Cum ești? Cum simți că ești? Să ne găsim drumul în viață

În timp ce citeam finalul funest al lui Lică Sămădăul, elevul select s-a oprit. Ai putea să te uiți cu Mara la Enola Holmes. Am ridicat ochii derutată. Mintea mea era în copacul de care se izbea Lică. Am zâmbit. Cu un gest regal, am mișcat mâna, l-am rugat să continue lectura.

Am vizionat împreună cu Mara filmul Enola Holmes. Am pus pauză când Enola și mama ei dialogau despre a ne găsi drumul în viață. Am rugat-o și pe Mara să repete. Să-mi găsesc drumul în viață. În prezent, Mara dorește să devină cofetăreasă. Ciocolata înseamnă fericire. Nu-și poate imagina o singură persoană care să nu adore ciocolata.

M-am gândit puțin și singură la acest subiect. Să ne găsim drumul în viață. E complicat să apuci pe un drum specific când ai de dus lupte pentru a fi tu însuți. Prima mea luptă s-a datorat poziției din familie. Am fost a doua născută. Câțiva ani m-am învârtit în jurul surorii. E sora mai mică, da. Nu seamănă deloc cu sora ei. De ce nu poți fi și tu ca sora ta?! M-am desprins de sora mai mare. De la ea, am ajuns prietena prietenei mele. E prietenă cu, da. Un iubit de-al prietenei chiar m-a întrebat cu ce am ieșit în evidență în liceu. Am ridicat din umeri. Ai fost prietena ei, a venit răspunsul lui. Un ultim episod care m-a marcat a venit de la o duduie care m-a etichetat ca prietenă a tatălui Marei.

Adevărat. Sunt sora mai mică. Am fost prietena prietenei. Am fost prietena tatălui Marei. Acum citiți. Cum sunt? Cum simt că sunt? Eu mereu am simțit că sunt eu. Am refuzat să mi se spună cine sunt: soră, prietenă, iubită. N-am acceptat să mă definesc prin altcineva. Am căutat să descopăr cine sunt eu. Frământările astea au dus la crearea Duniei. Pe Dunia am construit-o separat de soră, de prieteni, de iubit. Am ridicat, cărămidă cu cărămidă, o identitate. Din frustrare și dorința de a fi, s-a ivit Dunia. Am bătut un drum întortocheat. Până la urmă, separat de ceilalți, sunt Dunia. Nimeni nu-mi poate lua asta.

O s-o ajut pe Mara să fie și să devină fără nici un concurs. Nu mă întrebați cum. În primul rând o să-i repet, ca o mamă plictisitoare, că e frumoasă, minunată și inteligentă. O să mă interesez mereu despre ceea ce gândește, despre ceea ce simte. O să disting gândurile și sentimentele ei din imensitatea de gânduri și sentimente străine. O să-i critic purtarea urâtă, dar nu o s-o judec. O să-i spun că o iubesc când greșește. O s-o conving să ia lecții de autoapărare. Să glumească. Să aleagă ceea ce este corect. Să-și dea importanță prin ea. Familia, prietenii și iubiții nu ne definesc. Noi alegem cine suntem, iar pentru asta apelăm la educație. Educația nu ți-o mai poate lua nimeni.

Să ne găsim drumul. Să vă găsiți drumul.

Foto: Bogdan Mosorescu

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
30 + 29 =