Sunt obosită de oameni, de acei ipochimeni care se cred mai importanți ca molecula de ADN și mai esențiali ca picătura de apă.
La o ultimă întâlnire cu un asemenea ins, l-am învrednicit cu o privire, apoi m-am ridicat și am plecat.
M-am îndepărtat învingătoare, am refuzat să-mi trădez timpul făpturii mele.
Un om are o datorie, să-și păstreze un nimb al umilinței în fața învățăturilor vieții. Niciodată nu cunoști suficient, nu știi îndeajuns oricât de mult te-a solicitat viața ta, iar aceia care nu mai găsesc loc în ei de înțelepciune devin automat doar material uman fără nici un fel de individualitate.
Zice Dunia
Omul, în anii care i-au fost dați, are grijă să nu spună ceea ce gândește și ceea ce simte cu adevărat.
Și atunci se zice că trăiești în normalitate.
Dacă spui și faci ce gândești și cum simți, ești dement.
Și atunci toată lumea alege să mintă.
Zice Dunia
Vorbesc acum de la inaltimea varstei mele.
Cine aduna atatia ani, 28, dar si 35, si nu-si traieste viata dupa invataturile lui Isus, macar sa si-o traiasca dupa propriile lui observatii. Incercati sa va detasati de toti aceia care isi incep discursurile cu: asculta-ma pe mine, crede-ma pe mine.
Ascultati, dar nu va feriti de propriile experiente.
Credeti, dar cautati sa suferiti, suferinta va pune in echilibru mintea si sufletul.
Dumnezeu nu a venit sa moara in locul fiului Sau pe cruce, asa ca si parintii sa le permita copiilor sa-si traiasca viata proprie, nu sa-i transforme in papusi cu sfoara. Experientele parintilor pot fi doar carje, niciodata picioare.
Carje sau picioare?
Zice Dunia
Ma intreb, oare grecii l-ar fi rastignit pe Isus? Fiind in Florenta de Paste, am fost mereu cu gandul la Isus si la sacrificiul Lui, iar muzeele amintesc mereu de cruzimea oamenilor. Si la un pas legat de ochi, pas-privire pe o panza a Renasterii, am simtit ca Aitmatov mi-a prilejuit o curiozitate, daca Atena ar fi ramas o putere, Isus ar fi sfarsit tot pe cruce?
Zice Dunia
Daca am avea grija de sufletul nostru la fel ca de trupul nostru. Ii dam trupului freshuri, bai de soare, il invelim in matasuri.
Iar sufletului, ce ii dam sufletului?
Din cand in cand ne permitem sa ne indragostim, ne permitem sa fim buni.
In rest folosim trupul ca temnita pentru ceea ce conteaza cu adevarat.
Zice Dunia
Cand am ajuns sa iubesc unii oameni din viata mea, i-am iubit ca un caine, ce nu am facut niciodata, a fost sa am un comportament de patruped. Cand am fost lovita, am muscat, in nici un caz un am lins mana a iertare ca un caine.
Zice Dunia
Un curs de filozofie, fie si un curs de filozofie povestita, te face ingamfat. Dupa Lumea Sofiei a lui Gaarder mai multi prieteni m-au intrebat de ce imi rostesc dicursul atat de apasat si de arogant.
Un raspuns ar fi: ma bucur de cumulus, caci urmeaza diluviul constiintei.
Zice Dunia…
Femeile nu mai au varsta dupa 45 de ani, la 45, timpul incepe joaca de-a v-ati ascunselea. Este, nu mai este. O sa regasesti femeile de 45 de ani pe la 65 de ani cu un nepot sau o nepoata. Doar atunci mai pot fi intrebate cati ani numara.