De ani de zile ajung în București în luna noiembrie. Întotdeauna soarele la București a fost generos, dacă se ivea, căci chiar nu era momentul lui.
Anul acesta, luna aceasta, azi, în sfârșită primăvară, soarele e firesc pe cer, este clar momentul lui.
Mergând prin București în orele dimineții, azi, mă gândii că Bucureștiul are farmec. Lumina se răspândește printre case, cuprinde casele și oamenii în armonie. Senzația aceasta de armonie devine palpabilă o clipită. Pari s-o cuprinzi cu mâna prin desprindere. Se desprinde mâna, părți de trup se întregesc cu orașul.
Și gata. Atât ține senzația, o răsuflate. Ai respirat și orașul devine oraș, iar tu doar carne.
Dar secunda e monumentală, e autonomă, e emoție pură, e suflet. Așa își dă omul seama uneori de sufletul din el.