Cum trăim? Iată o întrebare

Despre prietenie s-a scris și ce nu s-a rostit. Și continuă să se scrie, continuă să nu se rostească.
Prietenia se ascunde prin sensul iubirii. Prietenia e iubire. Înainte să știu ce înseamnă prietenia, am devenit prietenă.
Unii se nasc să ajungă eroi, eu m-am născut să ajung prietenă. Fac și nefăcutul într-o astfel de relație.
După ani de experiență, ani în care am câștigat și am pierdut oameni din jurul meu, m-am hotărât să vorbesc despre renunțare.
Uneori trebuie să renunțăm la anumiți oameni din jurul nostru. Această renunțare nu înseamnă egoism. Mulți or să îndrăznească să mă contrazică. Acțiunea lor e o îndrăzneală. A renunța ține de maturitate, de o fixare a fiecărui individ în el însuși, de o trezire a conștiinței.
Foarte mulți, dacă nu chiar toți oamenii se întreabă la un moment dat care ne este rostul pe pământ. De ce ne-am născut?
Eu una m-am întrebat, iar ca răspuns m-a împresurat nimicul. Până acum nu am găsit nici un răspuns. De aici, trăind, experimentând, citind, iubind, suferind, am desprins două direcții pe care apucă omul: calea nevoii, calea sublimării.
Ne naștem. Nu știm de ce.
Murim. Nici acest sens nu-l cunoaștem, doar de ce se întâmplă.
Trăim. Nu știm de ce.
Cum trăim?
Iată o întrebare autentică.
Într-adevăr, cum trăim?! Apar acum alegerile. În primul rând e imperios să ne hrănim. După hrană, după ce omul face totul pentru supraviețuire, are un moment de răgaz. În acest moment s-a născut putința de sublimare, arta.
Ce-ar fi viața fără artă?
Supraviețuire.
Ce-ar fi viața fără prietenie?
Supraviețuire.
Există în lumea largă mulți supraviețuitori. Se nasc, trăiesc, se hrănesc, mor.
Fiecare descoperă în răstimp o formă de iubire. Mulți rămân blocați într-un interes propriu. Acești oameni trebuie înlăturați. Ei reprezintă renunțarea pe care o anunțam. Există relații între oameni care opresc exprimarea și evoluția individului.
Trăim zile pentru o viață a cărei sens nu-l cunoaștem. Fără un sens, am creat valori. Ne-am dat importanță noi ca indivizi. Pentru propria importanță uneori ne ucidem între noi. Ca specie, suntem oricum într-un război fără sfârșit.
Ne rămâne doar propria valoare, propria importanță, propria voință de a da vieții importanță. Și toți acei oameni care ne micșorează importanța vieții trebuie lăsați în urmă, nu din egoism, ci dintr-o nevoie. Nevoia sufletească a fiecăruia de a se simți valoros.
Charlie Chaplin spunea:
În ziua în care m-am iubit cu adevarat, am început sa mă eliberez de tot ceea ce nu era benefic. Persoane, situații, tot ceea ce îmi consuma energia. La început, rațiunea mea numea asta egoism.
Astăzi, știu ca aceasta se numește amor propriu.

Eu îmi doresc să mă iubesc cu adevărat.

12 Comments
  • arakelian
    ianuarie 6, 2014

    nemaipomenit ai scris. As spune autentic.

  • Mirela
    ianuarie 6, 2014

    Care este sensul vietii? Eu nu am copii, a;a ca, pentru mine sensul vietii este sa cresti un copil. De aceea, ma intreb de ce cei care au copii isi mai pun astfel de intrebari.
    In alta ordine de idei, de ce unii nu pot lasa in urma anumite persoane? Doar din teama? Sau mai este si altceva, sa zice compasiune si incercarea de a salva acele persoane (desi salvarea cred ca este o chestie subiectiva)? Oricum ar fi, daca esti in stare sa te desparti de ele, cred ca este important felul cm o faci, sa incerci sa ranesti cat mai putin pe celalalt.

  • dunia
    ianuarie 6, 2014

    @arakelian

    Mulțumesc de apreciere. Ce bine încep anul! 🙂

    @Mirela

    Sensul vieții chiar este să crești un copil. Dacă spuneai să faci un copil, recunosc, eram puțin, dar doar puțin dezamăgită.
    Orice ar fi, Mirela, creșterea unui copil, dresarea unui câine, scrierea unei cărți etc, sensul stă doar în ceea ce noi considerăm important, noi investim în obiect și subiect.

    Și ai dreptate, e imperativ să încercăm să rănim cât mai puțin oamenii din jurul nostru.

    • arakelian
      ianuarie 7, 2014

      eu cred ca sensul vietii inseamna sensurile vietii: sa facem ceva, ceea ce vrem, si sa lasam in urma ceva constructiv, util celorlalti. Dar si sa fim fericiti.
      Unii aleg sa scrie o carte, altii sa scrie un blog unde sa adune informatii/comunice, altii sa faca un copil.

  • cora_
    ianuarie 7, 2014

    Am zambit cand am citit: „Mulți rămân blocați într-un interes propriu. Acești oameni trebuie înlăturați”.
    Inlaturati de la putere, sper. Te tachinez. 🙂

    Acum serios(un pic mai serios adica), oameni ca tine(sau ca mine, cu ceva indulgenta, loool ), care pretuiesc prietenia si sunt corecti in general, isi dau seama la un momnt dat – asa cum spui – ca exista unele relatii destructive in care nu merita reinvestit.
    Eu acord aproape intotdeauna a doua sansa, dar stii ce? Aproape intotdeauna cand am acordat o a doua sansa cel care a primit-o mi-a tras un sut in fund. Dovada ca el/ea n-a inteles sensul gestului si nici gravitatea a ceea ce a produs ruptura.
    So, too bad, but too happy… 🙂

    • dunia
      ianuarie 14, 2014

      Știi cum mai este cu acordarea de șanse? Te urâțești. Eu am devenit urâtă în jurul multor oameni. Am scos și au scos tot ce era mai urât în mine, regresii, fixări, complexe, frustrări, toate s-au accentuat.
      Când ajungi așa trebuie să renunți. Nu e o regulă, e doar iubire de sine sau o teamă. Teama de o bătrânețe dementă.

  • drstoica
    ianuarie 8, 2014

    Greu de înțeles, minunat de-adevărat! 🙂

    • dunia
      ianuarie 14, 2014

      Mi-ar plăcea să știu cum putem să le arătăm celor din jur că renunțarea este uneori benefică?

      • drstoica
        ianuarie 14, 2014

        Dându-le șansa, ajutându-i să exerseze în sens invers, așa cum au făcut cu atașamentul de-a lungul vieții. Cred că exemplul personal are suficientă putere de a le arăta oamenilor alternativa la ce-au trăit până acum.

  • dunia
    ianuarie 14, 2014

    Și eu cred în puterea exemplului, dar mai cred și că viața noastră se ghidează după sentimentul de plăcere și sentimentul de neplăcere. Când oamenii se despart, descriu foarte puternic sentimentul de neplăcere.

  • oldmemories1
    ianuarie 15, 2014

    Adevarul e ca scrii bine, cati ani ai?

  • dunia
    ianuarie 15, 2014

    Doar 30. 🙂

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
6 + 16 =