În România, mulți dintre cetățenii ei sunt îndrăgostiți de Dunăre. Cine n-a ajuns s-o iubească, măcar o aventură de o noapte tot a avut cu Dunărea sau în malul Dunării. Prima mea carte, Celofan de apă, are titlul inspirat din aspectul Dunării la apus.

În 21 iunie mi-am petrecut toată ziua în malul Dunării. Am rămas și peste noapte. Am fost cazată la pensiunea Septembrie. O să scriu apreciativ despre pensiune, deși nu este necesară reclama. Presupun că e bine venită și bine simțită, dar pensiunea se poate lipsi de articolul unui microinfluențăr incomod cu denumirea.

Pensiunea, în primul rând, e construită cu gust. Știm cu toții cât de rar este bunul gust în țara noastră. Mai nou ne-am rătăcit prin construcții rococo. Capitelurile sunt la mare căutare, deși un număr imens de cetățeni nici nu cunosc semnificația cuvântului. Pensiunea Septembrie indică, prin construcție, vremurile actuale. Nu se cazează dacii și romanii la Eșelnița. Excepție mai face Sorin Onișor. El aduce mult cu un împărat. Acest împărat a promovat Dunărea la Cazane. Pentru că dacă ajungeți pe clisură, atunci o să admirați Dunărea urcând Ciucarul. Drumeția e scurtă, poate fi făcută de îndrăgostiți, de persoane cu copii, de mame singure cu copii. Am urcat cu Mara mea când nu împlinise doi ani.

Vă întrebați de ce scriu despre Septembrie. Scriu deoarece m-am născut la Drobeta Turnu Severin și nu pierd nici o ocazie să promovez Mehedințiul. Județul ăsta excelează în cetățeni primitivi și în frumusețe naturală. Zona de munte și malul Dunării lasă orice privitor cu gura căscată și cu dispoziția glorioasă. Când vine însă vorba despre cazare, pensiunile construite cu gust sunt la fel de rare ca laleaua de pe Ciucar. Proprietarii au comportamentul stăpânilor de sclavi. Pun ce vreau eu în camere și cum vreau eu. Trântesc o faianță ieftină, aruncă o lenjerie colorată din bazar, cumpără cel mai ieftin săpun lichid și se apucă de turism. Au convingerea nestrămutată că acela se numește turism. Acela nu este turism sau este, dar unul avortat. Te sperie ca dracu prostul gust.

Septembrie suflă pe turiști cu un aer european. Peisajul aduce mult cu Hallstatt. Când întorci privirea la clădiri, kitsch-ul austriac nu are nici o șansă la împopoțonarea românească. Nici un român nu mai simte dezamăgire, furie sau dezgust. Românii descriu excelent resemnarea. Ne refugiem, unii dintre noi, în locuri frumoase și decente ca pensiunea Septembrie. Schimbăm liste cu asemenea locuri la fel cum părinții noștri făceau rost pe sub mână de țigări Kent. Ai auzit de locul ăla? Ai un contact?

Cam așa călătorim în România cu bun gust și decență. Firește, plătim aceste servicii unde cârcotașii comentează. Cu banii ăștia merg în Austria. Da, mergi! Și nu te simți jecmănit. Românii manifestă jecmăneala. Din cauza imensului prost gust, ne-am pricopsit cu resentiment pentru turismul din România. Nu e deloc corect și adevărat, dar în România nu trăim întru corectitudine și adevăr. În România supraviețuim cu felii de corectitudine, adevăr, frumusețe.

Dunărea la Cazane este frumoasă la superlativ. Pentru cazare pe măsura peisajului, contactați pensiunea Septembrie și mai căutați, mai sunt câteva pesiuni cu gust rătăcite unde intenționez și eu să ajung.
Pensiuni cu gust, hashtag #așternutalb, hashtag #faianțăunicolor.