Tot mai des ajung pe malul Begăi dimineața pentru plimbare. Plimbarea înseamnă sănătate. Ligamentul de la piciorul stâng este parțial rupt. Plimbarea înseamnă gândire. Mi-am propus să-mi ascult și să-mi ordonez gândurile. Care sunt gândurile mele? Citesc zilnic din cărți. Citesc zilnic știri. Îngrijesc doi copii. Gospodăresc o casă. Hrănesc două pisici. Mai am și reprezentări de iubită, fiică, soră, prietenă.

Care sunt gândurile mele? Părinții m-au învățat. Profesorii m-au învățat. Scriitorii și pictorii de asemenea. Unde s-a sfârșit gândirea lor și a început a mea?

Azi a bătut vântul pe malul Begăi. Spectacolul frunzelor surprinde plăcut pe oricine. Eu nu fac excepție. Mi-am tras căciula peste urechi. Mi-am ridicat gulerul. Probabil urlă vântul pe dealurile de la Schela, dealurile copilăriei. Mi-e dor de vântul de la Schela, de Dunăre, de o existență imaginată și prea puțin trăită.

Clădiri abandonate, boschetari, graffiti, gunoaie, duhori, miresme pe malul Begăi. Am privit. Am inspirat. N-am reușit să-mi identific nici un gând. Ce să mai însemne și asta? Că nu gândesc? Că nu gândesc nimic de una singură o zi întreagă, o săptămână încheiată, un an împlinit? M-am blocat. Am alungat constatarea ca pe o muscă nesuferită.

M-am așezat la laptop. Am scris această introducere. Musca e pe căciulă. Am rămas tot blocată. De unde m-am pricopsit cu pretențiile despre o gândire superioară? Cel mai sigur din cărți. Oare cum ar fi să nu mai citesc 6 luni? Oh, panică! Inima și-a schimbat ritmul. O simt. Da, 6 luni doar să scriu fără să citesc un rând. Să-mi las creierul să facă el toată treaba. Să nu-l mai influențeze nimeni, nici Freud, nici Sapolsky, nici Fosse, nici Schopenhauer.

E o idee de luat în seamă, dar o s-o ignor. Pur și simplu nu pot să stau fără să citesc. Vizualizez un zid. Nu. E mai mult un leșin. Întuneric. Negru. Pierderea cunoștinței. Asta se întâmplă la întâlnirea cu mine. Mă lovesc de mine. Nu am loc de mine. Ce naiba e asta?

Sunt eu încercând să gândesc. Sunt eu catatonică. Sunt eu fără un eu în control. Aș da orice în acest moment pentru un gând de care să fiu sigură că e al meu. Aș da un cal. Aș da un regat. Astea sunt vremurile lui Shakespeare. Aș da o geantă Dior. Aș da apartamentul. Exagerez.

Trăiesc în literatură. Trebuie să schimb prepoziția. Să trăiesc PENTRU literatură. Atunci o să scriu și romanul despre cele două surori care mă obsedează, mă umple, mă torturează. E tortură să vrei să scrii și să nu te slujească propria voință.

Răbdare, mi-aș zice.
Câtă răbdare?
Rabd de peste 20 de ani.
Răbdare.