SALCIA LA FEREASTRĂ – ANATOMIA UNUI ÎNCEPUT CARE NU VINE

De 23 oct., 2025 0 No tags 0

Stau de o oră în fața laptopului. Mă uit ba la ecran, ba la salcia din fața ferestrei. Bate vântul tare. O ușă s-a trântit. Dimineața deschid ferestrele ca să se aerisească. Le las deschise aproape toată ziua. Am o poveste în mine. O port de ani de zile. Planul era să scriu o carte despre două surori. De aceea există un folder cu un prim capitol. Am multe foldere cu două-trei capitole. Pe toate le-am abandonat. Le recitesc la un moment dat și mă răzgândesc. Șterg. Închid folderul. Revin la blog.

Povestea asta nu se dă dusă. O simt în viscere. Am început să cred că unele crampe mi se trag de la cele două surori, personajele principale. Scoate-ne din tine, nu mai suportăm să te locuim! Ele au dreptate. Trebuie să le scot, dar nu găsesc introducerea potrivită.

Doar scrie!, urlă ele.
Doar scrie!, zic și eu.
Așază-te, scrie, lasă cuvintele să iasă.

N-am timp. Timpul constituie principala mea scuză. Nu am timp să stau la taclale cu surorile și să le scriu povestea. Mai este și al dracului de dureroasă. Pe una dintre ele o abandonează părinții. Bunica o ia de lângă mama și o lasă la o familie. De ce? Știu de ce. Știu și cum. Știu și când. Știu și unde.

Cu geografia e simplu. Cunosc două orașe bine. În ambele pot să găsesc loc de parcare la cele mai aglomerate ore. Străduțele, cu spațiile dosite, salvează orice șofer. Acțiunea o să aibă loc la Severin și la Timișoara. La Severin m-am născut. La Timișoara am devenit. Să urmez soarta? Să se nască surorile la Severin? Sau să se nască la Timișoara? Ar fi util un caiet pe care să-mi notez tot ce-mi trece prin cap.

Azi m-am așezat cu intenția clară să le încep povestea. De aceea am privit în gol o oră. Recitiți prima propoziție. Stau de o oră în fața laptopului. Cum mintea n-a dictat nici un cuvânt mâinilor, m-am apucat de acest text. Mereu și mereu descopăr înlocuitori cu care conviețuiesc, Bega în loc de Dunăre, pisici în loc de câini, balcon în loc de grădină, blog în loc de cărți publicate. Viața mea s-a ridicat din înlocuitori, iar acum nu pot să mă întreb: E lașitate sau adaptare? Firește, aleg adaptarea.

Adaptată strașnic, amân povestea celor două surori născute la doi ani distanță, una abandonată, una crescută în familie. De ce? Acest de ce consider că o să vă prindă. E viermele din cârlig, e ciocolata pentru copii, e mascara pentru adolescente, e Prada pentru femei, e Bose pentru bărbați.

Cu acest text m-am liniștit o perioadă. Surorile tac. Nu mai urlă în mine.

Îmi cresc copiii, o să am timp. Să mă țină mințile. Să mai am creativitate.

Foto: Cristina Siminiceanu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
26 − 7 =