Gott ist tot

1484324_909465075730314_5503673303380299179_nBate vântul. Maria mărește pasul spre Universitate. I-ar plăcea să ajungă puțin mai devreme pentru posibilitatea de a prinde un loc în sală. Conferințele durează, iar la Gabriel Liiceanu vine puhoi de lume.
Într-adevăr Aula forfotea. Pe lângă mulțime, ceva plutea în aer, reputația scriitorului. Fiecare persoană prezentă ținea spatele mai drept, vorbea mai afectat.
Cel puțin asta simțea Maria.
Maria, tânără studentă, proaspătă autodidactă. Nemulțumită de educația primită în instituții, de programa dezordonată, s-a hotărât și pentru autoeducație.
A citit pentru această conferință o carte a lui Liiceanu, Jurnalul de la Păltiniș. S-a îndrăgostit de Constantin Noica. Cum să aplice învățăturile lui în viața ei de studentă?!
– Maria?!
O voce atât de familiară, o voce cu sunete articulate atât de dragi. Gott ist tot! Nietzsche, Schopenhauer, Eugen Simion.
– Domnule diriginte! Mă bucur să vă reîntâlnesc.
Maria s-a întors puțin în scaun. Și-a ridicat brațul pe spătarul scaunului, a zâmbit în timp ce se colora la chip. Vascularizarea puternică o necajea mult, dar nu și de data aceasta.
De data aceasta s-a simțit confortabil cu toată fâstâceala pe care o detesta în orice altă împrejurare. În fața ei, fostul diriginte de liceu, profesorul căruia îi datorează alegerea facultății.
Un bărbat trecut de 65 de ani îmbrăcat într-un costum cafeniu și-a așezat pălăria, cafenie și ea, pe scaunul liber. Maria i-a urmărit gestul cu aceeași admirație ca în liceu când își descoperea capul și așeza pălăria pe catedră lângă servietă. Apuca într-un fel pălăria cu degetul arătător ridicat. Paloarea, aspectul pielii și al întregii mâini îi provocau reverii. Acum mintea îi reda: Gott ist tot! Revedea tabla, creta, scrisul ușor lăbărțat, dar lizibil. Schopenhauer umplea jumătate de tablă.
– Te-ai obișnuit la facultate, Maria? L-ai întâlnit pe domnul profesor Metea? Mai ții minte de câte ori v-am vorbit despre dumnealui?
– Domnul Metea nu predă studenților de anul I, o să-l întâlnesc în anul II sau III, nu știu exact. Dumneavoastră sunteți în vizită la Timișoara?
– Maria, m-am mutat la Timișoara. Știi, m-am despărțit de soție, chiar nu mai era posibilă conviețuirea în doi. Am iertat-o de atâtea ori.
Maria s-a lipit cu spatele de spătar. Foarte ușor s-a scurs pe scaun. Dar Nietzsche, Schopenhauer? Preocupările filozofice și intelectuale?
– Am reușit o perioadă, a venit la mine aici, dar după câteva săptămâni nu am mai recunoscut-o. Bănuiesc că fosta mea soacră a întors-o împotriva mea.

Gott ist tot! Domnul diriginte este și el om.

Maria s-ar fi lipsit de o asemenea descoperire.

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
1 + 11 =