Recenzie

De 9 feb., 2009 10 No tags 0


Carlos, Balmaceda, Manualul canibalului

Am citit cartea, iar următoarele două sau trei zile după terminarea lecturii, mi-am lăsat gândurile și simțirile la “macerat”. Am lăsat gastronomia să-mi spună poveștile ei.
Arta culinară, bucătari, dictaturi, iubiri, Manualul de bucătărie din Marile Sudului, un canibal constituie elementele cheie cu care jonglează autorul.
Primul capitol debutează cabalistic, îți oferă o informație, apoi suspendă povestirea printr-o incursiune în trecut. Și firimitură cu firimitură, pagină cu pagină, ajungem să cunoaștem faptele anterioare matricidului. Narile încep să adulmece pestilențialul.
Cititorul construieste și el, naratorul îl obligă la un exercițiu de memorie. Anul 1979 introduce anul 1892, iar intervalul dintre acești ani este plin de miresme. Acum descoperim destinul măreț al unor bucătari italieni emigrați în Argentina.
El Almacen Buenos Aires reprezintă spațiul domestic unde personajele își joacă impecabil rolurile. Restaurantul adăpostește iubiri, cine cu importanți oameni politici și funcționari publici, și crime. În tot acest timp, se impun rețete fastuoase care satisfac gusturi sentențioase și fine.
O observație legată de personaje, felul în care le-a edificat autorul. În periplul acestor caractere nu există introspecție. Ele doar acționează, autorul atribuindu-le doar acțiuni și nici un fel de simțiri. Cesar Lombroso acționează frenetic, iar singura explicație a faptelor sale este urgia destinului. Întamplarile ale cărui autor este, fără o explicație antropologică, cern niște simțiri echivoce. De ce a procedat așa, de ce a înfăptuit acele crime? Cititorul este confuz.
Doar ochii lui negri, impenetrabili și sălbatici, iscodesc afectele persoanelor care îndrăznesc să se aventureze în universul lui.
Manualul de bucatarie din Marile Sudului al fraților Luciano și Ludovico Cagliostro, în mâinile tânărului Cesar, devine Manualul canibalului. Ospețele organizate de Cesar, având ca meniu carne de om, straniu, dar nu repugnă. Ești atras de măiestria cu care acesta prepară bucatele alese pentru aranjarea banchetului. Urmarești pașii făcuți, încerci să reții ierburile aromate folosite, repeti mecanic, în gând, timpul necesar fripturii de a sta în cuptor pentru a căpăta exact culoarea perfectă. Om poftește la om, de fapt, omul poftește la propria carne.
Iar când citești ultima filă a romanului, năucit de pafumul ierburilor, constați că în suflet vrea să mijească o milostenie pentru tânărul canibal.
Cum se întamplă mereu după calamități, la locul faptei, rămân numai victimele.
Chiar autorul îl declara o victimă, cugetul cititorului sau al meu cel puțin, a înclinat și el spre îndurare, dar după “macerarea” gândurilor și simțirilor a rămas totuși doar ideea.

Catastif

De 5 feb., 2009 2 No tags 0

Tomata ma pofteste si pe mine, printre altii, sa raspund la cateva intrebari. Si raspunsurile iata-le…
1. Care este cea mai buna carte citita de tine?
Nu pot sa numesc una, o sa mentionez cateva: Fratii Karamazov, Cartea nelinistirii, Noaptea de sanziene, Magicianul, Jurnal filozofic
2. Ai facut cadou carti?
Adesea
3. Care este viitorul literaturii?
Sa traim, sa citim, sa vedem…
4. In ce limbi ai citit carti?
Romana si franceza
5. Ce carti “celebre” nu ti-au placut?
Zgomotul si furia, Anul gol
6. Ce tara a produs cea mai buna literatura?
Intrebarea asta imi da un anumit disconfort psihic, nu pot da un raspuns clar, am insa prefrinte: literatura rusa si cea germana
7. Iei notite din cartile pe care le citesti?
Cum as putea sa inteleg filozofii fara foaie si creion?
8. Cam cate carti ai citit pana acum?
Nu am numarat, dar suficiente cat sa-mi ofere un anumit rafinament literar. Azi nu mai citesc orice!!!
9. Cu ce carti ai dormit in brate de plictiseala?
Nu mi se face niciodata somn cand citesc, iar daca sunt obosita nu pun mana pe carte.
10. Ce înseamnă cărţile pentru tine?
Suflet, minte, ego
11. Care este cea mai scumpa carte pe care ai cumparat-o?
Istoria artei
12. Care este cel mai tare final la o carte citita?
Sa zicem finalul romanului Conjuratii
14 Care scriitor te-a influentat cel mai mult ?
Dostoievski si Pessoa
15. Cat de repede citesti o carte?
Stau pe o carte atat cat imi trebuie sa inteleg, deci este relativ timpul de lectura!
16. Poate literatura sa schimbe lumea?
Pe mine m-a schimbat…

Mozart si S. Oliver

De 4 feb., 2009 4 No tags 0

Am fost in vizita la Mozart, cu doua secole intarziere, absenta compozitorului intampina. Rapid am strabatut camerele, am poposit doar in fata unor gemulete din perete. Parul micutului Mozart…
Muzeele nu ma atrag, dupa ce am acceptat simulacrul unui camin vetust, mi-am lasat capul pe spate intr-un hohot de ras, si i-am soptit prietenei mele sa mergem sa vedem cum o duce si Oliver, S. Oliver, magazinul fiind imediat langa.
Azi furai un pui de somn, baie de soare, efect de vara „vorbitoare” intr-un sezlong acoperit de-o paturica. La 1800 de metri altitudine, motaitul imediat dupa o supa imi redestepta o valva de scolarita. Avusei povetele mamei intr-o ureche, o desteptare in cucurigul pasarilor de curte, o neliniste a unei lectii nu prea bine invatate.
Nu ma pierd, ma culeg, stabilesc sa fiu om.

Soliloc

De 22 ian., 2009 2 No tags 0

Vechi mail, prea vechi, cronologic, inainte de a-mi face blog. Proaspat licentiata, am incercat sa isc un dialog intre idealista ce o inchipui si luceferii literaturii romane. Nu am primit nici un raspuns.

Nu stiu alţii dacă au curiozităţi, dar eu…dacă mă gândesc bine, şi nu mult, aş avea una.
Cine îşi mai doreşte azi să fie deştept dacă proştilor le merge bine? Asta ar fi întrebarea şi totodata concluzia după mai multe gânduri concentrate.
Într-o bună dimineaţă, o tânară s-a trezit cu gândul inutilităţii sale. Şi-a simţit păcatul, dar nu o apăsa vina.
Oare atitudinea condescendentă a intelectualilor români ajută prea mult? Personal, i-am văzut mereu ca pe nişte luceferi, iar eu, tu sau el nişte cătăline. De jur împrejur e plin de Cătălini si Cătăline. Dar cine oare sta să-i asculte? Oare dacă şi-ar dori, ar putea merge să se prezinte unui luceafăr şi să-i zică: Bună ziua domnule Manolescu (sau Şora, Ciocârlie, Stoica, Ungureanu, Patapievici, Liiceanu)! Sunt Maria Ioana şi aş vrea şi eu să scriu, dar unde aş putea să învăţ această artă?
Cu siguranţă nu poţi să faci asemenea trăznaie. Luceferii nu au bodyguarzi, dar sunt abhoraţi de limbajul străzii şi învăluiţi de bunul simţ. Şi atunci se face că ne dăruim forţa şi tinereţea (avantajul nostru de a fi tineri de tot) Cocăi şi Inei, Paraziţilor şi Mafiei sau manelelor. Astfel spus, nu ne împărţim în clasici, dadaişti, moderni sau postmoderni, ci în hip-hop-eri, r&b-işti,manelişti ş.a.m.d.
Constantin Noica a venit cu ideea unei şcoli în care să nu se înveţe nimic, dumneavoastră veniţi cu o carte plină de pagini albe şi lăsaţi-ne să ne scriem fiecare crezul, oricare ar fi el, poate aţi fi uimiţi! Cuvintele nu or să fie ale unui academicean care indubitabil se va aştepta la mai mult, cu siguranţă propoziţiile şi mai ales frazele vor conţine dezacorduri şi vor emerge vulgaritatea impusă chiar de noi, dar aici intervine atât talentul, cât şi geniul dumneavoastră. Noi nu putem sa cerem un maestru, dar dumneavoastră puteţi alege discipolii, la rândul lor neştiuţi că ar putea avea un asemenea statut. Luptăm prea mult pentru a avea şi prea puţin pentru a fi. Aşa-ul şi aici-ul nostru (teoria elegantului Şora) v-il dăruim pentru ca să ne faceţi părinţii şi conducătorii de mâine.
Amestecaţi-vă cu noi, coborâţi sau transcendeţi distanţa dintre areopagurile dumneavoastră şi găştile noastre şi poate reuşim să anulăm caracterul polimorf al relaţiei noastre sociale.
Veniţi să spuneţi poveşti copiilor la şcoală, veniţi să dormim pe aceeaşi pernă cu speranţa de a avea acelaşi vis. In ce carte am citit asta?

Troian de opere

De 20 ian., 2009 2 No tags 0

O scrutare verde mi-a incitat activitatea neuronilor. Cum anume ne masuram valoarea? Cine sau ce da pret fiintei care suntem?
Insemnatatea mea o chibzuiesc in mandrie, orgoliu, cand am indraznit sa-mi ridic privirea trufasa! Articole sau recenzii publicate, un concert cu Tudor Gheorghe, o vacanta petrecuta la mare impreuna cu prietenii, un gratar ce aduna in jurul lui chipuri zambitoare, cartile unde numele meu ca redactor sta pitulat pe o pagina secunda, prietenele cele mai bune, competitia ce o starnesc si am iscat-o in unele persoane etc, troian de opere pecuniare, dar mai ales senzoriale.
Paralele castigate de mine sunt asemenea unei aripi de fluture intr-o raza de soare, o imagine estompata. Dar inima mi-a dat atatea batai strasnice, incat mi-am putut lamuri o tinerete prodigioasa.
Si blogul? Blogul asta inseamna datorie, sarcina mea morala de a face ce stiu cel mai bine: sa mazgalesc. E visul meu, e datoria mea, e serviciul meu, sunt eu, si bineinteles tu si el!

Eu, eu, Aldescu Tuel

De 13 ian., 2009 0 No tags 0

Obraji umezi, sarati, patati.
52 de toamne.
Umilinta.
Recesiune, disponibilizari, discutii launtrice in ceea ce priveste respectul de sine.
Monopoly. Chance inseamna pentru omul comun sa plateasca 400$ garii. Dolarul merge la bogat. Pfuuui! Mail. Poarta crucea oricat ar fi de grea, talcul? Te ajuta sa treci prapastia.
Un fost coleg de generala se pregateste pentru o cariera de steward cu diacritice. Eu scriu si scriu, si mazgalesc, si imi privesc mainile. Podoabe, pietre, cerc, impresie de perfectiune.
Jerry Maguire sau Kant ori Hegel? Hegel fara indoiala.
Maine o sa intampin lumina dupa ceas. Disciplina, vointa, voie buna.
Asta seara camasa neagra inunda narile cu un miros strident de tutun. Tutungeria. Fernando Pessoa, criza de identitate, criza culturala…

voi fi întotdeauna cel care nu pentru asta s-a născut,
voi fi întotdeauna cel care posedă bunuri,
voi fi întotdeauna cel care aşteaptă
să i se deschidă uşa în faţa unui perete fără uşă,
cel care cîntă romanţa infinitului
în curtea găinilor

Asta seara eu sunt spiritul protector, eu, Dunia Tuel sau tot eu, Paula Aldescu.