Din ianuarie m-am apucat să citesc Orb prin Gaza de Huxley. Aș putea foarte bine să recitesc cele 200 de pagini parcurse. Nu o s-o fac. Cele câteva pagini răsfoite azi m-au actualizat. Pot merge înainte în ciuda pauzei enorme.

Autorul s-a jucat cu succesiunea în timp a evenimentelor. Nu m-am prins dacă e un plan în spate, o semnificație. Urmăresc acțiunea și admir ușurința și naturalețea scrisului lui Huxley.

Am prins 15 minute întregi pe canapea. Suficient să sfârșesc un capitol. De la un capitol m-am trezit în corcoduș. M-am văzut clar într-un corcoduș. Nu e atât de complicat. Bat parcurile cu Mateiu. Zilele trecute mi-au picat ochii pe niște corcodușe strivite pe asfalt. Amintirile mi s-au declanșat. Când mergeam cu caprele pe dealuri, pe o porțiune de drum, cu Schela în spate, cu Dudașul pe partea stângă, un proprietar a plantat mai mulți corcoduși. De multe ori mi-am umplut buzunarele cu corcodușe. Au rămas cele mai delicioase corcodușe savurate de mine. Pe vremea aceea aveam vreo 11 ani. Mara are 12 ani. Anul acesta împlinesc 39 de ani, iar amintirea relatată e vie, e intensă, e simțită ca un trecut apropiat. Ieri m-am urcat în corcoduș. Soarele tocmai ce a apus lăsând cerul într-o culoare de portocală coaptă. Ceilalți prieteni s-au îndepărtat cu turma de vite. Eu nu m-am grăbit în pom. Mi-am umplut buzunarele, apoi am rupt-o la fugă pe coastă în jos. I-am ajuns. Mi-am luat locul în urma animalelor.

E tare derutantă vârsta mea. Sunt femeie?! Sunt fată?! Nu și nu. Sunt o femeie fată. Nu se lipește de mine importanța adultului. Fără gravitatea unei persoane mature, stau cocoțată în corcoduș și privesc cum se întâmplă viața în jurul meu. Din când în când mă dau jos și ajung din urmă viața. Fac ceea ce este de făcut. (Nu) Muncesc pentru blog. Refuz contracte dacă nu mă regăsesc în produse sau servicii. Pensia alimentară funcționează ca inelul Arabelei. Dacă nu mă potrivesc, atunci dispar. Educ. Trebăluiesc. Scriu. Citesc. Urc din nou în corcoduș.

E frumos în corcoduș. Cerul, la apus, are culoarea portocalei bine coapte.

Foto: Bogdan Mosorescu