De ani de zile ajung în București în luna noiembrie. Întotdeauna soarele la București a fost generos, dacă se ivea, căci chiar nu era momentul lui.
Anul acesta, luna aceasta, azi, în sfârșită primăvară, soarele e firesc pe cer, este clar momentul lui.
Mergând prin București în orele dimineții, azi, mă gândii că Bucureștiul are farmec. Lumina se răspândește printre case, cuprinde casele și oamenii în armonie. Senzația aceasta de armonie devine palpabilă o clipită. Pari s-o cuprinzi cu mâna prin desprindere. Se desprinde mâna, părți de trup se întregesc cu orașul.
Și gata. Atât ține senzația, o răsuflate. Ai respirat și orașul devine oraș, iar tu doar carne.
Dar secunda e monumentală, e autonomă, e emoție pură, e suflet. Așa își dă omul seama uneori de sufletul din el.
mai 10, 2013
Intr-adevar, atat dureaza si admiratia mea pentru Bucuresti: o rasuflare. Apoi e doar un oras aglomerat; aglomerat, dar in care gasesti mereu altceva cu care sa iti ocupi/petreci timpul liber.
mai 10, 2013
E un oraș cosmopolit unde individualitatea nu este o rușine.
mai 10, 2013
Foarte adevarat!
mai 13, 2013
Bucurestii sunt ca o gara, mai toata lumea in trecere, prea putini de-ai casei si atunci nu exista grija pentru spatiul comun. Gospodarit cum trebuie ar deveni cu siguranta un oras interesant desi eu cred ca si acum este. Nu e insa usor de descoperit si nici un oras prietenos.
mai 15, 2013
Nu e deloc ușor de descoperit, mai ales cu un navigator care o ia razna sau refuză pur și simplu să ia comanda.
Dar Bucureștiul seduce, viața care mustește pe străzi, pe alei întunecate, pe pietre cubice umede, în terase ascunse și cafenele te transformă într-un îndrăgostit fără voia ta.
Îmi place Bucureștiul, îmi place ceea ce oferă, îmi place cum se trezește și cum se prezintă în lume.