Întâlnirea de 10 ani

De 5 iun., 2012 10 No tags

De la începutul acestui an, am început să mă pregătesc de întâlnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Spun că am început să mă pregătesc, deoarece nu am ținut legătura cu toți colegii și atunci a fost nevoie de puțină muncă de detectiv.
La sfârșitul lui mai, cu o ultimă colegă, am închis cercul. În prezent, știm cu toții unii de alții și sunt foarte mândră de asta.
Dimineața am mers la liceu cu un pas vioi. Obrazul mi-l simțeam cald, dar liniștit, mi-am zis că o să reușesc să-mi țin roșeața sub control.
Nu am reușit.
Mi-au tremurat chiar și mâinile, iar când mi s-a și spus, am apelat la umor. Glumele mele se ivesc întotdeauna la un imbold al afectelor.
Am vorbit puțin despre mine când am fost strigată de domnul diriginte, am preferat să vorbesc puțin în numele tuturor. Le-am cerut domnilor profesori să nu aibă așa mari pretenții de la noi.
Realizările noastre?
Familie? Carieră?
Unii avem familie, alții carieră, unii le au pe amândouă, alții pe niciuna.
Ce importanță au toate astea?
O întâlnire de 10 ani, pentru mine, înseamnă material uman. Timp de 4 ani am stat alături de niște colegi că am fost nevoiți. În anii aștia ne-am împrietenit între noi care cum am apucat, nu au existat criterii, poate un drum comun, un scriitor preferat, o șoaptă în timp ce erai ascultat.
Faptul că am stat ani pe același loc, cu anumiți oameni și nu alții, ne-a schițat în personalitate. Nu știu cum aș fi fost eu azi fără nici una dintre colegele mele. Aș fi fost, dar cu un material uman ușor modificat.
Îmi pare rău că nu pot să fac pe nimeni să înțeleagă acest aspect al realității noastre. Pe lângă profesorii de la catedră, noi între noi ne-am fost profesori. Ne-am iubit, ne-am certat, ne-am împăcat.
După 10 ani, privind chipurile colegelor, m-am adunat pe mine, m-am regăsit pe mine. M-a emoționat și întâlnirea asta închipuită cu mine la fel de mult ca întâlnirea cu profesorii.
Au fost momente când am rămas fără diastole, doar lungi contracții ale mușchiului cardiac. Mi-a plăcut și să fiu oglinda profesorilor, privirea lor mândră a fost suficientă să relaxeze inima.
Azi suntem muncitori la ființa noastră, cum îmi place mie să mă exprim, dar mi-a plăcut să fiu și obiectul muncii profesorilor, căci sâmbătă am reușit, eu și colegele mele, să reprezentăm și niște lauri.
Am fost pentru profesori obiect și lauri.
Am fost pentru noi muncitori ai ființei.
Suntem pentru noi muncitori ai ființei.
Dar fără aceste întâlniri, uităm cum am fost, uităm cine suntem.
Suntem oameni, iar clasa mea se laudă și cu caractere excepționale.

10 Comments
  • Florin
    iunie 5, 2012

    In curand imi vine si mie randul.
    Chiar sunt curios, dirigintele, profesorii va intrebau pe fiecare in parte ce ati facut in acesti ani? Elevii ridicandu-se pe rand, cate unul, tinand discursul ?

    • dunia
      iunie 5, 2012

      Pai se striga catalogul si te intreaba ce ai facut in acesti 10 ani. Normal ca amintesti de studii si de familie, daca te-ai casatorit.
      Profesorul nostru de sport ne-a vorbit foarte putin, dar exact ce aveam nevoie sa auzim. Ne-a comparat cu niste seminte. Ne asteapta peste 5 ani sa vada cum am crescut.

  • Dan
    iunie 5, 2012

    Vreau neaparat sa citesc ce ai sa scrii dupa întâlnirea de 40!
    Ce sfioasa esti lânga „dirigul” tau! Sa tot aiba vreo 55, nu?

    • dunia
      iunie 5, 2012

      „Dirigul” meu sa tot aiba 70 de ani. Si eu imi doresc sa citesti ce scriu atunci, asta daca o sa mai am blog. 🙂

  • Dan
    iunie 5, 2012

    Sunt unii tipi care nu-si arata vârsta…

    • dunia
      iunie 5, 2012

      Ha, ha! Glumet matale. 🙂
      Tipi asa ca tine, vrei sa zici.

  • Meet The Sun
    iunie 5, 2012

    Eu am fost printre colegii indelung cautati. M-am tot „ascuns” ani de-a randul, dar se pare ca cineva a vrut intr-adevar sa ma gaseasca. N-am regretat, dimpotriva.
    A fost o intalnire cum nu ma asteptam sa fie si desi n-aveam prea multe chestii bifate, ci dimpotriva, mai degraba debifate, m-am simtit mult mai implinita decat multi dintre colegii mei.
    Am plecat ca o ratusca si m-am intors ca o lebada, asta a fost sentimentul si totodata bucuria ca sunt impacata cu ceea ce insemna atunci viata mea (ma temeam fireste ca ma voi simti complexata la fel ca pe vremea liceului de prezenta multora dintre colegi – a fost, culmea, exact invers).

    Ideea e ca treaba asta cu intalnirea de 10 ani chiar functioneaza si e un moment ce nu trebuie ratat. O gramada de lucruri ramase neterminate, neincheiate vor capata un cu totul alt chip caci e uimitor cum timpul lucreaza in noi…

    p.s. imi place la nebunie cum ai descris starile, iar de rochie si de atitudine nu mai zic nimic… au fost in ton 🙂

    • dunia
      iunie 6, 2012

      Inseamna ca mai sunt si alti oameni insistenti ca mine daca te-ai ascuns si tot ai fost gasita. Ma bucur sa aud ca nu sunt singura care insista.
      Intalnirea asta de 10 ani contine o presiune creata de obisnuintele lumii. Eu am rugat profesorii sa nu aiba pretentii, cum am scris.
      Si e un moment care nu trebuie ratat, cum foarte bine subliniezi.

      Multumesc de aprecieri, iar rochiile mele sunt rochiile tale oricand ai nevoie.

  • Dan
    iunie 5, 2012

    Sunt convins ca la ore nu venea în haina rosie!

    • dunia
      iunie 6, 2012

      Intotdeauna la costum, iar seara la restaurant a avut costum negru si papion.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Solve : *
12 − 5 =