Deplasări care favorizează infidelitățile

Recent am călătorit în Austria, în interes de serviciu. Parcă aș fi tata. Sau mama când mergea în alte orașe ale țării să-l cânte pe Ceaușescu. Împreună cu alte persoane, jurnaliști sau prestatori în social media, mi-am verificat și întărit încredințarea că aceste deplasări favorizează infidelitățile.

Nimic nu s-a întâmplat. Trebuie să mă credeți pe cuvânt. Fiecărui partener rămas în urmă i se cere să creadă și doar încrederea stă alături de negație. Ceva are loc. Programul comun te pune și te ține pe același loc cu persoane necunoscute sau prea puțin cunoscute. Să luăm cazul meu de exemplu. Mă salutam, cordial, ce-i drept, cu o parte dintre cei prezenți. Cu unii atunci am dat mâna sau ochii peste cap. Glumesc! În câteva zile, străini și cunoștințe, am ajuns să funcționăm ca un corp comun. Ne-am luat așa cum suntem. E ușor când există o dată de check-out.

Într-o seară, la un ceai sau la un șnaps, o foarte tânără jurnalistă mi-a comunicat că nu auzise de Dunia. Mi-am îndreptat spatele și am trimis-o la colț. Să se gândească puțin la asta. Aici voiam să ajung, la acest moment. Desigur, m-am cam obișnuit să aibă lumea habar de mine. Treisprezece ani înseamnă ceva. Lipsa ei de informație mi-a prilejuit o emoție. Am presupus ce urma și s-a confirmat. La micul dejun s-a apropiat de mine. Am citit-o pe Dunia.

După ani de zile de scris, nu mai aștepți părerile despre tine ca pe niște execuții. Dacă nu-i place, n-am talent. Dacă îi place, am aptitudini. După ani de zile afișezi o aparentă nepăsare. Să fii lăsat în pace, să nu mai cedezi părți de suflet, să nu mai retrăiești emoții la comandă. În același timp să ți se dea atenție, să dăruiești, să impresionezi. Asta e ambivalența de care nu scapă nimeni.

Serios? Ai citit? N-ai avut altceva de făcut? Da, am citit. Dunia e sinceră. Îmi place de ea.

Încerc să fiu. Mă străduiesc. Exersez. Cultiv.

Practic franchețea de ani, dar nu o stăpânesc în totalitate. Uneori consider că nu e cu putință să fii complet sincer, nici cu tine, nici cu ceilalți. Poate falsificarea ne ține în viață la fel ca fuga din fața pericolului. Din nou, m-am simțit o impostoare. Că nu merit cu adevărat considerarea.

Cititorii întrezăresc adevărul meu, perspectiva mea din situațiile descrise. E mult mai mult adevăr dincolo de mărturiile mele. Uneori tac chiar în fața mea. Mă ascund. Nu sunt pregătită pentru adevărul gol goluț.

Întâmplarea cu tânăra jurnalistă a reactivat o frică. Că nu merit prețuiri. Știu eu mai bine că nu. Oare de unde m-am pricopsit cu asta? Probabil de la o falsă laudă necombătută. Gândiți-vă de două ori când vă glorificați pruncul. Ce favor îi faceți? Cum îl echipați pentru viitor? Asigurați-vă că merită. Dacă nu merită, s-ar putea să ajungă ca mine. Orice ar face, o voce sinistră și nesuferită îi va strica izbânzile.

Sunt bine. Nu vă alarmați. V-am lăsat notițe despre îndoială personală, dar ora e trecută. Am revenit la gradoarea personală. Cine are timp de neîncredere când am de mers la serbare, la zi de naștere, la mall să cumpăr cadou, la coafor să-mi aranjez coama și la manichiură pentru reprezentarea de doamnă?!

Trebuie să mă credeți pe cuvânt.

Foto: Flavius Neamciuc

No Comments Yet.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *