Editura Brumar

Am fost ieri, împreună cu câțiva bloggeri din Timișoara, Richie, Bogdan, Ovi și Andreea, la editura Brumar.
În timp ce-l ascultam pe Gabriel Timoceanu vorbind despre începuturile editurii Brumar sau despre crochiurile lui Șerban Foarță, eu m-am pierdut puțin din imediat. M-am îndepărtat cu gândul până am ajuns în facultate, prin anul 2005.
Prin 2005 cred, fără a fi absolut deloc sigură, pe o alee întunecoasă a complexului studențesc, am pășit sfioasă în spațiul cafenelei sau fostei cafenele, nu am habar dacă mai există, MV.
La intrare ne-a întâmpinat zâmbind Robert Șerban, iar în interior, într-o lumină atât de prost împrăștiată, se citea poezie, poezia lui Adrian Bodnaru, amintire de care iar nu sunt sigură, și se bea vin. Vin și poezie, lichid și spirit din plin pentru ca un student să devină plin de entuziasm.
Mi-am recuperat ieri această amintire la editura Brumar și am reușit chiar să pun și câteva întrebări. Notez acest lucru, este de notat, de obicei stau mută, nu ca să nu strivesc corola, ci pentru că am oroare de întrebările neinspirate. Ieri am întrebat, am aflat că editura Brumar, la inițiativa lui Andrei Ruse va scoate o colecție nouă, proaspătă, exclusivă, colecția Blogger. Nu spun acum și cine este primul blogger publicat, onorurile să-i aparțină lui Andrei Ruse.
Pe lângă editură, am vizitat și tipografia. În tipografie eram nerăbdătoare să ajung, căci ca orice iubitor de carte, mă fascinează drumul cărții. Ieri am urmărit oarecum acest drum, fără să înțeleg atât de mult, dar mi-a devenit clar că nu este deloc ușor să muncești la tipărirea unei cărți. În tipografie nu este loc de iubire de carte, în tipografie cartea e doar obiect, cartea nu manifestă nimic, ci devine. Devine lucru bine făcut sau lucru prost făcut, de aceea responsabilitatea oamenilor dintr-o tipografie este imensă.
La un moment dat am inspirat puternic și de la carte am ajuns la copiii străzii. Mirosurile fac ravagii în simțiri, te scot dintr-un concret și te aruncă în abstract. Copiii străzii nu sunt abstracți, dar păreau ieri într-un tablou plin de cărți, afișe și albume, calde sau mai puțin calde din tipografie.
Am părăsit Brumarul și oamenii de la Brumar mulțumită de instituție, mulțumită de oameni, și cu speranță. Calitatea nu este neapărat o dorință satisfăcută în vis, calitatea poate fi palpabilă, iar această afirmație nu stă într-o senzație, ci într-o certitudine, certitudine susținută de cei 19 ani de experiență ai editurii Brumar.

24 Comments
  • vladimir b.
    aprilie 26, 2013

    Frumoasă iniţiativa editurii timişorene de a edita cărţi cu material transferat din blogosferă!

    Dar spune-mi, tu ai cartea mea? Nu mai ţin minte dacă ţi-am trimis-o, sau doar am avut intenţia?!

    • dunia
      aprilie 26, 2013

      Vladimir, o am promisă și o aștept. 🙂

      Inițiativa este foarte frumoasă și inspirată.

  • vladimir b.
    aprilie 26, 2013

    O s-o ai de Înviere! Pleacă mîine spre tine…

    Poate fi un bun exemplu de carte-fost-blog-devenită publicaţie independentă…

    • dunia
      aprilie 26, 2013

      Poate următoarea carte-blog să fie publicată la Brumar. 🙂
      Aștept cu nerăbdare.

  • vladimir b.
    aprilie 26, 2013

    Mi-ar plăcea f. mult. Eu admir activitatea Brumar-ului! Mai ales minunatele cărţi de poezie…

  • dam167
    aprilie 26, 2013

    De ce ai publica texte de pe bloguri?

    • dunia
      aprilie 26, 2013

      Este o întrebare retorică sau vrei să auzi părerea mea?

      • dam167
        aprilie 26, 2013

        Vreau să aud părerea ta. Doar să fii atentă la exprimare: am zis de pe bloguri, nu ale bloggerilor.

  • dunia
    aprilie 26, 2013

    Să fiu atentă la exprimarea ta. Bine, sunt, am înțeles. Eu la editură am pus o întrebare, am îndrăznit. Am întrebat dacă această colecție este un compromis sau o aliniere la nevoile actuale. Răspunsul a fost că este o aliniere.
    NU poți să separi clar blogger și blog, mai ale în acest caz. Blogger, om cu blog, în cazul acesta nu are importanță. Există multe texte proaste pe bloguri, dar există și texte bune, poți și tu să recunoști asta. Textele bune, adunate, ajung autonome prin structură. Iar astfel de texte pot sta în bibliotecă la fel de frumos ca aforismele sau eseurile, căci transmit un mesaj, te învață ceva, te determină să meditezi.
    Asta este părerea mea, te rog nu mă forța să dau exemplu de bloggeri, căci nu am s-o fac.

    • richie
      aprilie 27, 2013

      Cred ca dam se referea la faptul ca printarea unor texte oricum disponibile la distanta de un click e cam inutila. In cele mai multe cazuri sunt de acord. As aduce insa doua precizari in cazul in care e vorba de texte reusite: in zilele de odinioara autorii consacrati publicau in serial si abia ulterior textele deja disponibile erau cumulate intr-un volum. Apoi, daca printul aduce un plus de valoare prin forma (coperta, ilustratii) si calitate a continutului (texte noi, o consonanta tematica a textelor care compun volumul) decizia poate fi una valida si independenta de orgoliul unui autor din online.
      Ps. se impune insa un bun simt editorial in gasirea acelor autori care sa merite atata efort, dincolo de popularitatea lor in online.

  • dam167
    aprilie 27, 2013

    În primul rând plec de la ce zice richie (cu argumentația, zic) legat de disponibilitatea textelor. În momentul de față textele de valoare nu pot fi citite gratuit și este foarte normal să fie așa. Aici mă refer la domeniul meu, unde am nevoie de texte din tehnică. Adică un om investește în lucrări și încercări experimentale, iar tu vrei să-i citești gratuit concluziile? Urmărind firul logic, public un text care e la îndemâna oricui, adăugând costuri ale editurii?

    Cât despre blog și bloggeri, dacă ești scriitor, nu publici lucrările pe blog. Sigur, blogul te ajută, îți oferă posibilități, exercițiu etc., dar nu e un manuscris. Știu de un scriitor care a început un blog pentru a publica texte care, mai târziu, au format o carte. E controversată povestea, dar omul a știut de la început. Plus că, odată ce ai publicat pe blog, ți-l poate lua oricine.

  • vladimir b.
    aprilie 28, 2013

    …f. interesantă discuție, dar mai întrebați și pe cineva care a parcurs deja această experiență, care are deja acest ”transfer” la activ, din (sau de la) blogosferă – pe hîrtia tipărită)))

    • dunia
      aprilie 28, 2013

      Întreb eu, spune Vladimir, cum este să treci de la virtual la hârtie tipărită?

  • vladimir b.
    aprilie 28, 2013

    Este ceva similar, poate, cu ce a trăit Gutenberg, cînd a văzut primele pagini tipărite, mirosind a cerneală tipografică! Dela scrierea de mînă, imperfectă, pulsatorie, la cuvîntul fix, decupat, ca o amprentă fără drept de apel…

  • dam167
    aprilie 29, 2013

    Logic, coerent, vă rog. Când o discuție relativ pragmatică e completată de o asemenea replică – replică ce poate fi indicată într-un paralelism (de-ăla ca la calea ferată, unde arăți într-o schiță cum e față de șina de tren) – deduc că am dreptate. Vorba aia, până să mă contrazică cineva după considerente logice, o țin pe a mea.

    • dunia
      aprilie 29, 2013

      Considerente logice, Dam. Ei…
      Păi dragul meu Dam, în logică toată lumea are dreptate, știi nu? Contează doar raționamentul cu care alegi să-ți demonstrezi teoria. În logică pe nimeni nu interesează adevărul.
      Iar dacă tu ții să-ți demonstrezi părerea, nu înseamnă că ai și dreptate, ci că discursul tău e impecabil ca susținere.

      • dam167
        aprilie 29, 2013

        Facem așa, cu linuță:

        – se expune ideea de bază prin articol;
        – dam ăla contestă aspectul practic al acestei ”frumoase inițiative” prin argumentele x, y, z;
        – apare scribul vladimir și zice să întrebăm și un om care a trecut prin această experiență;
        – dunia întreabă, ca urmare a punctului anterior;
        – vladimir răspunde – repet, ca să fie clar: REFERITOR LA ASPECTUL PRACTIC – boem și în afara subiectului (ca să nu mă exprim brutal);
        – dam ăla face apel la rațiune.

        Eu zic că publicăm bloguri pentru că altceva nu există. Spune-mi, te rog, cum ne adaptăm la tendințele digitale publicând pe hârtie.

  • dunia
    aprilie 29, 2013

    Cum adică publicăm bloguri pentru că altceva nu există?

    Cu liniuță, îți răspund la ultima frază.
    – Pentru mine digitalul are o limită, căci eu consider că deși are multe avantaje, nu are farmec. Și Dam, sper că ești conștient că autoarea acestui blog e visătoare, și mai sper că nu o să transformi asta într-o persiflare.

    Plus, un plus, și eu am publicat în 2010 o carte cu textele de pe blog. Ca urmare a unui contract semnat cu editura, pe blog nu mai apare nimic ce este în carte. Am publicat în urma unui așa zis concurs câștigat, azi mi-aș lua mai multe gânduri până aș lua o hotărâre legată de publicarea textelor de pe blog.
    Pentru mine publicarea a devenit o puternică notă pozitivă, deoarece mi-a dat curaj. Am o carte nouă în manuscris, foarte departe ca structură de textele blogului.

    • dam167
      aprilie 29, 2013

      Bine, ok, nu are farmec – de acord. Dar dacă publici textele, iar ele dispar de pe blog, se duce dracului blogul (în general, nu mă refer la tine).

      Cred că noi românii vrem prea multe de la blog. Până la urmă e un jurnal cu însemnări. Pentru restul există cărți, iar în loc de comentarii faci un cenaclu, ca să nu te înjure orice prost ca la ușa cortului pentru că poate. Da, publicarea trebuie să fie o notă pozitivă pentru că înseamnă de fapt recunoașterea unor merite. Ideea e să publici o lucrare, char dacă ea apare online sau nu. E o diferență între a publica ceva ce avea asta ca scop și nu publicarea unor texte pentru că de, au devenit mai populare ca altele.

      Faptul că andrei Ruse e manager de nu știu care mă sperie.

      • dunia
        aprilie 29, 2013

        Termenul de jurnal e cam depășit aici, atâta timp cât cauți retroacțiune. Poți să împărtășești, da, dar când se impune și un dialog cam zboară ideea de jurnal. Nu mai defulezi pe blog, faci terapie.

        Personal, după publicare, nu am simțit că mi s-a recunoscut vreun merit. Putem să vorbim liber despre mine, putem să transformăm situația mea în studiu de caz.

        Ai ceva și cu Andrei Ruse?

  • dam167
    mai 8, 2013

    Deci să revenim. Acest Andrei Ruse e PR pe altundeva. Vorba unui profesor: ”o fi bine, o fi rău…” – noi toți să fim sănătoși.

    Deci primul blogăr e Adrian Ciubotaru? Really?

    Și ca să vezi lipsa de (culmea) cultură, sbstanță și bun simț printre cercurile litarare te invit să vezi asta:

    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=495717397166439&set=a.285841858153995.68234.161127427292106&type=1&theater

    Și spune-mi, te rog, spune-mi cum poate fi un indicator de atenționare, marcat previzibil cu roșu, folosit pentru a ilustra prioritate?

    • dunia
      mai 8, 2013

      Da, primul e Ciubotaru. Really. 🙂

      O eroare cu indicatorul sau roșul e mai puternic ca galbenul.

      • dam167
        mai 8, 2013

        Galbenul e pentru prioritatea vehiculelor. Atât. Pentru pedestrași, ostași, hyperliteraturiști și alte specii xpede e culoarea albastră.

        Să cumperi cartea, că sigur are Ciubotaru multe de spus.

  • dunia
    mai 8, 2013

    Nu-mi place Ciubotaru.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
16 + 11 =