Din martie, de la lansarea cărții Un vis de o zi la București, am primit multe mesaje în privat. Petra, personajul feminin, a cucerit multe persoane, bărbați și femei deopotrivă. Mulți, deși nu mi-au mărturisit, au căutat elementele autobiografice.
Cât din mine este Petra?
Nu o să răspund acum la întrebare. O s-o păstrez pentru final.
Sau nu.
O să scriu în continuare despre niște consecințe. În urma acestei cărți, am devenit un fel de femeie care deține niște tehnici de păstrare a bărbatului în relație. Am auzit de foarte multe ori: cum faci tu, dar cum faci tu?!
Pornesc cu un postulat.
Nimeni nu stă într-o relație dacă nu vrea. Celălalt nu dispune de nici o forță asupra celuilat.
Acest postulat rămâne valabil dacă vorbim despre iubire, despre sentimentul trăit de fiecare îndrăgostit, slăvit de poeți, plasticizat de romancieri, visat în egală măsură de bărbați și femei.
Dacă ne deplasăm în afara acestui sentiment, dăm iubirea la o parte, postulatul nu mai este valabil. Există forțe de care dispune celălalt asupra celui care vrea să plece din relație.
Femeile, de exemplu, nasc un copil sau se folosesc de cel pe care-l au pentru a ține bărbatul. Unele, nu generalizăm.
Ma limitez la acest exemplu. Îmi place să vorbesc din categoria mea de gen. Mă irită că Balzac s-a remarcat cu Femeia la 30 de ani. Din experiența mea, din cultura mea, Balzac nu a avut habar ce scrie și un ochi subtil observă și misoginismul în rândurile lui.

Așadar, pot transmite și lăsa scris aici, din experiența mea de viață: există forțe prin care poți să te impui celuilalt. Toate au funcții coercitive. Rămâi în relație, dar rămâi constrâns. Aceasta este iubire? În situația în care un cuplu ajunge la despărțire sau discută despre, unul dorește de obicei să plece, nu ambii în același timp, mai este oare vorba despre iubire?

Nu.

Putem să vorbim despre obișnuințe, confort, rutină, situație financiară, orgoliu, simțul proprietății. Cutume, nu iubire.

De fapt, oamenii se rușinează de acest sentiment, de iubire. Îl caută, declară că îl caută, apoi se poartă ca fiind atinși de o boală. Oamenii serioși și decenți nu-și permit sentimente de afecțiune. Aici avem de-a face tot cu o forță, dar cu altă funcție.

A-ți arăta afecțiunea semnifică, din nou, pentru unii, nu generalizăm, o cedare a puterii. Ce putere, care putere? Puterea asupra celuilalt, preponderența. O să mă folosesc de cel mai banal exemplu, comportamentul bărbatului înainte și după așternut cu o femeie. Bunăvoința, disponibilitate, gesturile afectuoase, șarmul dinaintea sexului.

Sexul înca scade valoarea femeii. Programați istoric în războiul nevoilor fiziologice, femeile întâlnesc mulți primitivi. Putința de sublimare, formulă preluată de la Freud pe care-l admir și îi sunt recunoscătoare, ajunge să fie rar întâlnită sau descoperită.

Educația pe roz și bleu strică conviețuirea în doi.

Cât din mine este Petra?

Nu o să răspund. Dacă cineva mai dorește sau îndrăznește, ascult păreri personale.