NICOLAE IORGA, Opinii sincere si pernicioase ale unui rau patriot, Editura Humanitas, Bucuresti, 2008
Invatamantul nostru superior are doua defecte mari, este inca, asa cum a fost intotdeauna pana acum, un invatamant formal si este un invatamant imprumutat de la altii. A baga in capul studentilor un numar de cunostinte, aceleasi la noi ca oriunde altundeva, atata tot a voit, cu cateva ririsime exceptii, vechea noastra generatie de universitari.
Noi incercam sa facem dimpotriva. A da un invatamant practic, concret, care sa inspire dorinta de a continua studii care sa nu aiba nimic mecanic, formal, respingator. Apoi, a adapta acest invatamant la nevoile speciale si foarte precis deosebite ale poporului nostru; a schimba, dupa aceste nevoi, natura cunostintelor care trebuie predate si felul de a le comunica; a pune capat unei imitatii de scoala care a durat prea mult.
De curand a venit sa ma vada unul dintre fostii mei elevi…
Fusese timp de un an profesor de istorie intr-un liceu de provincie. Am vazut prima oara un dascal care nu era obosit, nu era dezgustat, un profesor stralucind de bucuria rezultatelor la care ajunsese. Lasase la o parte manualul, rutina de nume proprii si date, morga meseriei. Se pusese la nivelul elevilor sai, care nu-l respectasera mai putin pentru asta. Le aratase interesul intelectual al subiectului si-i ajutase sa inteleaga, numai atat. In mijlocul materiei sale complexe si variate, nu uitase tara in care preda si interesele acestei tari.
Ce manifest strasnic am putea extrage de aici!
Oare Traian Basescu, in afara numelui de Nicolae Iorga, are idee de asteptarile acestui istoric?
Sunt randurile de mai sus utopice?
Elevii s-ar indeletnici sa citeasca ceea ce am scos eu?
Eu am incredere in tinerete, am speranta unui suflet maleabil in ale spiritului, nadajduiesc la multe zambete si voie buna a romanului falos de nationalitatea sa.
Leave a Reply