– Am primit o invitație.
– Da? La nuntă sau botez?
– La Taxe și Impozite, camera 21. Așa te-ai gândi, la o petrecere, când auzi invitație.

În larma cafenelei, două prietene încercau să se așeze confortabil la o masă cu scaune înalte. În stânga, doi bărbați își băgau cu patimă membrul în toți și în toate.
Te uiți, puncte, puncte, cât s-a estimat. Puncte, puncte, ce-ai făcut cu mașina? Nu ne mai aduce nota, puncte, puncte. Proasta aia, eu am Breitling pe mână, iar ea nici n-a auzit de firma asta!

– Mel! Mel! Au lăsat ușa deschisă. Mergi s-o închizi? Mi-e greu să mă dau jos de aici.

Femeia pe nume Mel s-a ridicat și s-a îndreptat spre ușă. Purta o pereche de jeanși negri, strâmți, ghete scurte și o cămașă albastră. Aducea puțin cu un păianjen. Prea subțiri îi erau gleznele.

– Ce ai de plătit?
Mel ridică din umeri. Gestul exprima neștiința sprijinit de o expresie plictisită.
– Nu știu. Am un număr de telefon. Sun acum. Pe un anume domn Mititelu Alexa.

Luă telefonul și formă numărul.

– Alo! Sun din partea firmei Cutărescu.

Ascultă câteva secunde, iar apoi lipi telefonul de piept. Îl acoperi cu palma și apăsă tare.

– Domnul Mititelu e o doamnă. Și am o taxă pe mediu de plătit. Oare cu ce poluez mediul cu activitățile mele artistice?

Revine cu telefonul la ureche. Ascultă, întreabă, se foiește pe scaun, rămâne cu întrebări pe limbă, închide.

– Am o adresă de făcut. Nici asta nu știu ce înseamnă. Bine că m-au invitat pe la ei!