Fii și îndrăgostiți

De 27 sept., 2012 5 No tags

Raskolnikov, Nikolai Stavroghin, Ivan Karamazov, Jean Christophe, Julien Sorel, Anna Karenina, Robert Jordan, Ștefan Viziru, Hans Castorp, Andrei Bolkonski, toate sunt nume de personaje, cunoscute și recunoscute.
Personajele astea, plăsmuiri ale unor condeie bezmetice, s-au strecurat cumva pe lângă pactul meu cu ficțiunea.
Accept existența lor în opera literară, dar eu le-am permis să figureze și în viața mea sentimentală. Le-am permis să mă întovărășească, să mă sfătuiască, să mă învețe, să mă dojenească.
De o săptămână am un nou prieten de periplu emoțional, Paul Morel.
Paul Morel aparține unui alt condei bezmetic și există în cartea lui D.H. Lawrence, Fii și îndrăgostiți.
Lectura acestei cărți mi-a revenit spasmodic. Mereu aveam senzația că sunt într-un tren în care, la un anumit interval, cineva trage alarma. Cu mintea încetinită zăboveam în situațiile sufletești.
Am citit cu durere despre degradarea relației dintre soț și soție. Cel mai frecvent conflict de cuplu este acela cunoscut, dar nerecunoscut de mulți dintre noi, tentativa de a-l schimba pe cel de lângă tine.
Am citit curioasă despre relația mamă-fiu. Aici mi-am sfârtecat sufletul. M-am pus în locul mamei în timp ce așteptam o izbândă a iubitei.
Fiecare are dreptul la iubire de la fiu, mama, că te-a născut, că te-a crescut, că te-a iubit și protejat, iubita, că aduce ceva nou, că oferă, pe lângă suflet, și împlinirea sexuală.
Am citit deconcertată despre relația fiu-iubită.
Paul Morel se îndrăgostește de o prietenă din copilărie, iar mai târziu de o colegă de serviciu.
Miriam, prietena din copilărie, se îndrăgostește și ea de Paul, dar nu reușește cu nici un chip să-l țină lângă ea. În prezența ei, Paul se simțea înghițit sufletește. Fata îi dorea sufletul, dar îi ignora instinctul. Când ajungeau să vorbească despre sărut sau așternut, Paul vedea în ochii fetei disprețul. După ani de zile, Paul îndrăznește, de fapt reușește să o atingă. În tot timpul cât se iubesc, Miriam degaja un aer pios de sacrificiu.
Niciodată Paul nu s-a simțit dorit de ea, iar la final, băiatul îi mărturisește: tu mă iubești atât de mult încât ai vrea să mă ai în buzunarul tău. Și acolo aș muri sufocat.
A doua iubire a lui Paul a fost cu o colegă de serviciu, despărțită de soț, dar nedivorțată și cu câțiva ani mai mare ca el.
Paul se răsfață acum în instincte, e copleșit de tot ce înseamnă seducție, virilitate, dorință.
Se consumă în giugiuleli care ajung să-l obosească. Toate atingerile îl țineau departe de pictură, iar el își dorea foarte mult ziua pentru muncă.
Sfârșește și această relație și hotărăște să plece undeva în străinătate. Mama, unicul lui reazăm murise. Mama avusese dreptate în ceea ce privea cele două relații ale lui, Miriam îi va epuiza sufletul, iar de Clara se va sătura.
Paul Morel, o particulă infinitezimală în univers, se hotărăște totuși să nu se lase înfrânt și întoarce spatele tenebrelor mamei lui.
Cartea lui Lawrence este mult mai mult decât am adus eu în ochii cititorilor, dar m-am oprit asupra relațiilor, căci mă fascinează nerostitul dintre oameni. Nerostitul și încăpățânarea de a spune altceva decât simți fac posibile și actuale tragediile grecești.
Omul nu este tragic ca ființă, dar devine prin nerostit și încăpățânare.

5 Comments
  • noctambulul
    octombrie 4, 2012

    E surprinzator cum de o astfel de postare nu aduce comentarii. Probabil ca o concluzie precum cea enuntata duce la reflectii si acestea lasa in plan secundar comentariile. Si tot o astfel de concluzie face sa nu mai avem parte de atmosfera copilariei, cea despre care se comenta la postarea cu fasolea si alte mancaruri si bauturi.

    • dunia
      octombrie 4, 2012

      Chiar la asta m-am gandit ieri, cu tristete si ciuda in acelasi timp, recunosc.
      Cum de nimeni nu are nimic de zis?
      Lawrence chiar nu poate fi ignorat, dar ma gandesc ca eu nu am stiut sa-l vâr cum trebuie sub nasul și ochiul cititorilor.

      • noctambulul
        octombrie 4, 2012

        Probabil ca am devenit, precum spui, tragici, iar „nerostirea” ce ne caracterizeaza duce la „nescriere”. Poate ca aceasta tema e prea complicata pentru a fi comentata pe blog, iar asta ma conduce spre ideea ca trebuie folosita intr-o carte. Abia acea carte va duce la postari pe blog ce vor produce o multime de comentarii! Succes!

  • dunia
    octombrie 4, 2012

    Daca blogul nu aduce comentarii, o carte nici atat, dar multumesc, inca o data, de increderea pe care mi-o acorzi.

    • noctambulul
      octombrie 4, 2012

      Ai dreptate: cartea nu aduce comentarii! Cartea aduce critici (favorabile sau nu) si postari (la randul lor critice) pe blog. Postarile pe blog aduc comentarii! So: keep on writing!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
5 × 10 =