S-a încercat la Timișoara să se formeze o comunitate a bloggerilor. Teodora și Andra s-au ocupat de. Au avut loc două întâlniri, în februarie și în martie. În aprilie le-am găsit pe fete singure. Cu excepția mea, nu a mai apărut nimeni.
M-am bosumflat puțin. Credeam sincer că atomii mei au făcut reacție cu alți atomi. Mi-au plăcut câteva fete. Observați, vă rog! Afirm că m-au atras niște persoane, fără să menționez nimic despre blogurile lor.
Pentru mine, am alcătuit o sinteză a fenomenului. Ce s-a întâmplat?! La prima interpretare a ieșit în evidență, cel puțin pentru mine, absența sincerității. Ne-am simțit foarte bine la întâlniri, am râs, am schimbat linkuri, am trecut prin literatură, am criticat greșelile de gramatică, dar nevoile și intențiile au ramas cam nerostite.
Ce nevoi are o comunitate de bloggeri? Înainte de asta, aș împărți persoanele cu blog în două categorii:
1. Bloggeri care au început din pasiune pentru a scrie. Mă dau exemplu.
2. Bloggeri care au început să scrie pentru a-și augmenta salariul. Nu dau exemplu.
Din aceste două categorii s-a încercat o contopire. Aprob inițiativa. Exercițiu de scris au ambele categorii. Ne diferențiază voința, talentul, vocabularul, gramatica, franchețea. Aproape nimeni nu ar spune cu voce tare că scrie pe blog pentru partea financiară. Ori le este rușine, ori înțeleg prost mândria.
La un moment dat am reușit să scot pe gură că motivele fiecăruia pot fi înțelese și nu avem de ce să judecăm. Nevoia comunității o reprezintă recomandarea. Eu te recomand, tu mă recomanzi, noi ne recomandăm. Public avem fiecare și fiecare își verifică sau împlinește talentul prin rezultate. Lipsa talentului poate fi echilibrată prin voință și muncă. Apreciez mult oamenii muncitori și paroliști. Se întâmplă ca cei mai talentați să fie destul de rar asemenea persoane.
De altfel, talentul neîngrijit, inteligența nestimulată devin în timp nule. Toți, inteligenți și mai puțin inteligenți avem nevoie de muncă, de sprijin, de inspirație, de admirație.
La întâlnirile lunare trecute au lipsit sinceritatea și curajul. Nu recunosc că mă interesează factorul economic. Nu mărturisesc că nu citesc celălalte bloguri sau că nu-mi place cum scrie X sau Y.
Cum aș putea să formulez ca să ajungă clar și categoric la fiecare blogger că nu e necesar să ne placă cum scriem, ci să ne apreciem în primul rând persoana?! Deja am enunțat exclamativ.
Da, să ne apreciem ca persoane. Să ne recomandăm ca bloggeri. Să creștem comunitatea, iar împreună o să reușim fiecare pe pătrățica lui. Pătrățica e importantă. Cred că se numește targetare în marketing. Dar pînă una alta vă las acest text. Mi-ar plăcea să ne revedem în mai sincere și curajoase, și să nu ne batem joc de talentul nostru, dacă îl avem.
Mulțumesc.
Foto: Adrian Oncu
mai 2, 2017
Mie imi pare tocmai invers: ca pentru a avea o comunitate de blogheri, trebuie sa ai .. blogheri. Nu doar o mana de oameni care s-au trezit ca „hey, am un blog, scriu pe el din ani in pasti, deci sunt blogher”.
Nu zic neaparat ca-i rea ipostaza respectiva: pana la urma, a fi blogher de ocazie e la fel cu a fi sportiv de ocazie, cand mai joci o miuta in spatele blocului. Sau recenzor de ocazie, cand iti mai dai cu parerea despre un film. Perfect valabil, in alte contexte.
Totusi, o comunitate se formeaza in jurul unui interes comun, si al unor varfuri.
Aia cu varfurile e foarte problematica, mie unul nu-mi vin in minte decat 2-3 nume mai rasarite, pe care le citeam acum 5 ani si le mai citesc si astazi. Si nu zic numa’ de Timisoara, zic de Romania in general. Da’ in fine, sa trecem, facem divizia B cu juniorii, si vedem ce se cerne in 3 ani. Dar:
Interesul comune iasari o intrebare valida. Blogul, prin natura lui, n-are oras sau tara. Scrii un eseu, sau o cugetare, si ar putea avea respiratie universala. Scriu blogherii timisoreni chestii de-astea? Nu-mi pare. Ramona Iftode scria, pe cand nu era mega-obosita cu copilul. Tomata cu scufita facea recenzii de carte. Marcel Tolcea incerca sa tina blog. Per total, numaram pe degetele de la o mana oamenii ce ar merita sa se prezinte drept „blogher” in Timisoara.
Hai sa incercam si alta fateta. Poate ca interesele comune ale blogherilor timisoreni sunt date de faptul ca tratam teme de interes local. O fi. Dar … care-s dom’le temele alea tratate de blogheri cu atentie si contribuind fiecare ceva inteligenta? Facem din cand in cand recenzii de film, -again- fiecare pe tarlaua lui. Haida-de. Scriem pe teme comune de interes? Face vreunu’ petitie la Primarie, si restu’ stau cu ochii geana pe ea, sa arate cu degetul cand isi incalca primaria termenele de 30 de zile de raspuns? Fac blogherii initiative civice? Ceva, orisicat de mic. Nu-mi pare.
Sincer, e mai „stransa” comunitatea de pe forumul RATT. O mana de oameni urmaresc temele de interes ale orasului cu mai multa atentie decat am vazut in ani de zile pe bloguri.
Noa, cu ce ramai? Cu oamenii? Aia care nu prea scriu interesant, nu scriu chestii de interes local, dar .. totusi merita cunoscuti. Nu-i clar de ce. Mingea e la tine la fileu 🙂
mai 4, 2017
Alex! Prima dată aș vrea să-ți mulțumesc pentru comentariu.
O să încerc să răspund punctual. Bloggeri sunt. Orice persoană care scrie pe o asemenea platformă se numește blogger. Diferența pe care o aduci tu în discuție ține de conținut. Prefer să nu abordez subiectul.
O comunitate are nevoie de un interes comun așa cum ai zis și tu. Interesul vine separat de autenticitatea și originalitatea articolelor publicate. Cred că cei mai mulți bloggeri doresc să-și sporească câștigurile, deci ai numitorul comun.
Valori și vârfuri? Astea se cern, dar mai ales se impun.
Consider că e necesară comunitatea pentru prosperitate.
mai 3, 2017
Am mai studiat și ce spun oamenii civilizați despre banii pe blog, iar concluzia e că e o afacere din care greu faci profit. În momentul de față, e cam ca și în lucrările de infrastructură din România: ai nevoie de mulți bani și multă forță de muncă pentru pentru a ajunge să primești bani. Am citit tot felul de recomandări (din nou, din străinătate) despre cât de des să publici și cam ce să publici – ceva cu care ești familiar și pentru care pasiunea te-a făcut să cunoști în detaliu, dar care să fie folositor oamenilor. Or, să te ridici la un astfel de nivel înseamnă să muncești foarte mult, să aloci resurse financiare și să-ți formezi o comunitate. Lumea tot întreabă de bani făcuți din blog pentru că vor să vadă unde se poate ajunge, adică dacă merită ca în următorii 2-3 ani să aloci niște resurse, sau nu. Probabil că dacă numai bani urmărești, răspunsul e nu – fă altceva. Dacă vrei să ai un blog de care să fii mulțumit probabil că da, merită, până la un punct.
Am mai spus-o, de ce ar arunca cineva cu bani în tine dacă tu muncești o oră pe zi publicând ceva să fie acolo? Și atunci facem comunitate. Nu e un blogăr, ci 10 care publică ceva zilnic, dar uniți. Ca să ce? că rezultatul e tot ăla. Văd că încă nu vrea nimeni ca în loc să se unească toți pe la conferințe să se unească pe un blog și să producă un ceva mai de calitate, fiind minim 2 oameni. Mă rog, unii considerați mari și-au dat seama de asta și practică guest post-uri.
Exact asta s-a făcut până acum – s-au apreciat persoane. Era o vreme când erau toți minunați, toți proiectanți, toți pentru unul și fiecare cu tarlaua lui. Da, sunt toți recunoscători blogului pentru oamenii minunați pe care i-au întâlnit – probabil că asta zic și cei care spunea Alex de pe forumul RATT. Încă prin tot ce se face se lucrează la forme, motiv pentru care asta mică, Teodora, schimbă teme, domenii și tot ce a auzit ea ca să pară profesionistă – i-a zis nu știu cine că n-o să ”vândă” nimic nu știu ce zgomot avea ea înainte. Na, astea fiind spuse despre ce vorbim aici? O să stăm toți ani de acum înainte să citim ce părere are câte unul despre câștigătorul Vocii Rmâniei sau cât de eficiente sunt protestele din stradă? eu unul mă cam îndoiesc.
Cât despre categoria 2 de blogări, probabil că e mai eficient să vinzi ceea ce scrii unei publicații, mai ales că așa începe să se vadă valoarea scriiturii, dacă e să o luăm cinstit. Un text cât de cât valoros e un text publicat, nu o postare pe un blog obscur.
mai 4, 2017
Dam, mârlanule (deși mârlănia ta e mai mult o amintire) îți confirm: din blog, ca afacere, faci greu profit. Am blog de 10 ani și nu plătesc facturi cu munca de pe blog. Dar există persoane care au reușit, în România, la Timișoara. Am întâlnit o fata care și-a vândut blogul cu zeci de mii de euro fix la o conferință cum ai menționat și tu.
Pentru mine, să vorbim pe subiect, blogul este un loc de muncă. Mă trezesc dimineața, duc fata la școala și apoi mă așez la scris sau la citit. Faptul că tu nu găsești articole care să te intereseze sau idei originale nu-mi anulează mie munca.
Eu asta vreau să fac, să scriu și să citesc, dar să câștig și bani. Vreau să mă ratez în viață cu ceea ce îmi place să fac, nu să mă umplu de angoasă într-o corporație ca secretară sau orice altă meserie care îmi aduce stabilitate.
Nu e greșit să-mi doresc un câștig de pe urma blogului. Nu e rușine. De comunitate este nevoie pentru recomandare. Fiecare pe pătrățica lui poate excela. Cred asta și încerc să acționez. Am fost ani de zile pasivă și am privit din margine. Condițiile de viață s-au schimbat și am nevoie de acțiune, iar o comunitate poate duce la o stabilitate în viața fiecăruia. Și la priorități, iar pe termen lung, la satisfacții.
mai 4, 2017
Nu numai că nu e greșit să vrei să câștigi bani de pe urma blogului, dar nu e greșit nici să-l faci de la început cu scopul ăsta. Eu de-a lungul anului am pus problema cine, cât cere și pentru ce.
Nu e o problemă că eu nu găsesc articole interesante, dar vezi că trebuie să fie o masă care găsește. Blogurile se vând tocmai pentru că au acumulat masa aia, aia e toată valoarea. Se vând inclusiv pagini de facebook – spui că dai niște iphone, aduni 2000 de oameni care te urmăresc și apoi o vinzi unuia care vinde becuri. Acum na, din ăia 2000 măcar vreo 1500 se trezesc și pleacă, dar poate observă chiar mai puțini. Dar nu oricine are stomac să facă treburi de-astea – eu unul n-am.
Nu te mai fă blogăr, că a blogări nu e o activitate care să-ți aducă ce cauți tu. Dacă scrii, scrii. Indiferent că e pe un un blog, pe garduri, pe mașini murdare, pe jos, pe sus sau pe un oarecare blog. Aia e activitatea și aia te ridică. Da, comunitatea ajută pentru că ți se duce numele mai ușor în diverse cercuri, dar cam atât.
mai 3, 2017
Paula, apreciez candoarea și motivația scrierii acestui articol. Cineva cu o anumită experiență de viață (nici nu contează experiența în publicistica online!) trebuia să deschidă acest subiect. Dar să știi că motivația din spatele acțiunilor cât și deschiderea unor percepte pe care le-ai precizat, NICI măcar nu sunt luate în serios. Fie că vorbim de Timișoara sau alte orașe de rang din România.
Te miră lipsa persoanelor la ultima întâlnire? Am auzit de această ”rarefiere” și dacă am fost la peste 1000km de ”Mica Vienă”, dar nu spui nimic de lipsa de coeziune (sau mai bine spus, de conlucrare la creearea unei coeziuni) a oricărui grup inițial luat drept reper. PÂNĂ la a se deschide și de a colabora, până și o echip de corporatiști trebuie să se acomodeze (și nu doar Nolens, Volens).
Acum, în calitate de consultant în industrie, cu proiecte la activ care au atins lumina reflectoarelor și pe plan național, îți pot spune că prin comentariile exprimate de dam167 și (daimon) Alex (fie și trecând cu vederea punctele care pot fi combătute facil din pdv al argumentării propuse), în genere, ei au dreptate. Realitatea se prezintă mult mai crunt decât povestea romanticizată de mai sus.
Next timp, dacă tot se fac întâlniri și nici măcar nu stârnești interes, nu ai ”acoeprire media”, tu, blogger, fiind om de online, nu o faci nimic să te ajuți, de ce să mai blamezi tagma? Problema pleacă de la fiecare, nu de la ”pătrățica fiecăruia”.
mai 4, 2017
Vlad, bucuroasă de cunoștință!
Faptul că scriu de 10 ani pe blog, că am publicat 2 cărți (bune ca exercițiu de scris doar) mă legitimează să deschid subiectul?
În primul rând există un interes propriu. Sunt hegeliană în alcătuire. Interesul propriu nu e nul dacă prin asta și alții beneficiază. Comunitatea îmi este și mie necesară. Prin sprijin, vreau să mut blogul dintr-o zonă a non profitului în zona dezirabilă a profitului.
Departe de mine gândul să mai romantizez ceva. Vreau acțiune, vreau fapte, la general, iar în particular vreau calitate, autenticitate și originalitate. Conținutul însă nu-l aduc în discuție. Vine separat de comunitate.
Nu reproșez nimic tagmei. O provoc însă. Iar din pătrățica mea pot face asta doar prin personalitatea mea. O fi sau nu suficientă să mobilizez oamenii să vină la socializare, nu știu. Dar știu că o să acționez după cum mă duce capul.
Capul mă cam duce. M-a dezamăgit, dar mi-a adus și satisfacții. Vii și tu la următoarea întâlnire?
mai 9, 2017
Plăcerea este de partea mea!
Legitimizarea scrierii articolului (mai mult a formei acestuia) nu depinde de elementul cantitativ (numere, ani), ci mai ales de consistența argumentării și calitatea actului argumentativ până la urmă, ”calitatea bate cantitatea”.
Dar ceea ce eu menționam, inclusiv în grupul dedicat pe Facebook (Alex, dam168, prezenți și acolo, nu, băieți?), până să ajungem la ”target-are din marketing”, problema situației prezentate de tine a fost generată (și va fi în continuare) de lipsa de vizibilitate.
”Interesul vine separat de autenticitatea și originalitatea articolelor publicate”, susțin acest punct de vedere, dar problema de fapt se pune de fapt la modul în care TU romanțezi acel interes (și vezi cum este preluat de alți blogger-i timișoreni…) ”nu e necesar să ne placă cum scriem, ci să ne apreciem în primul rând persoana?!”
În al doilea rând, dacă te bazezi pe ”aprecierea persoanei” nu vei avea coeziune de grup pe bază de interes ci pe afinitate, vorba lui Alex (de mai jos), diluarea grupului va fi eminamente anticipată dacă se pornește de la principiile enunțate în articolul tău.
În presă (sau în Cenaclu, dacă preferi) există și animozități, dar asta nu presupune că interesul membrilor sunt puse pe o treaptă inferioară dacă aceștia nu sunt de acord cu scriitura/originalitatea/aprecierea scriitorului de la masa discuțiilor.
Da, cu interes crescut aș fi prezent la următoarea întâlnire, dacă avem și una bine stabilită și dacă mesajul respecitv va ajunge la și la mine, cumva-cumva … 🙂
mai 4, 2017
Multumesc de raspuns, Paula.
Daca zici ca blogheri sunt, fa-mi o lista. Nu zic musai aici, ai mailul meu. Chiar sunt curios sa „iau pulsul”, cum s-ar zice. Din garda veche pe care o stiam & o urmaream, majoritatea s-au cam lasat (Ritchie, Tomata, Dojo, DeCe?). Nebuloasa abia s-a reapucat.
Comunitatea, daca doresti sa chiar fie o comunitate pe criterii geografice („pentru timisoreni”), va fi necesar formata din oameni cu interese diverse, ba chiar divergente pe alocuri. Asta inseamna musai ca o parte nu vor fi interesati direct de cistigurile pe care le propui fix numitor comun. Unii scriu pur si simplu ca sa schimbe o vorba, sau ca sa semnaleze cite un fenomen social, pentru sincronism cultural etc. Ti-ai pus problema ca s-ar putea sa nici nu-i impaci pe toti?
Nu vad cum discutam despre autenticitate si originalitate, fara a ne lega de continut. Daca aduni blogheri impreuna, despre ce vrei sa discute? Despre cum cutare e simpatic & empatic, dar nu prea scrie? Asta e reteta perfecta sa diluezi grupul si scopul sau, in timp; peste 6 luni, discutia e dominata de teme non-blogheristice.
Eu unul ti-as propune sa te comporti ca „la corporatie” la un meetup: agenda clara, temele de interes stabilite, la final tragi linie si vezi ce doresti sa discuti la urmatoarea intalnire, samd. Ma rog, nu ma apuc sa-ti dau lectii..
decembrie 16, 2017
Hei, mai faceti intalnirile respective? Daca da, puteti sa ma anuntati si pe mine (contact la mine pe blog)? As dori sa particip si eu pentru schimb de idei and stuff 🙂