Mirosul de tuica imi rascoleste simtirile, copilaria, tineretea si maturitatea se intretaie cu miasme de pruna. Asociez aceasta licoare cu beciul bunicului, cu pomenile, mesele lungi si oamenii mari.
Nu te amesteca tu in discutiile oamenilor mari!
O propozitie ce m-a agasat intotdeauna. Le-am dispretuit oamenilor mari mina inteligenta la fel cum mi-au batjocorit tineretea. Niciodata nu au vrut sa asculte, iar in timp, cand se intampla sa plece cineva urechea la povestile mele, indoiala ma izbea. Susceptibila, fudula, mandra, pretentioasa, m-am lasat cotropita de umilinta, am dezvoltat-o pana a reusit sa ma lase fara vlaga.
Am adoptat tacerea in compania adultilor, am invatat tacerea si le-am permis ochilor sa sfredeleasca si sa persifleze. M-a impresurat acalmia si mi-am atras un statut de idealista.
In vocabularul oamenilor mari si al ipochimenilor pragmatici, as traduce idealist cu pierderea simtului realitatii.
NU.
Simtul realitatii il iei din pulsul strazii, de la copiii abandonati, mamele somere, tatii batjocoriti. Ceea ce eu refuz cu incapatanare este acceptarea decadentei ca un fapt apodictic. Ma opun situatiei, contextului, momentului politic.
Ziua de maine reprezinta o nadejde intr-un viitor cumsecade.
Cum sa pun capul pe perna fara acesta speranta? Cum sa zambesc? Cum sa traiesc?
Sper si visez…
Merg la vot si astept!