M-am trezit greu azi dimineață. De când m-am ridicat din pat m-a urmărit amintirea unui vis ciudat. M-am spălat pe dinți. Mi-am băut paharul de apă. Am condus-o pe Mara o parte din drum spre școală. Ceaiul l-am băut repede și am părăsit apartamentul cu Mateiu.
Am făcut cumpărături la Lidl și Kaufland. Pentru a nu știu câta oară, m-am uitat după rasol de vită și nu am găsit.
Mateiu a adormit pe la 11, iar eu m-am așezat cu cafeaua și cartea în brațe. Am citit câteva pagini. Am lăsat cartea pentru a mă pregăti pentru dentist, dinți spălați, spf, parfum. M-am îmbrăcat cu blugi negri și maiou alb. M-am reașezat pe canapea. Am mai citit câteva pagini.
La dentist am suferit puțin, dar ce zâmbet sexi am acum! O zi obișnuită în care nu s-a întâmplat nimic extraordinar. Am simțit ceva. Nu știu să specific ce, dar a fost ceva cu nuanță de gri și apăsător. Mi-e frică de viitorul care vine. În ce societate vor trăi copiii mei? Comunismul ocupă un spațiu tot mai mare. După dentist am revenit acasă. Am băgat un pui la cuptor pentru cină.
În fiecare zi aș putea scrie același text cu mici modificări. Mara merge cu bicicleta la școală. Mara merge pe jos la școală. O duc eu pe Mara la școală cu mașina. Ies cu Mateiu în parcul de lângă bloc sau merg la Pădurice. Citesc când doarme sau gospodăresc. Mara, Mateiu, Mara, Mateiu, Motan.
Vine seara și se lasă liniștea. Citesc. Scriu. Notez ce mi-a atras atenția din Murakami: Trebuie să știi să plătești ceea ce se poate plăti cu bani, fără să te gândești la profituri și pierderi. Economisește-ți energia pentru lucruri pe care nu le poți cumpăra cu bani.

Ce pot scrie cu asemenea activități?! Mă irosesc. Mă simt inutilă.

Foto: Bogdan Mosorescu