Mă aflu pe litoralul românesc de vineri. Momentan poveștile adunate din Europa sunt suspendate.
Nu s-ar putea altfel când scriu povești de pe șezlong. Privesc pe sub borurile pălăriei oamenii din jur. Nu-mi spun nici o poveste, dar îmi scuipă semințe lângă ureche. Aceasta nu este o critică. Nu o să critic românul, clar nu o să fac asta, deoarece românul, românul generic se schimbă.
Se schimbă. La Severin am văzut persoane care aleargă și numărau ceva ani, peste 40.
La Sarichioi, un sat din Tulcea, bătrânele merg pe bicicletă. Acestea sunt argumente că românul se schimbă.
Revin acum la scuipatul semințelor care nu semnifică un reproș. Unii oameni aleg să scuipe semințe la plajă așa cum eu aleg să citesc, și apoi, și eu, și oamenii, unii dintre ei, ne combinăm această activitate cu o bere rece.
Am ajuns și la bere, iar de la bere sar la burtă. Am văzut pe plajă zeci de burți, iar gândul meu s-a dus la comunism. Am făcut eu analogia asta dorind să scuz lăcomia.
Cât să mai scuzăm unii români că lipsa hranei, a diversității bucătăriei în comunism, crește azi atâtea burți?
Înțeleg că la nivel inconștient nu se poate realiza o corectare clară în direcția consumului cu măsură a alimentelor, dar au trecut totuși zeci de ani.
Să rămân și la judecata mea că mulți sunt doar nesimțiți. Mi-e teamă și mi-e rușine.
Mi-e teamă să judec.
Mi-e rușine să judec. Intru în conflict cu mine însămi. Atunci mă întristez. Chiar să fie mâncarea ultima plăcere a românului?
Nu este adevărat. Nu se poate demonstra, ci doar argumenta. Numărul mare de burți constituie un argument.
De demonstrat putem să arătăm că există români care joacă șah, merg la pescuit, fac canoe pe canalele din Deltă, merg pe bicicletă, ies la muzeu și la teatru, urcă pe munți.
Știu că este nevoie de răbdare, doar că grașii mă fac să-mi pierd această răbdare. Da, am o problemă cu ei, da, știu că avem loc cu toții sub soare, da, știu că unii au probleme de sănătate. Acestora din urmă le cer scuze pentru general.
Îmi pare sincer rău că simt așa, nu vreau, dar prezentul așa mă are, cu ciudă pe grași.
Din nou, îmi pare rău, îmi cer scuze.
Să râdem înainte de toate
Dunia
flori de camp, curcubee, oameni si carti
Buy me a coffee
Ambasador pentru
Preferința vestimentară a blogului, Atelier Bobar
Partener mieros/sănătos al blogului
Partener prețios al blogului
Acum citesc…
august 5, 2013
inteleg foarte bine simtamantul – din cauza de neexplicat pentru orice ochi, am o retinere fata de aceste persoane. cand am impartasit acest aspect cuiva, m-a privit cu o stupefiere care m-a dezarmat: bine, dar cele mai bune prietene ale tale sunt grase… atunci am realizat ca 1. prejudecatile noastre tin pana cand cunoastem omul. 2. pe cei pe care ii iubim ii scuzam orice ar face, in vreme ce altora nu le trecem cu vederea.
august 6, 2013
Cu 1. sunt total de acord, cu 2. sunt partial de acord. Si eu judec, de fapt o fac inainte de a-mi da seama ca judec, dupa aia imi mai potolesc aversiunea… Am cunoscut multe persoane grase, cu multe am fost/sunt prietena si pot spune ca unii n-au ce face, altii… contribuie. Cei care „cresc” burti cu buna vrere si care-s majoritari, ne induc sentimentul asta de prejudecata din partea celor slabi.
Ca om slab acum, medie e pe la 48, dar avand in liceu 58, stiu ce inseamna sa te straduiesti „sa dai jos”. Tine si de modul de viata: locuiam la tara, munceam, mancam. La masa painea era obligatorie. Degeaba faceam o suta de abdomene pe seara si alergam si munceam, corpul meu gestiona „minunat” carbohidratii. Cand a aparut stresul vietii in capitala am slabit la comanda…
Multi dintre cei care-s grasi, chiar si aici, au un nivel de trai sub mediu. De aici rezulta consumul de fast-food (ieftin!), parizer, mezeluri in genere, cartofi prajiti, fripturi peste fripturi (gratarul e mult mai ieftin si satura toata familia). Nu prea vezi obezi la restaurantele elegante, nu??! In supermarket si la mec e plin in schimb.
Si stiu toate astea si cand il vad pe unul cu o burta imensa si cu berea in mana judec instant. Aspectul doar. Pentru mai mult ar trebui sa cunosc mai mult.
august 5, 2013
grasii si burtile inconstientiei, burtile delasarii sau burtile ignorantei, burtile un simbol:D cred ca in general omul priveste sau judeca din instinct ca fiind suspect tot ce se indeparteaza de natural, ca constructie, de valori optime, de sanatos; e doar un fel de a ne apara, pe noi insine(mai ales) de tot ce ne poate impiedica sa evoluam, ca ”humani”
august 6, 2013
@eumiealmeu
Nici nu cred că trebuie să le trecem cu vederea, ci doar să acceptăm.
Recunosc că funcționez destul de greu în fața persoanelor grase, mai ales a acelor persoane care se freacă atât de mulțumiți pe burtă.
Iar în fața celor de vârsta mea am diferite reacții, cunoștințelor le atrag atenția, iar în fața necunoscuților mă întristez. Cu burtă la 30 de ani? Chiar așa?! Spinoza spunea ceva de trupul care este oglinda sufletului. Cu siguranță nu se referea la ceea ce am subliniat eu, dar aș vrea să aplic aici. Trupul e oglinda sufletului, iar oamenii ignoră pe toate planurile sufletul.
@Claudia
Unor anumite persoane deja mi-am cerut scuze, pe facebook mi-au fost și acceptate.
Să fie clar, știu că pentru tine este, dar mai vreau să subliniez, îmi displac oamenii lacomi, oamenii aceia care dau un spectacol atunci când se pun la masă.
Foarte mulți cresc burți, nu fac burți.
zElle
Și câtă îndepărtare. Corpul uman e frumos, e înfiorător cât poate omul să-l batjocorească.
august 7, 2013
Si eu judec. OHO!!!
Inteleg ca 1% din persoanele obeze sunt de boala, nascuti la 5kg, copii obezi, adolescenti obezi, adulti obezi – acestia au solutia tratamente grele, interventii chirurgicale, etc.
Restul sunt neglijenti. Urasc scuza: ca nu am bani de mancare bio. Cammoon, daca nu avem de bio, inseamna ca tre sa mananc orice la portie dubla? Un meniu echilibrat si limitat se poate face si cu bani putini, cu ceva mai mult planning si treaba la coada cratitei.
In plus,miscarea e gratis. Mers pe jos, alergat, abdomene, urcat pe scari, e gratis. Renuntat la abonament de transport in comun e gratis.
Ne lipseste educatia alimentara. Ne lipseste echilibrul, ne lipseste cumpatarea. Si cel mai trist, ca suntem crescuti asa, de mici, romaneste : SI INCA O LINGURITA PT MAMA, HAI DESCHIDE GURA CA VINE AVIONUL, etc.
Mi-am dat seama de asta cand am avut contactul cu gradinita straineza, si in caietul copilului, scriau ca a mancat satisfacator: 5 linguri.
august 7, 2013
si neaparat sa mai adaug un comentariu, cu o discutie cu o tipa. Mi-a zis: „Eu nu o sa pot sa ajung niciodata slaba ca tine”. Si a abandonat lupta inainte sa o inceapa. I-am atras atentia ca e absurd sa ajunga ca mine, sau ca manechina X, ea tre sa fie asa cum se simte bine, fara boli, dureri etc.
august 8, 2013
În primul rând, asta ca să fie clar, mi se pare de prost gust să generalizăm la modul superficial asta cu fast food, la polul opus fiind mâncarea bio. Mă deranjează treaba asta pentru că majoritatea celor care vorbesc de mâncarea bio habar nu au ce înseamnă de fapt asta.
În al doilea rând, dacă anumite imagini au iz comunist – de fapt percepția noastră despre un interval, mai ales că nu era chiar comunism, dar trecem peste – comentariile abundă de argumente comuniste. Eternul parizer care, culmea, era mai bio decât orice produs actual pe care scrie bio, obsesia părinților de a hrăni copiii și prezența obezilor în traficul culinar – la modul general, fără să nominalizăm, adică așa ca o discuție la coada la unt.
Lasând de o parte americănismele Claudiei, în România mâncarea fast food nu e ieftină. La ”Mec”, KFC sau altele nu vezi oameni obezi și săraci. Mai degrabă îi vezi pe ăia mai voinici la restaurante elegante unde, în ciuda impresiilor unora, poți servi o ditamai friptura.
Pe lângă partea filosofică a articolului, prin comentarii, mă așteptam să văd remarci pertinente la ceea ce înseamnă alimentație și cultură. Noi românii nu vom avea idei sănătoase despre ceea ce înseamnă alimentație pentru că nu ne-am civilizat încă și nu acceptăm faptul că nu avem un meniu românesc original. Am luat ce am putut, culmea, nu ne permitem, iar sănătatea celor ce și-l permit nu excelează. Poporul român nu este încă îngrijit și nu îmbrățișează conceptul. A face mișcare e un stil de viață, nu o adăugare la programul zilnic. Mai mult, ține de persoană, fizic și multe altele tipul de mișcare și frecvența acesteia. Consecința, articulațiile praf ale duduilor care luptă cu celulita alergând în jurul blocului.
Mă mir totuși că nu pomenește nimeni mititeii pe lângă berea aia, ceafa tradițională, șaorma și aripioarele picante. Acest lucru poate spune de bine sau de rău despre colegii de comentarii.
august 11, 2013
Dam, Dam, Dam, nu poți și tu să-ți spui părerea fără să muști pe cineva?
Într-o bună dimineață, o să te trezești un țânțar, iar tu nu ești Gregor Samsa, iar eu nu sunt Kafka.
Chiar nu vrei să ne întâlnim? Undeva, unde vrei tu, eu chiar îmi doresc.
august 12, 2013
Parizerul de dinainte de ’89 n-a mai fost acelasi cu cel de la inceputul anilor 2000 pe care mi-l permiteam in facultate asa cum nu mai e acelasi cu cel din ziua de azi. Un singur etalon iti dau: termenul de garantie a crescut semnificativ si clar nu de la calitatea carnii…
Inainte sa plec din Romania (acum sase luni) la magazinul de mezeluri de la coltul blocului inca se vindea bine parizerul.
Alta observatie, ca sa vezi de ce-s bune „americanismele” este ca am avut prilejul ca in ultimii ani sa fiu plecata prin mai multe tari, sa locuiesc acolo, sa stau la masa cu localnici, sa merg in vizita la ei acasa. Concluzia? Nu prea tindem ca stil de viata spre italieni (paste, sport, grija pentru tinuta), nici spre nemti (mananca consistent, putin cam gras, dar e echilibrat raportul carne-legume, fac miscare), nici spre cehi (astia stau cuminti in tarisoara lor, prea putin deschisi la exterior, familia e pe primul loc si prefera sportul oricarui alt tip de distractie). Spre cine tindem noi pana la urma? Spre americani din pacate. Aici au gratare electrice si inchise (mirosul emanat e aproape inexistent) altfel ar sfarai mai ceva ca la noi si toata ziua nu doar sambata si duminica (crede-ma, din zece vecini cinci sunt la datorie aproape in fiecare seara). Plusul lor este ca prefera sa manance in liniste fara muzica.
Revenind la mec si fast-food.
In februarie in Bucuresti,produsul mediu de patiserie costa 3 lei. Exact cat hamburgerul din reclama mec. Placinta cu branza era 5 lei deja.
In februarie intr-un orasel din Gorj puteam lua cu 2 lei cel mai scump si mai elaborat produs de cofetarie, altfel costa 1 leu pateul, 80 de bani cornul.
Concluzia? Poate pentru un orasean de provincie o fi scump sa mananci la mec, dar pentru un bucurestean, clujean, timisorean s-ar putea sa nu fie.
Lasand deoparte concretul concluzia e aceeasi: cunoaste-i pe oamenii cu burta si afla de ce o au. Treci de prejudecata gratarului si berii (de unde si burta) si vei afla ca oamenii aia aste bucurii le au pe lume: un concediu pe an si week-end-urile in care gratarul ieftin satura toata famili, iar berea la sticla de 2l e mai spornica. Sunt ei de vina? Sigur ca da, e stilul de viata pe care il adopta in goana unei directii concrete de care ducem lipsa la nivel national de cand suntem o societate de consum. Ca traditia noastra presupunea sarmale de sarbatori si ciorba de pasare duminica e alta poveste. Deocamdata suntem in faza in care tot ce fac altii e mai bun, iar de noi modelul americam s-a lipit cel mai repede.
Din aceeasi serie, circula pe media „americana” o problema legata de faptul ca femeile grase nu fac sport pentru ca nu se gasesc pentru ele haine pe masura, citez: daca ar exista haine mulate in care sa „arate” bine, sa se simta bine, atunci poate si femeile astea ar face miscare. Cu alte cuvinte producatorii de haine sunt vinovati… Am ramas putin marcata de problema astora avand in minte pe alergatorii din parc ce sunt 50% in haine de bumbac de poti numara km alergati dupa gradul de transpiratie.
Parerea mea este ca daca n-as observa problema din mai multe colturi as emite o judecata unilaterala. Cam cum e a romanului in general si pe care ma bucur ca am ocazia s-o percep si la mine, dar si la altii.
p.s. stati sa vedeti cand s-o muta si la noi moda „americaneasca” a vorbei „ma simt bine in pielea mea”… chiar daca sub piele cele peste o suta e kg stau sa explodeze.
p.s.2 miscarea o sa intre in modul nostru de viata doar in varianta italieneasca: e cool sa ma imbrac in plastic mulat, sa indes castile pe urechi si sa alerg zilnic in parc (via colegii de munca italieni). E ok si asa pentru inceput 🙂
august 13, 2013
Claudia, nu-i așa că nu mă faci responsabilă de mârlănia lui Dam?
august 13, 2013
N-are a face. E drept ca am ti-am dat tie reply.
Eu sunt un om naiv si totodata un om daruit cu experiente care sa ma ajute sa vad mai pe larg desi am fost crescuta intr-o mentalitate ingusta. Ma bucur ca mandria nu-mi e cunoscuta, omul mandru in chipul de azi nu-mi face cinste.
august 13, 2013
Săru mâna. Cum ai reușit să te lepezi de mândrie?
august 13, 2013
N-am avut-o niciodata mandria asta. Si la cei care o au incerc sa vad ce e bun pe langa si de multe ori reusesc sa vad, sa pricep, dar cand e prea multa imi repugna. Mai ceva ca prostia (mi-a placut lectura „…discursul despre lauda prostiei”, despre mandrie nu cred ca as putea savura un text).
Modestia innobileaza mandria.
Si cuvantul mandru in sensul in care l-am cunoscut imi place caci mamaia il folosea pentru a descrie astfel de oameni, citez din amintire: „invatatoru era om mandru, vorbea rar si pe inteles, nu intrerupea nici vorba babelor, dar nici pe-a lui n-o intrerupea careva. Nici popa nu-i trecea prin cale. Iar pe noi la scoala cand ne mustra ne faceam una cu pamantu…”
In schimb, pentru mai multa demnitate trebuie sa lupt. Fiecare isi are meteahna sa, unii o tin pentru ei, altii dimpotriva.
august 13, 2013
@Claudia: legat de fast food și mec, cred că te faci că nu înțelegi. Când spun mâncat mă refer la un meniu, nu la un hamburger pe care nici nu simți că l-ai mâncat, comparat cu o plăcintă (care apropo e la fel de nesănătoasă).
Știi de ce se lipește to ce e străin, oricât de prost ar fi? pentru că noi nu avem acea cultură de care să ținem. Noi suntem influențabili (noi românii, zic) și în bătaia vântului, dar destul de aroganți încât să avem pretenția ca restul să ne ridice în slăvi.
Oamenii ăia au câteva bucurii pentru că pe astea și le fac. Bucuria mea nu e de a mă îndopa de sărbători până nu mai pot, dar da, a altora e. Este, pentru că suntem inculți. Să știi că aici nu intră neapărat oameni grași, ci oamenii care dezvoltă problem de sănătate din cauza alimentației. Și da, americanii nu sunt un exemplu de urmat.
Lumea nu face mișcare pentru că, momentan, nu există amuzament sau practic în asta. A mai spus, alergatul nu este pentru oricine și nu ajută pe oricine. Vrei să mergi la bazin? păi te cm îndoaie financiar asta. Vrei să mergi cu bicicleta? păi nu prea ai pe unde. Rămân doar sălile de sport unde lumea începe să meargă.
@dunia: nu e nici o mârlănie (sper că nu preferi nicio).
august 13, 2013
nu poti sa alergi, dar poti sa mergi.
Lumea nu face miscare de lene, si lipsa de educatie.
A trebuit sa plec din Ro si sa locuiesc langa o casa de batrani, sa vad periodic o femeie in varsta, cu cadru cu roti, si tubul de oxigen in suportul cadrului. Periodic, merge.
Un site de calcul calorii arata 300 calorii pt 1 ora mers lejer. Pt greutatea mea. Am dublat greutatea ( adica m-am trecut la capitolul obezitate medie) – ies 500 calorii.
http://calorii.oneden.com/calorii-consumate.html#calcule
august 13, 2013
Nu prefer nicio, doar ai văzut că nu scriu așa, deși poate ar trebui să ne aliniem la normele academiei, dar aș prefera un ton mai blând, un ton al tău mai blând. Și de ce mă lași să vorbesc singură, vrei să ne întâlnim?
august 14, 2013
Stai liniștită că n-o pierzi pe Claudia – am văzut că e cu muntele și ăștia sunt oameni serioși. Ailaltă, Cora, era zăpăcită, acolo n-a fost vina mea. Nu te las să vorbești singură, las’ că ne-om întâlni.
august 13, 2013
@dam: doar ca sa continui „dialogul”, sunt de acord cu utimele tale paragrafe. Am trecut prin perioade fara bani/cu bani si cu toate ca asta nu s-a reflectat in toale am vazut diferenta in stilul de viata si stiu ca cei mai multi oameni nu-si permit mai mult si nu afla ca exista mai mult de-atat.
In privinta influentelor, sa fie, dar sa fie europene macar! In „cantonamentul” asta al meu de peste ocean cel mai mult imi lipseste Europa.
august 13, 2013
si ca o parere generala, am crescut printre matusi grase. Toate ( ABSOLUT TOATE) se vaitau ca abia au ciugulit ceva si uite ca se ingrasa si din apa. Nu le cred – multe mananca… fara sa isi dea seama.
august 13, 2013
Si-atunci, sa insemne oare ca la vederea unui gras subinteleasa lor lacomie este cea care ne induce automat judecata burtii?!
Si cum toti om fi vazut macar o data in viata un gras infulecand… (nu voiam sa dau exemple, dar o tipa xx…L mancand un kilogram de carnati prajiti in tigaie e o „ditamai” imaginea cu care m-am pricopsit pe viata…)
august 13, 2013
nu e lacomie. Pur si simplu multi nu isi dau seama cat de mult/prost mananca.
Sunt unii mananca compulsiv, la suparare, … ca in transa. Altii nu isi dau seama, sunt intr-u ritm ( normal deja pt ei) si tin ritmul asa.
Mai exista si oameni care sufera ( diferite forme de afectiuni psihice, ma gandesc aici prima data la depresii) si pt care mancarea e o alinare, e singura si unica placere, sau se ascund in spatele mancarii.
Si nu le putem deschide ochii , noi cei din exterior. Pt ca orice remarca va fi ca un afront personal, le va declansa mecanisme de aparare, vor sari agresati in fix zona care ii doare cel mai tare: imaginea de care nu se pot ingriji.
august 19, 2013
Nu am citit toate comentariile de mai sus, dar mi-au sarit in ochi mai multi de „cred”. La randul meu „cred” ca despre aspectul fizic al persoanelor (am inteles si faptul ca dupa decembrie ’89 conationalii nostri au dat de gustul carnii si nu numai si asta ar fi un aspect „important” al problemei, iar aici pot remarca o „libertate asumata excesiv”) ar trebui sa se ocupe revistele de genul celor ce posteaza fotografiile paparazzi-lor (iar astea se ocupa de obicei de „ceilalti”). Sau jurnale gen J.A.M.A. – http://jama.jamanetwork.com/journal.aspx : comentariul de deasupra al lui Arakelian se leaga cumva de ultimul link. Si à propos de ultima fraza din comentariul ei la care tocmai am facut referire, iata o secventa din filmul „In Bruges” (ca tot ne-a plimbat Dunia prin Belgia in ultimul timp!): http://youtu.be/cBlev8r_iCo In functie de ceea ce s-a comentat pana acum, secventa poate fi privita fie de pe o baricada, fie de pe cealalta, deci poate fi haioasa sau poate fi obraznica! Oricum, filmul e savuros!