din curte.

M-am obișnuit să nu rup flori. Le priveam uneori cu ciudă și strângeam din pumni. Mă mâncau palmele să mă înfig în ele. Am crescut și a început să mi se pară firească învățătura despre flori. De aceea îmi amintesc o zi plăcută de vară, stăteam în bucătăria prietenei mele, iar ea aranja flori în vază. M-am zgâit la flori și la mâinile ei. Bietele flori, o să moară!

Târziu am început să pun flori în vază. Singurele flori acceptate pentru designul casei erau cele primite de 8 Martie. Am separat în minte grădina de ziua de 8 Martie. Orice floare prespune o grădina, iar grădina conține magie. Oricând poți da peste o ușă secretă, o cheie mare și ruginită, o iederă pe care o poți da la o parte.

Uzanțele mi-au prilejuit drumuri la piața de flori. Multe flori orfane, fără pământ, fără grădină, doar cu scopul de a bucura privirea. Am început să cumpăr flori și am descoperit ce flori îmi atrag atenția, bujorii, hortensiile, trandafirii, floarea soarelui, florile de câmp. Printre ele am crescut.

La o ședință foto pentru proiectul Cum se îmbracă scriitorii, la atelierul Bobar, mi-a atras atenția un buchet de flori. Am luat o carte de vizită și am citit, Peonies&Hydrangeas. Am repetat, bujori și hortensii, bujori și hortensii, florile bunicii mele. I-am revăzut poalele fustei, mâinile străvezii, cu pete cafenii și venele umflate, iar eu în urma ei. Conduceam pe cineva la poartă, iar cineva se mira de splendidele tufe de hortensii. Ce mâna ai, Frudico! Iar Frudica, mămaia mea, a rupt o hortensie și a înfipt-o lângă. Uite așa repede le prinde.

Peonies&Hydrangeas mi-au pricinuit o călătorie în trecut, în grădina bunicii. Am urmărit îndeaproape buchetele semnate Anca Lupu, mica doamnă cu vocație florală. Le potrivește atât de bine, culoare, soi, cutie, un eveniment anume. Îți citește gusturile botanice, percepe până și preferința pentru emanații. Pe mine m-a nimerit ca la jocul rațele și vânătorii. O cutie de flori pentru mine la Cochete pe biciclete.

Pentru buchetul creat special pentru mine, îi dăruiesc acest text. Cu drag și admirație pentru aptitudinea ei deosebită.