FRAGMENT DIN CAPITOLUL BUNICA

Bunica mea nu cred că a privit vreodată cu adevărat cerul: cerul îndepărtat, albastrul cerului, cerul înstelat, cerul-vis sau cerul-privilegiat. Cred că a privit întotdeauna în jos. Să nu deranjeze. Să nu atragă atenția. Să nu stârnească gura lumii. Gura lumii i-a dictat viața. Cum i-a dictat și părinților ei. E corect să afirm că gura lumii i-a format un anumit caracter. Cu acest caracter am crescut eu, nepoata ei preferată, dar căzută în dizgrație imediat ce am atins adolescența. Atunci s-au dezlănțuit toate gurile lumii pe mine: de la părinții ei, de la prietenii și vecinii ei, din jurul mamei mele.

Îmi pare rău de mama că a crescut lângă bunica. În grădina din fața casei, lângă smochinul din colț, a răsărit, într-o primăvară grăbită, o zambilă. Trecusem în clasa a V-a. M-am convins că natura mă consolează cu aer cald, caiși și piersici înfloriți, explozie de narcise, deoarece m-au înspăimântat profesorii de la clasă.

Profesoara de istorie:
– Mara, enumeră triburile migratoare din spațiul danubiano-pontic.
– Migratorii din spațiul danubiano-pontic sunt: goții, vizigoții, ostrogoții, gepizii.
– Stai jos, stai jos!

Ce m-am bucurat de zambilă! În fiecare zi o vizitam. Culegeam orice fir de iarbă care ieșea lângă tulpina ei. În ciuda atenției și îngrijirii, zambila nu a crescut mult de la pământ și nici nu a înflorit. S-a ofilit îmbobocită. În acel bulb ofilit o văd pe mama lângă bunica-smochin, care i-a furat tot soarele.

De aceea, când mi-a venit vremea, m-am împotrivit bunicii. A prins de veste înaintea mea că mă simpatizează Mihnea, copilul vecinilor care locuiesc pe strada cu magazinul Universal.
– Mara, în fiecare zi trece Mihnea cu bicicleta pe strada noastră. Ocolește în drum spre casă doar ca să te vadă pe tine.

Nu i-am răspuns, dar a văzut prin mine și în fâstâceala mea. Îmbujorarea i-a confirmat.
– Să nu ne faci de rușine, auzi?! Mihnea e cu 2 ani mai mare ca tine. Tu încă sugi degetul. I-ai spus băiatului ăluia?

Cât am urât-o în momentul acela! Eram amândouă în bucătărie. Bunica prăjea gogoși, iar eu le acopeream cu zahăr pudră. Am aruncat sita și am ieșit. Am auzit-o mai târziu cum mă pâra la mama. Nici nu intrase bine pe ușă, că a și început să-i explice, amplificând cu gesturi caraghioase și voce gravă, ce viitor sumbru mă așteaptă dacă nu se iau măsuri imediate în educația mea.
– Vrei să te facă de râs? Știi de câte ori a trecut Mihnea, băiatul vecinilor, cu bicicleta pe lângă casa noastră?

Până să termin clasa a V-a, Mihnea abia dacă mai trecea o dată pe săptămână pe strada noastră. O învinovățesc pe bunica pentru abandonul lui. De câte ori să treci pe o stradă cu bicicleta ca să vezi o fată? Am auzit de la Adelina, prietena mea de peste stradă, că Mihnea și-a făcut traseu pe strada Bujorilor. Pe Bujorilor locuiește Ana. Ana e frumoasă, are un păr negru și lung pe care-l poartă mereu pe spate. Vara se îmbracă cu maiou alb și fustă de blugi. Încalță bocanci de piele. Am încercat și eu să port bocancii vara, dar n-am apucat să ies pe ușă cu ei că am auzit-o pe bunică-mea:
– Pe cine ai văzut tu că poartă bocanci vara? Vrei să ne faci de râs?

Foto: Simona Nutu