Mi-am reorganizat impresiile si afectiunile pentru literatura americata odata cu Herman Melville. Descoperirea imi ofera o stare de bine, iar afara soarele cerseste dupa retina!

Am aplaudat aseara, am pocnit din palme si am ras intr-o loja a teatrului din Timisoara de unde scena nu se vede foarte bine. S-a intamplat chiar sa-mi lunece cele doua picioare din fata ale scaunului peste cuplul din fata mea. Am vrut sa scap repede de minusurile si nemultumirile legate de teatru.
Piesa pe care am urmarit-o este una clasica, datorita anilor mei, o asociez cu o seara de luni. In copilarie, inceputul de saptamana insemna teatru, iar martea aducea telecinenemateca.
Take, Ianke si Cadîr, cu piesa asta m-am delectat intr-o ploioasa si mohorata seara de noiembrie. Distributia anului 2010 contine subliminal o asteptare, o pretentie, o dezamagire.
Anii trecuti, trioul demential compus din Dinica, Moraru, Beligan smulgea de pe scenele tarii aplauze frenetice cu Take, Ianke si Cadîr.
De aceea am indraznit sa aduc in discutie o asteptare, o pretentie si o dezamagire. Amatorii de teatru, aici in sensul de necunoscatori, s-au lasat descurajati de numele de pe afis.
Numele actorilor…
Nici eu nu i-am recunoscut pe toti, nu am efectuat nici macar o cercetare, ci am mers sa vad piesa si sa admir niste oameni. Nu ofer informatii despre prestatia in sine, parerile mele se gasesc in exteriorul judecatii si afinitatii unui joc actoricesc, pot insa sa expun niste impresii.
L-am indragit pe Ianke, iar azi, descoperii ca actorul Nicolae Urs a participat la turneul ISAKC 2007, un fel de ocol in jurul pamantului pentru actori.
Prestatia lui mi-a parut impecabila.
In general, mi-a placut intreaga distributie, dar sa se ia in calcul si sensibilitatea mea in fata acestor oameni. Exista meserii ce ma impresioneaza usor, iar actoria imi provoaca gandurile la o ciuleandra draceasca.
Meseriile ce au ca certificat sufletul si imaginatia ma induioseaza, ma fac sa-mi simt inima batand in piept asijderea zambetului de la crapatul zorilor al fetitei mele!

http://www.youtube.com/watch?v=ktYhT_d38YE

O activitate preferata de gospodina ce o intrupez uneori o constituie mersul la piata. Fac piata in adidasi, cizme sau tocuri, in fuste, pantaloni scurti sau blugi, tinuta descrie versiuni diferite de stari sufletesti si ganduri, cautatura ochilor ramane insa identica. Privirea scotoceste dupa tarani si marfa lor.
Babutele ma atrag indeobste.
Saptamanile trecute, inspirand pe langa o masa mirosul de toamna al fructelor de la tara, atentia s-a mutat imperceptibil spre doua doamne babute ce rascoleau o cutie de gutui. Se targuiau cu vanzatoarea la un pret mai bun pentru achizitionarea mai multor kilograme de gutui, pentru dulceata.
Randul meu fiind dupa dumnealor, am putut nestingherit sa urmaresc intreg procesul de selectionare. Am avut timp de un vis si-o amintire.
Din camara bunicii mele, dulceata de gutui era nelipsita, dar niciodata nu am preferat-o in fata celei de zmeura sau de mure.
Dar in momentul pe care acum stangaci incerc sa-l redau, pe aripa fragila de vis si amintire, am poftit dureros la dulceata de gutui, sunt gusturi de bucatarie pe care papilele mele niciodata nu o sa le mai simta. Fasolea in oala de pamant la focul cazanului de tuica, cozonacul cu nuca, prajiturile cu osanza si dulceturile de zmeura, mure, visine si gutui au o imagine estompata in mine la fel ca si chipul bunicii.
Iubesc si port dorul unor himere, dar amintirea lor ma istoveste uneori!

Pana cos si povestile ultimelor zile…

Herta Muller, Animalul inimii

Am ezitat putin la aceasta recenzie, am simtit-o pe Herta Muller ca pe imprimeul leopard, la moda, un must have.
M-am scuturat de pacatul prejudecatii si am adunat litere, cuvinte si impresii, am formulat o parere personala.
Primele pagini din Animalul inimii m-au purtat cu gandul la Gellu Naum. Nedeslusit, randurile descriau un vis. Am negat in cuget intaia simtire. Herta Muller defula prin scris un cosmar, deci suprarealismul nu-si gasea caracteristici aici.
Romanul Animalul inimii s-a ivit din datorie, datoria fata de prietenie. Autoarea apeleaza la trecut si la prezent pentru livrearea povestii. Am cugetat putin daca sa scriu poveste sau relatare, si analizand textul, am simtit frustrarea, verva si flerul celei care relateaza spaima si oroarea, dar memoria a inmagazinat o cantitate de informatie ticluita.
O suspectez pe Herta Muller de talent literar. Cvasijurnalul ei nu contine doar o relatare, ci constituie si o poveste. Pe alocuri, unele expresii amintesc de o poezie subterana, o poezie a durerii, a neputineti, a umilintei.
Tanara studenta, si prietenii sai Kurt, Georg si Edgar au simtit persecutiile dictaturii diferit de ceilalti studenti. Identitatea lor imprumutata printr-o nastere intr-o alta tara ca cea natala, le-a creat in Romania comunista o viata sub lupa. Interogatoriile repetate, amenintarile, concedierea de la locul de munca le-au trasat in destin ferestre, funii sau refugii.
Cand sufletul si creierul unui amarat de trup nu se supun unui spirit de turma, intr-o comunitate indobitocita de dictatura, corpul sfarseste deseori pe o fereastra sau intr-o funie.
Sinuciderile si presupusele sinucideri neutralizeaza in romanul Hertei Muller oricare dintre culorile vietii, cu exceptia negrului mortii si a griului posomorat.
As recomanda romanul ca pe o fresca a comunismului, dar n-am sa fac asta.
Herta Muller a punctat frica, dar ofera cititorului si o literatura artistica.
Romanul poate fi citit ca o poveste, povestea prietenului.

aveam cate un prieten in fiecare bucatica de nor
de fapt asa sunt prietenii cand e atata spaima pe lume
mama spunea si ea ca e normal si ca nu accepta sa ma fac prieten
mai bine m-as gandi la ceva serios

Gellu Naum

Saptamana trecuta, in spatiul larg si gri al galeriei Timco din Timisoara, am pasit usor impinsa de frig la un vernisaj cu tema Sa nu ucizi. Printre expozanti s-au numarat si Iulia Pordea si Sorin Oncu. Ora de incepere s-a anuntat a fi 18, dar s-a intamplat sa sosesc mai devreme.
Situandu-ma timpuriu in acel spatiu impodobit cu opere de arta, dupa gust, am poposit mai mult asupra lucrarilor. Mi-am luat secunde si minute sa stau intr-o ureche si sa-ncerc sa inteleg. La unele lucrari am citit pur si simplu explicatia.
Astfel, la descrierea unei panze, am citit cateva cuvinte imbinate intr-o explicatie aristocrata.
Despre nud.
Explicatia.
Nudul tine de educatia ochiului care-l priveste, aici se gaseste diferenta dintre arta si pornografie. Am repetat in gand cele citite si le-am redat imediat in aceeasi seara lui Sorin Oncu, Iulia Pordea si Cosmin Haias.
Propozitia asta vine sa intregeasca povestea care creste in mine, port in maruntaie o poveste carpita din fraze, propozitii si imagini. Si pentru ca nu ma mai pot descotorisi de ele, ma las slefuita de simtirile inerente lor.
Am asociat nudul si cu Diana Bodea, trupul scarnav in pozitii de seducator, in ipostaze de nemuritor, in iluzii de perfectiune.
Las ochiul educat sa puna bariera intre arta si porno cu trei poze…

Taraganari au precedat un curs de salsa. Si asta seara, intr-o mansarda centrala imi leganai soldurile pe o muzica ce-ti aminteste de placerile trupesti.
Cu pasi timizi, picioare impiedicate, tocuri de 12 si prietene vesele, ne purtaram trupurile in brate de barbati timizi, impiedicati sau veseli.
Salsa, asemenea baletului, atrag atentia ochiului la trup, la acea perfectiune cautata intr-o Grecie antica. Gratia nu apartine niciodata dolofanului, senzualitatea nu se iveste peste burti de bere. Dansul imbratisarilor cere o anumita incadrare a corpului si impune atitudine.
Tinuta iti permite si o relaxare, aceea de a lasa muzica sa-ti indrume pasii.
Asta seara fu o premiera, eu dansand alaturi de necunoscuti, incercand sa-mi domolesc acele voci interioare ce-mi rascolesc echilibrul.
Desi iubesc oamenii, ma fascineaza sa le cercetez chipurile, sa le studiez gesturile, sa le citesc pielea intr-un limbaj natural, constat ca port in mine o teama de om. Integrarea in grupuri si sporovaiala cu necunoscuti nu ma incanta, am nevoie de timp ca sa cunosc.
Cuvantul meu in relatii este: cunoastere.
Si dansul anuleaza aceasta cunoastere, trupul ademenit de muzica se integreaza si sporovaieste.
Muzica si povestile sunt culorile vii ale vietii!

Trei personaje se reconstituie in gandurile mele, treptat, lejer, nostalgic! Huckleberry Finn, Tom Sawyer si Matias din Singur pe lume.
Primii doi s-au ridicat firmitura cu firmitura din amintiri indepartate datorita parcurilor special amenajate pentru copii. Parculetele din Ismaning si un parc din apropierea apartamentului lui mamanu meu. O bucatica de natura trasata parca cu liniarul, si indicatiile de la intrare.
Ce nu ai voie.
Copiilor trebuie evitat sa li se spuna nu. Contructia propozitiei se reformuleaza cu un mesaj pozitiv.
Nu rupe florile!
Florile se cuvine sa le protejam!
Huck si Tom, ce strengari batand maidanul. Expresia asta o sa se piarda in viitorul fetitei mele. Nu va avea concept, nu va avea imagine.
Instructiunile ne tin capul pe umeri, comoditatea s-a instalat si in judecata, de aceea etichetele, categoriile, cliseele si stereotipurile vor marsalui peste creier, peste gand!

Matias mi-a suras si el dintr-un gand trist. Criza economica actuala, prieteni care-si dau demisia, prieteni fara serviciu, prieteni cu datorii prea mari.
Matias iubea spitalul, in spital aveai un pat si mancare calda.
Criza asta afecteaza confortul, de aici tragicul! Ca rasa, avem nevoie de hrana pentru supravietuire, piramida lui Maslow insa a ramas doar teorie, nevoile sociale si superioare inlocuind nevoile vitale. Imi ridic totusi o intrebare, formulez teama omului educat.
Ce o sa se intample cand o sa fie afectate tocmai aceste nevoi vitale?
In 89 si nu a iesit deloc bine!
Ne-am recapatat nevoile cu morti, cu suflete pustiite, cu ochi goi, cu cimitire!
Azi m-as lipsi de morti, de suflete pustiite, de ochi goi, de cimitire…
Azi as vrea sa ne amintim ca suntem un popor!

Am un master de Politici culturale europene, fara griji sau grimase, nu este un text rotomontada. Hartia semnata si stampilata, cerinta societatii plina de reguli, presiuni si bune intentii, inca nu mi-a revenit. As aminti de secretariat, dar si secretarele prezinta o interpretare.
Mostenirea acestui master mi-a revenit insa in oameni. Actori, fotografi, pictori, disidenti intr-o colectivitate majoritara in consum, manele si plictis, mana asta de oameni reprezinta un stimul saptamanal sau lunar pentru diferite activitati culturale.
Lunar lasam acasa caini, copii, iubiti, proiecte si ne asezam cuminti intr-un colt de cafenea, birt sau ceainarie sa sporavaim.
O poza clasica a acestor intalniri ne-ar imortaliza cu o mana la falca in primul sfert de ceas, sa terminam cu gesturi si emfaza in intampinarea lui la revedere.
Un subiect ce ne-a evidentiat parerile in contradictoriu l-a constituit Ikea. Descoperirea artistului controversat Ion Barladeanu ne-a surprins cu urechea plecata, am ascultat si mustacit in si la povestea entuziasta livrata de Cosmin Haias.
Sorin Oncu a deschis, prin prisma Ikea, un dialog despre falsul intelectual. Un proprietar de mobila Ikea are toate sansele sa se inscrie in categoria falsului intelectual. Minimanismul, oarecum futurismul mobilierului traduce o pretentie a pedantului.
Incercarile omului de prezentare a sinelui, altul decat cel din singuratatea asternutului, se zaresc si in alegerea mobilierului, asijderea cum le poti adulmeca in prieteni, haine sau accesorii.
Eu m-am impotrivit, nu am dorit sa fiu de acord sau sa accept o sarada intentionata a omului in confortul casei lui. Care ar fi scopul unei atat de aberante falsitati?
Ca intotdeauna, am sfarsit cazand de acord ca avem pareri diferite! Aceasta intelegere ofera o stare extatica…

Cu steluta:
Numesc acest grup, din care eu insami fac parte: Creierosii!
Din el fac parte: Mariana si Madalin Luca, Diana Bodea, Cosmin Haias, Iulia Pordea si Sorin Oncu.